Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4293/2019 AI generated

Appeal partially annulled for lack of grounds; remainder remanded after stamp-duty exemption upheld.

Case Number Decizia nr. 4293/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal as void for lack of grounds, but only as to the part challenging the lower court's refusal to refer an exception of unconstitutionality to the Constitutional Court; it upheld the lower court's decision that the appeal was not subject to stamp duty and ordered the remainder of the appeal—challenging the dismissal on the merits of the administrative challenge to the Judicial Inspection's dismissal resolutions regarding a disciplinary complaint—to be randomly assigned for further review, leaving that part of the lower court's judgment in force pending resolution. The claimant had contested the Judicial Inspection's closure resolutions of disciplinary complaints against a judge and invoked an unconstitutionality exception regarding Government Emergency Ordinance No. 77/2018 amending Article 67 of Law No. 317/2004 on the Superior Council of Magistracy. The Court applied Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the Civil Procedure Code, holding that an appeal is null if not motivated within the legal term with specific grounds for cassation under Article 488, and rejected the stamping objection under Article 13 of Law No. 47/1992, which exempts constitutional court requests from court fees.

Legislator headnote

AI generated

art. 67 din Legea nr. 317/2004, art. 13 din Legea nr. 47/1992, art. 488 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ; Appeal partially annulled for lack of grounds; remainder remanded after stamp-duty exemption upheld: The claimant had contested the Judicial Inspection's closure resolutions of disciplinary complaints against a judge and invoked an unconstitutionality exception regarding Government Emergency Ordinance No. 77/2018 amending Article 67 of Law No. 317/2004 on the Superior Council of Magistracy. The Court applied Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the Civil Procedure Code, holding that an appeal is null if not motivated within the legal term with specific grounds for cassation under Article 488, and rejected the stamping objection under Article 13 of Law No. 47/1992, which exempts constitutional court requests from court fees.

Keywords

AI generated
grounds for cassation objection of unconstitutionality judicial review exemption from stamp duties article of civil procedure grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
art. 67 din Legea nr. 317/2004
77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
art. 13 din Legea nr. 47/1992
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge având în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:
art. 488 C. proc. civ
Deoarece recurentul nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ
Legal basis for annulling the appeal due to failure to state grounds for the constitutional review request.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Legal basis for annulling the appeal due to failure to state grounds for the constitutional review request.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 11.12.2019, urmare a admiterii cererii de strămutare, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a contestat rezoluţiile de clasare din 3.04.2018 şi 7.03.2018 pronunţate de Inspecţia Judiciară în privinţa sesizării disciplinare nr. 1091/IJ/549/DIJ/2018 formulată de reclamant împotriva judecătorului B., din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În cauză, reclamantul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 141 din 1 iulie 2019, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea 317/2004 ca inadmisibilă şi a respins contestaţia promovată în contencios administrativ de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară şi pârâtul B., având ca obiect anulare act administrativ, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs şi împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi pe fondul cauzei.

Recursul formulat împotriva cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este nemotivat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Inspecţia Judiciară şi B. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia netimbrării, excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului.

5. Soluţia instanţei de recurs în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge având în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora:

"Cererile adresate Curţii Constituţionale sunt scutite de taxe de timbru."

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea.

Deoarece recurentul nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia netimbrării recursului, dar va admite excepţia nulităţii şi, pe cale de consecinţă, va anula recursul.

În ceea ce priveşte recursul formulat pe fondul cauzei, Înalta Curte va trimite recursul spre repartizare aleatorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 141/2019 din 1 iulie 2019 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Trimite, spre repartizare aleatorie, recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2019.