Appeal admitted, collaborator status overturned for involuntary cooperation under implied threat.

Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22.04.2016 sub nr. x/2016 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca instanţa să aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2586 din 13 septembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâtul A. si a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii .

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul A..

A sustinut recurentul ca sentinţa recurată este nelegală şi netemeinică, deoarece nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a fi considerat colaborator al fostei securităţi.

In concret a aratat ca nu a fost colaborator al securităţii chiar dacă a semnat angajamentul din data de 14.07.1989 prin care s-a angajat să puna la dispoziţia organelor de securitate apartamentul, menţionat in hotararea instantei de fond, pentru rezolvarea unor sarcini de securitate şi să nu spuna nimănui acest fapt.

Recurentul afirma ca a semnat acel angajament nu cu intenţie ci constrâns prin şantaj de către lucrătorul de securitate, intrucat la data respectivă lucra la Oficiul Poştal Sebeş, jud. Alba, având funcţia de mânuitor de valori, iar în această funcţie deţinea armă şi permis de port armă care se vizau anual de către organele de miliţie.

Se sustine ca lucrătorul de securitate a avut o discuţie cu recurentul parat şi i-a spus că va avea probleme la serviciu dacă nu va semna angajamentul respectiv, în sensul că nu va mai putea obţine prelungirea permisului de port armă, ceea ce va conduce la pierderea locului de muncă. Constrâns de pierderea locuinţei şi a locului de muncă a acceptat să dea acel angajament, însă precizeaza ca nu a predat lucrătorului de securitate cheia de la apartament, iar din actele depuse de reclamant la dosar rezultă că în apartament nu s-a desfăşurat nicio întâlnire a acestuia cu alte persoane.

Recurentul a mai precizat ca din dosarul sau personal rezulta că punerea la dispoziţie a apartamentului nu s-a făcut cu scopul de a se culege informaţii cu privire la persoane care desfăşurau activităţi sau aveau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care vizau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Dimpotriva, în nota de constatare întocmită de reclamant pe baza actelor aflate în dosarul personal se consemnează că "Titularul a fost recrutat în calitate de gazdă - casă de întâlniri pentru desfăşurarea muncii organizate cu reţeaua informativă pe profil antiterorist în oraşul Sebeş".

Tot in motivarea recursului se arata ca prin respingerea administrarii probei testimoniale, prima intanta a incalcat dreptul sau la aparare si la un proces echitabil si nu a cercetat fondul cauzei. Judecata cauzei a fost făcută de instanţă doar pe baza actelor depuse la dosar de către reclamantul - intimat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fără a se audia martorii pe care i-a propus în apărare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal să se constate nulitatea recursului susţinând că recurentul nu a indicat niciunul dintre motivele prev. de art. 488 C. proc. civ. şi în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Apreciaza intimatul reclamant ca in mod corect prima instanta a apreciat ca in cauza sunt intrunite conditiile legale pentru declararea calitatii paratului de colaborator al securitatii.

Faţă de apărările recurentului-pârât, care susţine că la data semnării angajamentului era în proces cu soţia, instanţa fondului, analizând probatoriul administrat a reţinut în mod corect că "/.../sunt lipsite de relevanţă, texul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 neprevăzând nicio condiţie cu privire la titlul cu care locuinţa sau spaţiul era deţinut. De asemenea, în mod corect a fost îndepărtată şi afirmaţia potrivit căreia recurentul nu ar fi predat cheia apartamentului, pe de o parte pentru că judecătorul fondului, a arătat că din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile "este irelevant dacă spaţiul a fost sau nu folosit efectiv de organele de Securitate, fiind suficient faptul că acestea aveau acces la spaţiu în intervalul convenit. Pe de altă parte, analizând înscrisurile depuse în probaţiune prima instanţă a reţinut că în raportul privind modul cum a decurs recrutarea se menţionează expres: "candidatul a pus la dispoziţia noastră una din cheile apartamentului". Ca urmare, condiţia punerii la dispoziţia securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu este îndeplinită.

In al doilea rând, punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar, se apreciaza ca si această condiţie este asigurată fapt dovedit în primul rând prin angajamentul olograf redactat de recurent. Acesta afirmă că respectivul înscris a fost semnat "nu cu intenţie ci constrâns prin şantaj de către lucrătorul de securitate", constrâns de potenţiala pierde a locuinţei şi a locului de muncă. în faţa acestor susţineri, judecătorul fondului a statuat că: "/.../, apărarea pârâtului potrivit căreia ar fi fost constrâns prin şantaj de lucrătorii de securitate fiind contrazisă de actele dosarului/.../".

