Eligibility of doctoral study period for judicial seniority and accrual date of doctorate salary surcharge under public prosecution service law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the defendant's appeal, quashed the first-instance decision, and dismissed the plaintiff's action as unfounded, thereby upholding the legality of the administrative orders issued by the Public Ministry; the plaintiff, a prosecutor who had obtained a doctoral degree in law, challenged the refusal to grant a 15% salary increment from the date of thesis defense and the exclusion of his doctoral student period from professional seniority, seeking material compensation and interest. The court determined that only the hours of specific teaching duties under a labor contract counted toward legal seniority in the magistracy, not the general period of doctoral studies, and ruled that the doctorate salary surcharge accrues from the date the request is formally submitted to the employer with supporting documents, not from the date of degree attainment, applying the principles of equality and the specific provisions of the Public Ministry's salary legislation and the National Education Law.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 164 din Legea nr. 1/2011, art. 164 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002; Eligibility of doctoral study period for judicial seniority and accrual date of doctorate salary surcharge under public prosecution service law: The court determined that only the hours of specific teaching duties under a labor contract counted toward legal seniority in the magistracy, not the general period of doctoral studies, and ruled that the doctorate salary surcharge accrues from the date the request is formally submitted to the employer with supporting documents, not from the date of degree attainment, applying the principles of equality and the specific provisions of the Public Ministry's salary legislation and the National Education Law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural grounds for admitting the appeal, quashing the first-instance judgment, and dismissing the plaintiff's action upon re-judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată, la data de 07.06.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
- anularea Ordinului Procurorului General nr. 340 din data de 02.02.2016 prin care i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia din data de 11.01.2016 formulată împotriva Ordinului Procurorului General nr. 25 din data de 05.01.2016, solicitând acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente sporului de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, ca urmare a obţinerii titlului ştiinţific de doctor în drept, calculate de la data obţinerii titlului de doctor, respectiv de la 30.07.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până în prezent şi în continuare pentru viitor;
- constatarea faptului că perioada cuprinsă între data de 01.10.2011, când a dobândit calitatea de student-doctorand în domeniul Drept, şi data de 08.10.2012, când a dobândit calitatea de auditor de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în magistratură;
- acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente drepturilor salariale restante, constând în sporul de vechime, ca urmare a constatării perioadei 01.10.2011-08.10.2012 ca vechime în magistratură, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până în prezent şi în continuare pentru viitor.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1970 din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului, a anulat Ordinele nr. 340/02.02.2016 şi nr. 25/05.01.2016 emise de pârât.
A obligat pârâtul să emită un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale reclamantului prin care să i se acorde şi sporul de doctorat în procent de 15 din indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 30.07.2015 şi să-i constate perioada 01.01.2011-08.10.2012 ca vechime în magistratură.
A obligat pârâtul să plătească reclamantului sumele echivalente sporului de doctorat de 15% din indemnizaţia de încadrare brută calculată începând cu data de 30.07.2015 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală şi a sporului de vechime pe perioada 01.01.2011-08.10.2012 actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală până la data pronunţării sentinţei.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au formulat, fiecare, recurs.
1.3.1. Prin recursul său reclamantul A. a solicitat casarea în parte a hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă în totalitate acţiunea aşa cum a fost formulată.
În motivarea opţiunii sale procesuale recurentul reclamant a susţinut următoarele:
Prin sentinţa atacată instanţa a admis acţiunea şi 1-a obligat pe pârât la plata sumelor echivalente sporului de doctorat de 15% din indemnizaţia de încadrare brută, calculată începând cu data de 30.07.2015 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, şi a sporului de vechime pe perioada 01.01.2011-08.10.2012, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până la data pronunţării sentinţei, însă în mod nelegal instanţa nu i-a acordat sumele echivalente celor două drepturi şi pentru viitor.
În ultimul paragraf al considerentelor instanţa a motivat totuşi că se impune acordarea cu titlu de despăgubiri materiale a sumelor echivalente drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, până în prezent şi în continuare pentru viitor, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.
Prin urmare, se constată că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, motiv pentru care se impune remedierea inexactităţii şi se solicită acordarea sumelor echivalente sporului de doctorat de 15 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară şi drepturilor salariale restante (aferente vechimii recunoscute prin hotărârea instanţei de fond), ambele actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, şi pentru viitor pentru argumentele din cererea de chemare în judecată.
