Reimbursement of €1,996.10 for post-transplant drugs upheld; appeals rejected, authorities ordered to pay.

Şedinţa publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei nr. 55473/02.09.2015 emise de pârâtul Ministerul Sănătăţii în soluţionarea plângerii prealabile formulate, precum şi anularea Adresei nr. x/07.07.2015 emise de pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, prin care i s-a comunicat refuzul de aprobare a sumei de 1.996,10 Euro, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces,.

Prin actele administrative atacate s-a comunicat refuzul de decontare a unor facturi de medicamente pentru tratamentul necesar, procedură supusă Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate.

Prin sentinţa civilă nr. 3644 din 18 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate.

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., împotriva pârâţilor Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti s-a dispus anularea adresei nr. x/02.09.2015 emisă de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a adresei nr. x/07.07.2015 emisă de pârâta Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, în ceea ce priveşte refuzul explicit de aprobare a decontării contravalorii medicamentelor, în sumă de 1996,10 euro.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 4.638,25 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 1.2, au formulat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursurile declarate de autorităţile pârâte Direcţia de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti şi Ministerul Sănătăţii au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita aplicare a legii de instanţa de fond atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii dispusă pe fondul cauzei.

Prin sentinţa atacată s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de recurenta-pârâtă Direcţia de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de ambele recurente.

Pe fond acţiunea reclamanţilor a fost admisă, fiind anulate adresele de răspuns emise în ceea ce priveşte refuzul de aprobare a decontării contravalorii medicamentelor în sumă de 1996,10 Euro.

Aspectele de nelegalitate invocate de recurente privesc respingerea excepţiilor şi soluţia de admitere pe fond a acţiunii.

În ceea ce priveşte tardivitatea acţiunii astfel cum a fost invocată de ambele recurente şi soluţionată ca excepţie a prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului se invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. 1 şi (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv a situaţiei de fapt, care a reprezentat un motiv temeinic care să justifice depăşirea termenului de 5 luni pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ.

În esenţă instanţa de fond a apreciat că cele 5 deplasări efectuate în Austria în vederea internării justifică depăşirea termenului de 6 luni şi formularea cererii în termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii se arată că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 calificând adresele de răspuns contestate ca fiind acte administrative unilaterale în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 pe care le-a apreciat nelegale şi pe care le-a anulat prin sentinţa atacată.

Se susţine că adresele contestate nu sunt acte administrative de natură să nască raporturi juridice de sine stătătoare.

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă Direcţia se arată faptul că în greşit a fost respinsă fără a se ţine cont de competenţele specifice şi de faptul că această autoritate a acţionat ca intermediar, părţile din raportul juridic fiind Ministrul Sănătăţii şi reclamantul-persoană fizică beneficiară a serviciilor.

Pe fondul cauzei ambele recurente invocă nelegalitatea sentinţei atacate prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la decontarea medicamentelor achiziţionate din afara ţării. Se susţine că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi art. 6 din OMS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate se arată că reclamantul nu are dreptul legal la acordarea sumei solicitate cu titlu de decontare medicamente deoarece medicamentele puteau fi procurate din ţară, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. 2 din OMS nr. 50/2004.

În ambele recursuri pe fond se solicită admiterea şi casarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea recurentelor la plata de cheltuieli de judecată.

Curtea analizând recursurile declarate în cauză apreciază pentru următoarele considerente comune ambelor recursuri, că acestea sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În opinia Curţii, ca instanţă de recurs sentinţa atacată este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 atât în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiilor invocate cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile privind soluţionarea excepţiilor acestea nu sunt fondate, excepţiile fiind corect apreciate ca neîntemeiate şi respinse ca atare în raport de obiectul cauzei.

Instanţa de fond a calificat corect obiectul cererii reclamantului acesta contestând ca nejustificat refuzul expres al autorităţilor pârâte de a-i deconta medicamentele conform cererilor formulate. Acest refuz, pentru motivele invocate în adresă a fost comunicat reclamantului prin adresa nr. x/2.09.2015 emisă de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţi şi prin adresa nr. x/7.07.2015 emisă de Direcţia de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti.

