Tax assessment challenge and violation of mandatory motivation requirements under Art. 425 CPC and the right to a fair trial

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, la data 7.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a formulat contestaţie fiscală împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.05.2015, emisă de MFP - ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală privind stabilirea obligaţiilor suplimentare de plată şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.05.2015, încheiat de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând: în principal, să se constate nulitatea actelor contestate, iar în subsidiar anularea lor pentru nelegalitate şi netemeinicie şi în ambele situaţii exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 8.067.209 RON, sumă pe care înţelege să o conteste şi care este compusă din impozit pe profit - 2.085.361 RON aferent perioadei 01.01.2013 - 31.03.2015, accesorii impozit pe profit în cuantum de 638.396 RON majorări/dobânzi şi 283.232 RON penalităţi de întârziere, precum şi TVA - 3.451.727 RON aferent perioadei 01.11.2012 - 31.03.2015 şi accesorii TVA în cuantum de 1.042.779 RON reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi 565.714 RON penalităţi de întârziere. De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse şi repunerea în termenul de formulare a contestaţiei împotriva actelor contestate.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 77 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI, şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DÂMBOVIŢA, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 77 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL prin lichidator B. invocând cazurile de casare prevăzute de art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond a elaborat păreri subiective, preluând efectiv constatările inspectorilor antifraudă.

Recurenta a mai susţinut că a fost încălcat principiul nemijlocirii, în sensul că se invocă probe şi argumente pe care instanţa nu le-a analizat în mod direct, nemijlocit.

O altă critică adusă sentinţei recurate este aceea că, instanţa de judecată nu a răspuns motivelor de critică ale actelor de control atacate, nu a avut în vedere şi nu a analizat prevederile legale invocate de către reclamantă.

Concluzionează recurenta că, instanţa de fond a încălcat principiul respectării dreptului la apărare al reclamantei cât şi principiul existenţei unui proces echitabil.

Soluţia instanţei de recurs

Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, considerentele şi dispozitivul.

Considerentele trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul considerentelor sentinţei, instanţa de fond nu a efectuat o analiză proprie a solicitărilor reclamantei, raportat la motivele invocate şi la apărările formulate de pârâte, nu a analizat din perspectivă proprie probele administrate în cauză.

Instanţa de fond s-a limitat la a prelua în integralitate susţinerile organelor fiscale, fără a indica, cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., propriile motive de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi motivele pentru care s-au admis şi cele pentru care s-au înlăturat cererile recurentei-reclamante.

În virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale tuturor părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina v România, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049 din 25 noiembrie 2005).

În cauza de faţă, instanţa de judecată a preluat constatările inspectorilor antifraudă, fără a analiza şi a-şi forma propriile convingeri cu privire la situaţia de fapt şi de drept.

Pronunţarea unei soluţii în rezolvarea acţiunii deduse judecăţii implică în mod necesar şi obligatoriu un proces de analizare a argumentelor invocate, operaţiune care, pentru a echivala cu o veritabilă soluţionare, trebuie să fie efectivă, să cuprindă în mod concret motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, raportat la actele normative incidente. Or, această obligaţie esenţială privind hotărârea instanţei nu a fost respectată de instanţa de fond, împrejurare care conduce la casarea hotărârii pronunţate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că motivele pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia lipsesc cu desăvârşire, din perspectiva disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că prin hotărârea pronunţată prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei.

Elementul esenţial al unei hotărâri judecătoreşti este motivarea, care trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate de părţi. Obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti reprezintă o condiţie a procesului echitabil, exigenţă prevăzută atât de Constituţia României (art. 21 alin. (3), cât şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1).

Omisiunea totală a instanţei de fond de a cerceta şi analiza, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii atacate, argumentele de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată, precum şi apărările formulate, nu satisface exigenţele desfăşurării unui proces echitabil, echivalează cu nejudecarea fondului cauzei şi conduce la imposibilitatea instanţei de control judiciar să analizeze, în calea de atac a recursului, legalitatea sentinţei.

Faţă de toate argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă nu a soluţionat în realitate fondul cauzei, iar faţă de modul defectuos în care s-a desfăşurat procedura de judecată, sub toate aspectele prezentate, din perspectiva încălcării disp. 425 din C. proc. civ., se impune casarea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare instanţei de fond, potrivit dispoziţiilor. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL prin lichidator B. împotriva Sentinţei nr. 77 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 septembrie 2019.

GGC - OB