1.3.2. Prin recursul său pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie respinsă acţiunea reclamantului.
În motivarea recursului se arată următoarele:
Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016, având în vedere Adresa nr. x/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, cererea domnului A., diploma seria x nr. x din data de 24 noiembrie 2015 eliberată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, pentru acordarea titlului ştiinţific de doctor, începând cu data de 21 decembrie 2015, reclamantul, procuror stagiar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, încadrat în clasa de salarizare 83, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 3-5 ani şi gradaţiei 1, beneficiază de următoarele drepturi salariale; o indemnizaţie de încadrare lunară brută de 6.683 Iei, un cuantum de 1.865 RON al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate şi un cuantum de 1.002 RON al sporului pentru condiţii deosebite de muncă.
Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menţionate şi încadrarea reclamantului în clasa de salarizare 83, corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 3-5 ani şi gradaţiei 1, îl constituie dispoziţiile Capitolul I şi Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (5) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 alin. (1), (2) şi (51), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 5 alin. (1) şi (l1) precum şi art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 şi Legea nr. 293/2015.
Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii, subsecvent acesteia. Prin acest ordin s-a organizat executarea şi s-au realizat dispoziţiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare şi executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
Pe fond acţiunea este în opinia recurentului - pârârt neîntemeiată având în vedere că potrivit art. 164 din Legea nr. 1/2011 Legea educaţiei naţionale:
"(1) Pe parcursul desfăşurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii are calitatea de student - doctorand. Studenţii - doctoranzi sunt încadraţi de către B. sau oricare dintre membrii B. ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, pe perioadă determinată.
Pe toată durata activităţii, studentul-doctorand beneficiază de recunoaşterea vechimii în muncă şi specialitate şi de asistenţă medicală gratuită, fără plata contribuţiilor la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Studentul-doctorand poate desfăşura activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 - 6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale."
De asemenea, art. 165 dispune; "(1) Perioada desfăşurării studiilor universitare de doctorat este asimilată, conform legislaţiei în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare, cu excepţia cazului în care studentul-doctorand realizează venituri pentru care plăteşte, în această perioadă, contribuţii la asigurările sociale.
(2) După susţinerea tezei de doctorat, B. eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat".
Din adeverinţa nr. x din data de 14 iulie 2014, eliberată de ministerul Educaţiei Naţionale - Universitatea "1 decembrie 1918" din Alba Iulia, rezultă ca domnul A. a fost angajat al departamentului de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii "1 decembrie 1918" din Alba Iulia pe durata anului universitar 2011 - 2012 (04.10.2011 - 30.06.2012), în calitate de cadru didactic asociat - student doctorand, şi a desfăşurat activităţi didactice de seminar/laborator (10 ore/săptămână) din postul de asistent universitar, la disciplina "Drept penal special".
Din cele 10 ore prestate săptămânal, se mai menţionează în adeverinţă, 6 ore s-au desfăşurat în baza contractului de studii de doctorat, neintrând sub incidenţa Codului muncii, conform prevederilor art. 164 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, iar 4 ore s-au desfăşurat în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, plata cu ora, intrând sub incidenţa Codului muncii, conform aceloraşi dispoziţii legale.
Prin urmare, vechimea în muncă a reclamantului pe perioada cât a avut calitatea de student - doctorand s-a stabilit astfel:
- 4h/săptămână (46 săptămâni) - 23 zile
- doctorand (plătit cu ora conform unui contract individual de muncă -cu timp parţial - adeverinţa nr. x din 14.07.2014, eliberată de Universitatea "1 decembrie 1918" din Alba Iulia).
Perioada de 6 ore convenţionale didactice pe săptămână care nu intră sub incidenţa Codului muncii este asimilată, conform legislaţiei în domeniul pensiilor, pentru stabilirea stagiului de cotizare.
Avându-se în vedere perioada în care reclamantul a îndeplinit funcţiile de auditor în justiţie şi procuror - 3 ani - prin Ordinul nr. 2379/2015 din data de 20 octombrie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necontestat de acesta, i-a fost stabilită salarizarea corespunzătoare trecerii în gradaţia 1 pentru o vechime în muncă de 3-5 ani.
Cu privire la data acordării drepturilor salariale aferente titlului ştiinţific de doctor, art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei este în prezent abrogat şi nu s-a regăsit în legile anuale de salarizare până la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.
Deşi în baza acestei legi s-a reluat plata drepturilor băneşti pentru procurorii care deţineau titlul ştiinţific de doctor, această lege nu face referire şi la data acordării acestor drepturi băneşti.
În lipsa unor reglementări exprese în acest sens, practica Ministerului Public a fost aceea de a acorda drepturile băneşti aferente titlului ştiinţific de doctor de la data solicitării şi prezentării actelor doveditoare de către procurorii care au dobândit acest titlu.