Teza recurentului, în sensul că punerea la dispoziţie ar trebui făcută în scopul culegerii de informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, nu poate fi primită pentru că din construcţia textului de lege rezultă că este irelevantă natura informaţiilor pe care reţeaua introdusă în casa conspirativă a furnizat-o Securităţii.

Recurentul parat a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Asupra exceptiei nulitatii recursului:

Inalta Curte observa ca motivele de recurs invocate de recurent pot fi incadrate in cazurile de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ., respectiv incalcarea normelor de procedura (respingerea nelegala a administrarii probei testimoniale si incalcarea dreptului la aparare), dar si a normelor de drept material (neindeplinirea conditiilor legale pentru declararea calitatii de colaborator).

Din aceasta perspectiva, nu pot fi primite sustinerile intimatului reclamant referitoare la nulitatea recursului declarat, avand in vedere ca motivele de recurs, asa cum au fost formulate, pot fi incadrate in cazurile de casare indicate de art. 488 C. proc. civ., chiar daca recurentul nu a indicat in mod concret aceste cazuri, in cererea formulata.

Ca atare, exceptia nulitatii invocata pe calea intampinarii va fi respinsa ca neintemeiata.

Asupra recursului declarat:

Recurentul a criticat sentinta instantei de fond, prin prisma incalcarii dispozitiilor procedurale, aratand ca in mod nelegal i-a fost respinsa solicitarea de administrare a probei testimoniale, in acest fel, instanta incalcand dreptul sau la aparare si la un proces echitabil.

Inalta Curte nu impartaseste aceasta opinie, deoarece instantele nu sunt obligate sa administreze toate probatoriile solicitate de parti, ci trebuie sa verifice utilitatea si pertinenta acestora in raport de obiectul si natura cauzei.

In prezentul dosar, prima instanta a procedat conform prevederilor art . . . . . . . . . .!!!!!!!! C. proc. civ. si, statuand inutilitatea probei propuse de parat ("întrucât din conţinutul actelor şi lucrărilor dosarului se poate deduce situaţia de fapt ce trebuie analizată") a respins administrarea acestei probe.

In acest context, nu se poate deduce ca recurentul parat ar fi fost privat de dreptul la aparare si la un proces echitabil, deoarece i-a fost incuviintata proba cu inscrisuri, acesta avand posibilitatea sa depuna la dosar toate documentele si sa-si faca toate apararile pe care le considera necesare şi pertinente.

Mai mult, aceasta solutie nu este de natura sa conduca la concluzia ca prima instanta nu a analizat cauza pe fondul sau, intrucat prima instanta a verificat toate aspectele invocate de ambele parti, toate apararile formulate si probele administrate, precum si dispozitiile legale incidente, motivand temeinic solutia pe care a adoptat-o.

Ca atare, din perspectiva cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recursul declarat nu este fondat.

Analizand si incidenta in cauza a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci cand hotararea recurata a fost data cu aplicarea sau interpretarea gresita a normelor de drept material, se retine ca acest motiv de recurs este fondat.

Sub un prim aspect, trebuie reamintit ca din analiza preambulului şi a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) ori deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

Prin urmare, rolul instanţei învestite cu soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător sau, după caz, colaborator al Securităţii, nu este acela de a stabili vinovaţii, de a aplica pedepse şi de a le individualiza, nerealizând o justiţie retributivă, ci doar de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. şi a probelor administrate de pârât, întrunirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege pentru existenţa calităţii în discuţie, raţiunea legii şi rolul instanţei fiind în acord cu principiile stabilite prin jurisprudenţa C.E.D.O, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiţie şi echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunţată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Prin urmare, este evident că eventuala neîndeplinire a celor două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 împiedică reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, indiferent de prevederile preambulului acestui act normativ.

În prezenta speţă intimatul reclamant a solicitat verificarea calităţii de colaborator al securităţii în privinţa recurentului pârât, prin prisma faptului că acesta a fost recrutat în calitate de gazdă casă de întâlnire, prin punerea la dispoziţia organelor de Securitate a locuinţei sale din Sebeş, str. x bloc 27 ap. 5.

Este de principiu că pentru colaborarea prin facilitarea culegerii de informaţii trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de securitate "a locuinţei sau a altui spaţiu" deţinut.

2. punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Prima instanta a retinut, din probele administrate, ca recurentul parat a semnat angajamentul din data de de 14.07.1989, aspect pe care, de altfel acesta nu il neaga, insa problema care suscinta interes in aceasta speta este daca punerea la dispozitie a locuintei s-a efectuat sau nu în mod voluntar, de vreme ce acest aspect este unul esential in constatarea indeplinirii conditiilor de stabilire a calitatii de colaborator, iar recurentul parat a negat caracterul voluntar al actiunilor ce s-au derulat în epoca.