Ambele adrese au fost emise de recurentele-pârâte şi în consecinţă în raport de petitul cererii de chemare în judecată ambele autorităţi pârâte au calitate procesuală pasivă în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii aceasta în mod corect a fost respinsă deoarece acţiunea reclamantului vizează contestarea unui pretins refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, contestat ca act administrativ asimilat conform dispoziţiilor art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Adresele de răspuns contestate nu reprezintă acte administrative tipice în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "c" din Legea nr. 554/2004 ci acte administrative asimilate prin care s-a materializat refuzul explicit de a nu rezolva favorabil cererea reclamantului, cerere având ca obiect decontarea valorii medicamentelor procurate în străinătate cu ocazia tratamentului efectuat la o clinică de specialitate din Austria.

Reclamantul a contestat aceste adrese conform art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 solicitând anularea lor şi recunoaşterea dreptului pretins în calitate de persoană vătămată conform art. 2 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 554/2004, acţiunea fiind admisibilă în baza dispoziţiilor legale menţionate.

În ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei tardivităţii în mod corect pe situaţia de fapt prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 apreciind că acţiunea nu este prescrisă, în cauză fiind aplicabil termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din legea nr. 554/2004 pentru introducerea acţiunii.

În cauză în mod corect s-a reţinut existenţa unor motive temeinic justificate, pe situaţia de fapt a reclamantului motive care au justificat depăşirea termenului de prescripţie de 6 luni pentru introducerea acţiunii şi aplicarea în cauză a termenului de 1 an pentru introducerea acţiunii, termen prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Afirmaţiile din recurs nu pot fi reţinute deoarece motivele temeinice nu sunt echivalente forţei majore, fiind împrejurări de fapt concrete care justifică obiectiv depăşirea termenului de 6 luni pentru introducerea cererii conform art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fond Curtea apreciază că aceasta este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1 alin. 2, şi art. 4 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 50/2004, reclamantul având dreptul de a-i fi decontate medicamentele solicitate. Aceasta deoarece reclamantul a îndeplinit toate condiţiile legale pentru a fi trimis la Viena pentru efectuarea transplantului pulmonar în anul 2013, iar medicamentele pentru care s-a solicitat decontarea care a fost refuzată fac parte din schema de tratament şi controlul posttransplant. Achiziţionarea acestor medicamente de la Viena a fost în perioada în care reclamantul s-a aflat la clinica medicală din afara ţării pentru tratamentul postoperator, iar în cadrul acestuia medicamentele au fost prescrise şi achiziţionate ca atare de către reclamant.

Nu este contestat faptul că afecţiunea reclamantului s-a încadrat între cele care nu puteau fi tratate în ţară, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 2 din Ordinul nr. 50/2014. Medicamentele achiziţionate în străinătate, în cadrul tratamentului postoperator erau absolut necesare reclamantului pentru afecţiunea sa care nu puteai fi tratată în ţară neputându-se reţine că dispoziţiile art. 6 din Ordinul nr. 50/2004 interzic în mod absolut decontarea unor medicamente care pot fi procurate în ţară.

În condiţiile în care reclamantul a îndeplinit toate condiţiile prevăzute de Ordinul nr. 50/2004 pentru a fi trimis la Viena pentru efectuarea transplantului pulmonar în anul 2013 şi achiziţionarea medicamentelor, medicamente imunosupresoare care fac parte din tratament şi care erau absolut necesare reclamantului puteau fi decontate conform Ordinului nr. 50/2004. Aceasta deoarece a avut aprobare pentru efectuarea transplantului în străinătate, afecţiunea sa neputând fi tratată în România.

În mod corect prima instanţă a constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererilor sale în raport de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. "i" din Legea nr. 554/2004 având ca obiect decontarea medicamentelor parte din tratamentul aprobat a fi efectuat în străinătate, cererile sale îndeplinind condiţiile Ordinului nr. 50/2004.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 -497 C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

În baza art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenţii la plata sumei de 15.00 cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Reducerea a fost dispusă în raport de complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Sănătăţii şi Direcţia de Sănătatea Publică a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3644 din 18 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii la plata sumei de 1500 de RON cheltuieli de judecată către intimatul - reclamant A., cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi24 septembrie 2019.