Întrucât din verificări a rezultat că solicitarea reclamantului pentru acordarea drepturilor băneşti aferente titlului ştiinţific doctor a fost înaintată şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia resurse umane şi documentare la data de 21 decembrie 2015, se apreciază că în mod corect au fost acordate drepturile băneşti prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016.
Este apreciat ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ia plata sumelor reactualizate în funcţie de indicele de inflaţie, întrucât fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflaţie se datorează şi faptului că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice:
"cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată", iar potrivit art. 47 alin. (4) teza a doua:
"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol".
Prin urmare, din dispoziţiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât Ministerul Public este o instituţie bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Ministerul Public nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflaţie putându-se face numai prin intervenţia legiuitorului, iar obligarea de către instanţă la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituţiilor pârâte a unei obligaţii imposibile.
Mai mult, aplicarea indicelui de inflaţie sumelor solicitate de reclamant apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o ameninţare spre a-1 determina să-şi execute obligaţia asumată.
Pârâţii nu pot fi ţinuţi să execute obligaţiile de a face invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata actualizărilor conform indicelui de inflaţie fiind lipsită de cauza juridică.
Este apreciat ca nefondat şi capătul de cerere privind plata dobânzii legale la diferenţele de sume solicitate.
Dobânda este o sancţiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Daunele moratorii reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
Noul C. civ. permite repararea prejudiciului moratoriu concret si variabil probat de fiecare dată de partea care îl pretinde în condiţiile dreptului comun al răspunderii contractuale, astfel încât condiţiile acordării acestui tip de despăgubiri ţin de răspunderea civilă contractuală. Pentru a putea vorbi despre răspundere civilă contractuală, trebuie în primul rând ca între cel chemat sa răspundă şi cel care răspunde să existe un contract, aceasta fiind premisa angajării răspunderii civile contractuale. Dacă aceasta legătură nu există şi s-ar pune o problemă de răspundere, aceasta este extra-contractuală, respectiv delictuală.
Dobânda moratorie nu poate fi prezumată, ea este un sistem de reparaţie ataşat răspunderii contractuale, întrucât ea vizează doar obligaţiile băneşti contractuale in obligatione.
Având în vedere că între reclamant şi pârât nu este încheiată nici o convenţie caret să determine angajarea unei eventuale răspunderi civile contractuale, nu se pune problema analizei întrunirii condiţiilor existenţei acestui tip de răspundere.
1.4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinare reclamantul A. a solicitat respingerea recursului pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciind că în mod legal a fost invalidat ordinul atacat, drepturile recunoscute de instanţa de fond fiiind în acord cu dispoziţiile legale aplicabile.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului reclamantului, reiterându-se considerentele recursului promovat în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamantul a dedus controlului de legalitate în faţa instanţei de fond Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din data de 5 ianuarie 2016, prin care au fost stabilite drepturile sale salariale şi Ordinul nr. 340/02.02.2016 prin care s-a respins contestaţia administrativă împotriva celui dintâi, sub aspectul dispoziţiilor referitoare la vechimea în magistratură şi la acordarea sporului de doctorat.
În acest sens reclamantul a susţinut că se impune a-i fi recunoscută vechimea în muncă şi pe perioada studiilor doctorale, respectiv 01.10.2011-08.10.2012, iar sporul de doctorat trebuia acordat începând cu data 30.07.2015 când s-a născut dreptul său de a beneficia de indemnizaţie, iar nu cu momentul emiterii diplomei de doctor, cum a procedat pârâtul.
Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, a anulat ordinele contestate şi a obligat pârâtul să emită un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale reclamantului prin care să i se acorde şi sporul de doctorat în procent de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară începând cu data de 30.07.2015 şi să-i constate perioada 01.01.2011 - 08.10.2012 ca vechime în magistratură, obligând totodată la plata drepturilor salariale corespunzătoare actualizate în raport de rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă.
Prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală, cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor legale incidente.
Potrivit art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor constituie vechime în magistratură perioada în care procurorul, cum este cazul reclamantului, a îndeplinit funcţia de cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat.
Din adeverinţa nr. x din data de 14 iulie 2014, eliberată de ministerul Educaţiei Naţionale - Universitatea,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia, rezultă că reclamantul a fost angajat al departamentului de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia pe durata anului universitar 2011 - 2012 (04.10.2011 - 30.06.2012), în calitate de cadru didactic asociat - student doctorand, şi a desfăşurat activităţi didactice de seminar/laborator (10 ore/săptămână) din postul de asistent universitar, la disciplina "Drept penal special".
Însă potrivit aceluiaşi înscris din cele 10 ore prestate săptămânal, 6 ore s-au desfăşurat în baza contractului de studii de doctorat, iar 4 ore s-au desfăşurat în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, plata cu ora, intrând sub incidenţa Codului muncii, conform aceloraşi dispoziţii legale.
