Judicial admissibility of appeal against judicial inspection clearance resolution; exemption from prior administrative remedy following constitutional annulment of "finality" clause

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.09.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea rezoluţiei din 31.08.2016 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 şi începerea cercetării disciplinare prealabile cu privire la activitatea judiciară a d-nei. procuror B. (Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi) desfăşurată în cadrul Dosarului penal nr. x/2015, pe care a apreciat-o ca fiind exercitată cu rea-credinţă.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 41 din 12 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă.

S-a respins cererea promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, pentru neparcurgerea procedurii prealabile.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A precizat, prin motivele de recurs, că temeiul de drept al contestaţiei formulate nu a constat în art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, iar motivul înregistrării acţiunii direct la instanţa de judecată l-a constituit Decizia Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, prin care s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) Legea nr. 317/2004, este neconstituţională.

S-a arătat că motivarea deciziei Curţii Constituţionale şi direcţiile stabilite de instanţa de contencios constituţional conferă persoanei interesate dreptul de a ataca soluţia direct la instanţa judecătorească, fără a se preciza obligativitatea parcurgerii etapelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 sau a oricărei alte proceduri prealabile.

Totodată, a susţinut că aprecierea instanţei de fond, în sensul că ar fi trebuit solicitat un control ierarhic al actului contestat, conform Legii nr. 554/2004 (procedura plângerii prealabile), contravine celor statuate de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, potrivit căreia "(...) existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, încalcă, în mod flagrant, prevederile art. 21 alin. (1) - (3) din Constituţie".

În acest sens, s-a arătat că Rezoluţia nr. x/IJ/1230/DIP/2016 a fost analizată şi confirmată de către inspectorul-şef care, în urma acestei analize, nu a dispus nici completarea şi nici infirmarea în condiţiile art. 47 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

Cu privire la argumentul instanţei, referitor la împrejurarea că norma specială nu stabileşte nicio condiţie derogatorie de la dreptul comun, susţine recurentul că aceasta nici nu ar fi fost posibilă în măsura în care textul de lege prevede că rezoluţia de clasare este definitivă, iar calea de atac a fost recunoscută de Curtea Constituţională.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecţia Judiciară a invocat, în baza dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2), raportate la prevederile art. 488 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, susţinând că aspectele redate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar simpla indicare a Deciziei nr. 397/03.07.2014, pronunţată de Curtea Constituţională în Dosarul nr. x/2013, nu dispensează recurentul de obligaţia indicării şi argumentării motivelor de casare eventual incidente, asupra cărora să poată aprecia instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, intimata- pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând, în esenţă, că sentinţa recurată este temeinică şi legală, în speţă fiind aplicabilă norma generală prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că prin efectul Deciziei nr. 397/2014, pronunţată de Curtea Constituţională, este recunoscut dreptul petiţionarilor de a ataca rezoluţia de clasare emisă în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, însă accesul la instanţa de contencios administrativ este reglementat în condiţiile dreptului comun, respectiv ale art. 7 din Legea nr. 554/2004, prevederi ce instituie obligativitatea parcurgerii procedurii plângerii prealabile, din moment ce nicio altă dispoziţie legală nu dispensează subiectul de o atare obligaţie.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Verificând, în prealabil, cererea de recurs din perspectiva excepţiei nulităţii invocate de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al excepţiei respective, reţinând că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurentul - reclamant a formulat critici punctuale asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, precum şi cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de A. este fondat, în limitele şi pentru motivele arătate în continuare:

În fapt, prin rezoluţia nr. x/IJ/1230/DIP/2016 din 31.08.2016 contestată de reclamant, inspectorul judiciar a dispus, în temeiul prevederilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării reclamantului.

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, constatând că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar Legea nr. 317/2014 nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.

Potrivit dispoziţiilor menţionate, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, rezoluţia de clasare, dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

De asemenea, Înalta Curte mai reţine că alin. (5) al art. 47 din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că nici în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma textului de la momentul sesizării instanţei, nu era necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în concordanţă cu principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitoare la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă, a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

În realizarea rolului constituţional ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens prin soluţia de principiu adoptată în şedinţa Plenului secţiei din data de 13 februarie 2017, stabilind că Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Pentru aceste considerente, reţinându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la inadmisibilitatea acţiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 41 din 12 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 septembrie 2019.

GGC - OB