Union's representative suit over police pay recalculation assigned to Satu Mare Tribunal; Iași jurisdiction rejected.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2018, pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi înregistrată în Dosarul nr. x/2018, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, în numele membrilor de sindicat, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei: obligarea acestuia, începând cu data de 01.02.2017, la plata salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în cuantum de 1450 RON, conform H.G. nr. 1/2017, fără sporuri şi alte adaosuri incluse, respectiv echivalarea salariului de funcţie fără sporuri şi alte adaosuri cu salariul minim brut; obligarea pârâtului la recalcularea drepturilor salariale lunare, începând cu data de 01.02.2017, raportat la salariul de funcţie în cuantum de 1450 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse; obligarea pârâtului la plata salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în cuantum de 1900 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse, începând cu data de 01.01.2018, cu aplicarea sporurilor procentuale conform H.G. nr. 846/2017, respectiv echivalarea salariului de funcţie cuvenit fără sporuri şi alte adaosuri, cu salariul minim brut reglementat de H.G. nr. 846/2017; obligarea la recalcularea drepturilor salariale lunare, începând cu data de 01.01.2018, raportat la salariul de funcţie, în cuantum de 1900 RON, fără sporuri şi alte adaosuri incluse, cu aplicarea sporurilor procentuale aferente; obligarea la plata diferenţelor salariale cuvenite după recalcularea drepturilor salariale, începând cu 01.02.2017 şi până în prezent, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 14.03.2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Iaşi a dispus disjungerea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi a dispus formarea unui dosar distinct, capătul disjuns de cerere fiind înregistrat în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 605/2019 din data de 18.04.2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că cererea cu care Sindicatul a învestit instanţa are ca obiect principal verificarea corectitudinii stabilirii drepturilor salariale ale membrilor săi, ce au calitatea de funcţionari publici, fiind ofiţeri/subofiţeri.

S-a reţinut în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, că, întrucât reclamanţii sunt funcţionari publici cu statut special, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, ce se aplică corelat cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul stabilind o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, dar şi în cazul în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

De asemenea, s-a reţinut că Sindicatul a promovat cererea de chemare în judecată nu în nume propriu, ci în numele şi pentru funcţionarii publici, membri ai săi, raportat la împrejurarea că aceştia nu au domiciliile în raza de competenţă teritorială a Tribunalului Iaşi.

2.2. Hotărârea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 285/CA din data de 28 iunie 2019, Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, şi a trimis dosarul spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, motiv pentru care a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că acţiunea a fost promovată de către sindicat în numele unora dintre membrii săi, în baza dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 şi a Deciziei nr. 1/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi că art. 109 din Legea nr. 188/1999 determină doar competenţa materială în favoarea instanţei de contencios administrativ, fără a fi stabilite şi reguli în materie de competenţă teritorială, referitor la litigiile privind funcţionarii publici, sens în care devin incidente normele de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 62/2011, instanţa a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, iar prin Decizia nr. 1/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat că instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant. Reţinând considerentele acestei decizii, instanţa a apreciat că atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului, soluţia fiind aplicabilă şi în situaţia în care organizaţia sindicală acţionează pentru valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având domiciliile în circumscripţiile unor tribunale diferite, în acelaşi temei al legitimării procesuale active extraordinare a organizaţiei sindicale.

Totodată, instanţa a constatat că sediul sindicatului reclamant este situat în municipiul Iaşi, aşa încât, în baza dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, competenţa teritorială de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Iaşi, fiind în prezenţa unor norme speciale de competenţă teritorială de ordine publică.

Instanţa a mai constatat că nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, întrucât sindicatul reclamant este o persoană juridică de drept privat şi nu autoritate publică ori instituţie publică sau asimilată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, şi nici prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acţiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, or, în cauză, a apreciat că sindicatul deţine calitatea de reclamant, aspect evidenţiat inclusiv de către acesta prin cererea de chemare în judecată.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă în speţă, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte reţine că reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Înalta Curte reţine că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici, în calitate de reprezentant al acestora, fiind aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, astfel cum în mod corect au reţinut şi instanţele sesizate, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 02.11.2018, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condiţiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar şi precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situaţii, mai ales când pentru acestea există dispoziţii legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici cu statut special şi în calitate de reprezentant al acestora, aşadar nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 02.11.2018.

Textul de lege menţionat instituie o competenţa teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliile reclamanţilor fiind pe raza judeţului Satu Mare.

Totodată, se impune a se sublinia faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, competenţa de soluţionare se respectă, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Frontieră, A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial Al Poliţiei De Frontieră Sighetu Marmaţiei în favoarea Tribunalului Satu-Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.

GGC - OB