Prin urmare, reclamantul era îndreptăţit a beneficia de vechime în magistratură numai pe perioada efectiv alocată activităţii de cadru cadru didactic din învăţământul juridic superior acreditat, respectiv cadru didactic asociat în cadrul departamentului de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale a Universităţii,,1 decembrie 1918" din Alba Iulia, pentru 4 ore pe săptămână, iar nu şi pentru perioada alocată studiilor doctorale.
Studiile doctorale nu pot fi asimilate activităţii de cadru didactic, chiar dacă ambele presupun o cercetare ştiinţifică, însă nu se confundă, astfel că în mod legal prin ordinul contestat s-a dispus luarea în considerare ca vechime în magistratură numai a perioadei efective alocată activităţii de cadru didactic.
Referitor la sporul de doctorat este de menţionat că instanţa de fond, însuşindu-şi argumentele reclamantului, a considerat că acest spor se cuvine reclamantului în temeiul Legii nr. 71/2015 care a fost adoptată cu scopul de a elimina inegalităţile salariale existente între persoane aflate în situaţii identice, în cazul dat al celor cu studii doctorale, nefiind de admis în considerarea spiritului echităţii şi principiului egalităţii în drepturi consacrate prin acest act normativ în materie salarială, ca din doi magistraţi cu titlu de doctor numai unul să beneficieze de spor pentru aceste studii.
Chiar dacă premisa acordării acestui spor este corectă, instanţa de fond a aplicat greşit normele juridice incidente cauzei din acest act normativ, considerând că Legea nr. 71/2015 nu face referire şi la data acordării acestor drepturi băneşti, iar în lipsa unor reglementări exprese în acest sens, nu înseamnă că acordarea drepturilor băneşti aferente titlului ştiinţific de doctor trebuie să se facă de la data solicitării şi prezentării actelor doveditoare de către procurorii care au dobândit acest titlu, ci de la data de 09.04.2015, inclusiv pentru cei ce au obţinut acest titlu în perioada 2009-2015 şi nu de la data de 21.12.2015 cum a stabilit pârâtul.
Or, este de observat că la data intrării în vigoare a acestui act normativ, 09.04.2015, reclamantul nu deţinea titlu de doctor, astfel că nu se putea prevala de comparaţia salarială cu un magistrat cu astfel de studii şi care beneficia de spor pentru studii doctorale, care se regăsea ca sumă compensatorie în ansamblul veniturilor sale salariale conform Legii nr. 330/2009 şi legilor de salarizare anuale adoptate ulterior.
În această situaţie reclamantul s-a aflat numai în situaţia solicitării acestui drept, însoţită de dovada absolvirii studiilor doctorale cu diploma de doctorat corespunzătoare, cum a procedat pârâtul la emiterea ordinului contestat.
Diploma de doctorat este, similar celorlalte diplome, un document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învăţământ superior efectuate şi titluri şi/sau calificările dobândite, fără a constitui prin el însuşi un act în temeiul căruia se dobândeşte un drept salarial superior, atunci când legea îl reglementează. În alte cuvinte, nu diploma reprezintă izvorul dreptului pentru sporul de doctorat, ci legea care recunoaşte acest drept salarial pentru angajaţii care au obţinut un astfel de titlu, astfel că dobândirea lui nu se face începând cu data absolvirii studiilor doctorale sau la emiterea diplomei corespunzătoare, ci de la data cererii adresate angajatorului, spre valorificarea dispoziţiilor legale incidente, însoţită de actele doveditoare corespunzătoare.
Pe de altă parte, s-a solicitat şi s-a recunoscut acest drept prin luarea în considerare a unor dispoziţii legale prin care se tinde la înlăturarea inechităţilor salariale pentru persoane aflate în situaţii identice, însă în alte condiţii, mai favorabile, decât a dobândirii acestui drept de persoana cu care se face comparaţia, contrar scopului actului normativ menţionat. Astfel, nu s-a observat că sporul de doctorat dobândit de magistraţi, care se regăsea în salariul acestora la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 fusese recunoscut şi acordat prin art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006 "de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat" prin aceasta înţelegându-se data cererii, astfel că reclamantului care se prevalează de drepturi salariale similare nu-i pot fi recunoscute aceste drepturi decât în aceleaşi condiţii, spre respectarea principiilor de care se prevalează.
Prin urmare, ordinele contestate sunt legale, iar hotărârea instanţei de fond care le-a invalidat este dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material reţinute.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului pârâtului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii reclamantului, ca nefondată. Tototdată, pentru aceleaşi temeiuri recursul reclamantului va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1970 din 7 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează hotărârea atacată şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.