Obligation to assess imminent damage and well-founded case for suspending tax assessment execution

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată, reclamanta A., Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu Administraţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/30.08.2018 .

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5434 din 18 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca neîntemeiată, şi a dispus restituirea cauţiunii în cuantum de 23.029,97 RON, achitată de reclamantă conform recipisei de consemnare B. nr. x din data de 07.12.2016.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. Sucursala Bucureşti a formulat recurs.

În motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este nemotivată, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, considerentele instanţei de fond sunt contradictorii: (i) pe de o parte, instanţa arată că împrejurările de fapt şi de drept invocate de societate presupun "o analiză riguroasă a dispoziţiilor legale incidente în raport de situaţia faptică prezentată", (ii) iar pe de altă parte, consideră că respectivele împrejurări "nu se circumscriu unor indicii de aparentă nelegalitate".

Nu în ultimul rând, simpla afirmaţie a faptului că "se reţine neîntrunirea în speţă a cazului bine justificat" nu este de natură să justifice, aşa cum consideră instanţa de fond, neanalizarea celei de-a doua condiţii prevăzute de legiuitor, respectiv existenţa unei pagube iminente.

Aşadar, analizarea existenţei sau inexistenţei pagubei iminente, condiţie necesară pentru a se dispune suspendarea actului administrativ contestat, este în sarcina judecătorului învestit cu cererea de suspendare, care are obligaţia de a se pronunţa asupra incidenţei sale în cerere.

Prin urmare, menţiunea "reţine neîntrunirea în speţă a cazului bine justificat, nu se va mai analiza în ce măsură reclamanta a probat îndeplinirea cerinţei privind paguba iminentă" nu echivalează cu îndeplinirea obligaţiei instanţei de a verifica şi a se pronunţa asupra incidenţei pagubei iminente.

Recurenta mai arată că sentinţa recurată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa de recurs a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În cauză, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că, într-adevăr, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea în fapt şi în drept este o condiţie de esenţă a hotărârii judecătoreşti, legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligaţie legală, cu precizarea că judecătorul trebuie să explice părţilor, atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au determinat adoptarea soluţiei.

Este adevărat că instanţa nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de către părţi, însă, astfel cum în mod judicios a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil presupune motivarea hotărârilor, argumentele decisive pentru soluţionarea cauzei vor trebui, totuşi, să îşi găsească reflectarea în hotărâre, astfel încât justiţiabilii trebuie să se convingă de faptul că s-a făcut dreptate şi că judecătorul a examinat toate susţinerile părţilor şi probele administrate.

Mai mult decât atât, modalitatea sumară în care "argumentele" instanţei de fond sunt expuse vine de fapt să suplinească vidul lăsat de lipsa analizării corecte a susţinerilor recurentei-reclamante.

Înalta Curte constată că o bună parte dintre motivele de aparentă nelegalitate a deciziei de impunere invocate de recurenta-reclamantă, au fost lăsate în mod cu totul nejustificat neanalizate de către instanţa de fond, sub pretextul că o atare analiză ar necesita o examinare specifică unei acţiuni în anulare, şi nu a unei cereri de suspendare.

În cadrul procedurii suspendării efectelor actului administrativ nu se poate face o analiză aprofundată a conţinutului raportului juridic dedus judecăţii, pentru a nu se prejudeca fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că împrejurările de fapt sau de drept ce au fost prezentate nu puteau fi analizate de către instanţă pentru a putea stabili dacă criticile de nelegalitate invocate au o natură serioasă la o examinare prima facie.

Constatarea instanţei de fond a faptului că argumentele recurentei-reclamante presupun o analiză riguroasă a dispoziţiilor legale incidente, nu poate conduce la concluzia existenţei unei aparenţe de netemeinicie a criticilor de nelegalitate invocate împotriva deciziei de impunere, ci din contră, inoculează ideea unei îndoieli rezonabile ce planează asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură decizia de impunere, îndoială care într-adevăr, va putea fi confirmată ori infirmată printr-un probatoriu specific acţiunii în anulare, aspecte suficiente pentru a se reţine îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Astfel, deşi în analizarea condiţiei existenţei cazului bine justificat instanţa de fond a ignorat orice reper jurisprudenţial existent şi a considerat că soluţionarea cererii de suspendare necesită o analiză aprofundată specifică unei acţiuni în anulare, în privinţa celei de-a doua condiţii de fond impuse de legiuitor aceasta a ales să nu o mai analizeze deloc.

Instanţa de control judiciar are în vedere faptul că art. 14 din Legea contenciosului administrativ prevede analiza îndeplinirii a două condiţii de fond ale cererii de suspendare, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente. Astfel că, pentru soluţionarea cererii de suspendare este necesară analiza ambelor condiţii.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanţa de fond să analizeze litigiul sub toate aspectele.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 5434 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.