Este de remarcat ca in ambele stadii procesuale, recurentul parat a sustinut că, deşi a semnat angajamentul din 14.07.1989, acesta nu a fost dat în mod liber, nu a fost voluntar, fiind constrâns prin ameninţarea cu retragerea permisului port armă care ar fi avut drept consecinţă pierderea locului de muncă de mânuitor de valori la Poşta Română.

Or, nu poate fi ignorat faptul ca aceasta sustinere se coroboreaza in mod circumstatiat cu cele inserate in "Referatul cu propuneri de recrutare în calitate de gazdă casă de întâlniri a numitului A. din Sebeş" întocmit la 12.07.1989 de căpitanul B. şi aprobat de Şeful Securităţii Alba Maior C. din care rezultă că la recrutarea recurentului, s-a avut in vedere si situaţia în care acesta "nu ar fi dispus să colaboreze cu organele de securitate" situatie in care se propune ca "discuţiile se vor rezuma doar la aspectul lor general, lăsându-l să înţeleagă că am făcut o verificare în scopul avizării sale să poarte armament şi muniţie".

În acest context, dată fiind şi binecunoscuta modalitate de abordare a fostelor organe de securitate, se poate concluziona că există cel puţin o suspiciune rezonabilă potrivit căreia recurentului pârât i s-ar fi pus în vedere că în lipsa colaborării vor fi consecinţe în planul avizului său de port armă, care ulteiror ar fi condus la pierderea locului de muncă.

Mai mult, concluzia instanţei de fond privind caracterul voluntar al colaborarii, bazată pe "Raportul privind modul cum a decurs recrutarea în calitate de gazdă casă de întâlniri a numitului A. din Sebeş" din 14.07.1989 întocmit de căpitanul B., nu poate avea consecinţa antamată în hotărârea recurată, de vreme ce, nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte că anterior acelei întâniri nu a avut loc o întrevedere între cei însărcinaţi cu recrutarea şi recurent, în care să se fi purtat discuţia antamată în referatul din 12.07.1989 şi în care să i se fi pus în vedere acestuia, aşa cum susţine, că s-au efectuat verificări cu privire la avizarea sa pentru permisul de port armă, iar acest lucru va avea consecinţe în cazul necolaborării.

Este, în schimb, evident că există o corelare între susţinerile recurentului şi cele menţionate de agentul de securitate privind modalitatea de abordare a acestuia, în scopul semnării angajamentului, corelare care conduce instanţa de recurs către concluzia că punerea la dispoziţie a locuinţei în scopul înlesnirii activităţii de culegere de informaţii nu s-a efectuat în mod voluntar, existând suspiciuni rezonabile în acest sens.

La acestă constatare se adaugă şi faptul că din dosarul personal nu rezultă că în locuinţa pusă la dispoziţie de recurent s-ar fi desfăşurat activităţi în sensul culegerii de informaţii care să conducă la încălcarea unor drepturi sau libertăţi.

Este adevărat, aşa cum susţine intimatul, că acest aspect nu are nicio relevanţă în privinţa constatării calităţii de colaborator, însă suspiciunea reală că una dintre cele două condiţii ale textului de lege nu este îndeplinită, şi anume caracterul voluntar al punerii la dispoziţie a locuinţei, în legătură directă cu faptul că în acea locuinţă nu s-a desfăşurat, în concret nicio activitate de culegere de informaţii, conduce instanţa de recurs la concluzia că nu poate fi reţinută calitatea prev. de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Nu este de ignorat nici faptul că, în condiţiile date, relatate pe larg mai sus, stabilirea calităţii de colaborator în privinţa recurentului pârât nu ar fi de natură să atingă scopul final al legii, aşa cum este menţionat în preambul şi cum a fost descris pe larg în prezenta decizie.

Ca atare, Înalta Curte reţine că în cauză, sunt întrunite prevederile art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ., respectiv prima instanţă a reţinut eronat întrunirea condiţiilor prev de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 în privinţa recurentui pârât, motiv pentru care hotărârea atacată suferă sub aspectul legalităţii sale, fiind susceptibilă de reformare.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate motivele de mai sus, Înalta Curte va admite recursul declarat de parat şi în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi disp. art. 496 C. proc. civ. va dispune casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, va respinge actiunea ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 2586 din 13 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare respinge acţiunea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2019.