Compelled enforcement of administrative judgments and judicial inspectorate resolution validity under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunţată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, hotărâre care a desfiinţat rezoluţia de clasare nr. x/2017 din 11.04.2017 emisă de Inspecţia Judiciară - Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru Judecători. Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, a solicitat, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice, în speţă, Inspecţia Judiciară ori persoanei obligate.

Totodată, a solicitat să se dispună în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acordarea de penalităţi în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.

Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi arată că, după motivarea sentinţei civile nr. 4886/12.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aceasta a fost transmisă Inspecţiei Judiciare, care, în conformitate cu prevederile legale, a transmis-o Direcţiei de Inspecţie Judiciară pentru Judecători, lucrarea fiind înregistrată sub nr. x/2018 din data de 28 februarie 2018.

A mai arătat că inspectorul judiciar a emis la data de 12 aprilie 2018 rezoluţia de clasare în lucrarea nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018, ce a fost comunicată petentului la data de 25 mai 2018.

Prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a Rezoluţiei de clasare nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4777 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă şi pe fond a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, obligarea intimaţilor-pârâţi în solidar la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 1000 RON pe zi, pentru neexecutarea deciziei nr. 4886 din data de 12.12.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2018, precum şi aplicarea amenzii de 20% pe zi de întârziere intimatului B..

În motivarea recursului arată că dreptul natural este superior dreptului pozitiv, sens în care invocă dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 212/1974 privind Pactul International cu privire la Drepturile Civile şi Politice, solicitând a i se recunoaşte presonalitatea juridică. Mai arată că angajamentele internaţionale asumate de România nu pot fi contrazise prin legislaţia naţională.

Precizează că a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea definitivă nr. 4886/2017 pronunţată la data de 12.12.2017 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, împotriva debitorului Inspecţia Judiciară, prin care a fost desfiinţată rezoluţia de clasare nr. 2734/IJ/1236/DU 2017 din 11.04.2017 emisă de inspectorul judiciar judecător C. din cadrul Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători. Prin decizia de mai sus, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a obligat Inspecţia Judiciară să completeze verificările preliminare cu privire la sesizarea formulată de recurent privind abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. r) lit. s) teza a doua şi lit. s)1 din Legea nr. 303/2004 în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei nr. 4886/12.12.2017.

Susţine că, întrucât Inspecţia Judiciară a refuzat să execute de bunăvoie obligaţiile ce îi reveneau, a procedat la executarea silită, conform art. 24 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului autorităţii publice.

Recurentul-reclamant arată că rezoluţia de clasare nr. 1569/IJ/759/DIJ/2018 din data de 24.05.2018 i-a fost comunicată la data de 31.05.2018 şi că aceasta nu a fost avizată de către Directorul Direcţiei de Inspecţie Judiciară şi nici de către Inspectorul Şef - judecător B., încălcându-se dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie judiciară de către Inspecţia Judiciară, precum şi dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia fiind lipsită de efecte juridice de la data întocmirii sale şi fiind lovită de nulitate absolută. Susţine că niciun act întocmit de inspectorul judiciar-judecător D. nu a produs efecte juridice, din cauza neavizării acestei rezoluţii de către cei obligaţi de lege, deoarece avizul Inspectorului Şef reprezinta o condiţie prevăzută de lege, reprezentând o aprobare sau un acord al acestuia, fără de care rezoluţia de clasare nu produce efecte juridice, este nul, neavenit şi inexistent.

Mai arată că intimaţii debitori i-au comunicat cu întârziere un simulacru de răspuns la obligaţiile ce le incumbau prin hotărârea invocată şi că pentru a intra în posesia creanţei sale, era necesară sesizarea instanţei de executare, nu pentru încuviinţarea executării silite, care nu este cerută în materia contenciosului administrativ, Inspecţia Judiciară fiind ţinută să execute în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, astfel cum reiese din cuprinsul hotărârii nr. 4886/12.12.2017, ci pentru aplicarea şi determinarea penalităţilor.

Susţine că la primul termen de judecată din 18.09.2018 completul desemnat în mod aleatoriu - completul S8 Complet 4 Fond a amânat cauza în vederea citării Inspectorului Şef B. şi pentru comunicarea unor înscrisuri, iar ulterior, urmare a influenţei acestui pârât, completul a fost schimbat, încălcându-se principiul continuităţii completului de judecată. Apreciază că instanta a ignorat argumentele sale şi nu le-a analizat, preschimbând termenul de judecata fără a indica motivele temeinice, în scopul introducerii în cauză a completului S8 Complet 40 Fond, complet ce nu a fost obiectiv şi imparţial în privinţa solicitărilor sale.

Recurentul-reclamant precizează că în cauză este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârea recurată fiind pronunţată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei.

De asemenea, consideră că este incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, constând în încălcarea principiilor fundamentale consacrate de Constituţia României, cum ar fi principiul preeminenţei dreptului internaţional, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi fără discriminare, dar şi a celor consacrate de C. proc. civ., printre care şi principiul rolului activ al judecătorului.

În ceea ce priveşte principiul preeminentei dreptului international, arată că instanţa a ignorat deliberat dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 11, art. 20 şi art. 148 alin. (2) din Constituţia României, deşi a insistat în aplicarea lor. Consideră că nu a fost respectat nici principiul legalităţii, instanta neaplicând sancţiunile care se impuneau şi încălcând legea şi nici principiul nediscriminării, recurentul apreciind că a fost discriminat prin modul abuziv şi arbitrar de ignorare a textelor de lege incidente în cauză. De asemenea, susţine că nu a fost respectat principiul rolului activ şi imparţial al judecătorului, acesta erijându-se în apărarea intimaţilor debitori şi că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform art. 14 din Pactul International cu privire la drepturile politice şi civile, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, exigenţă consacrata şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 10 din Legea nr. 304/2004 şi art. 6 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant conchide că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, ceea ce constituie exces de putere, astfel că se impune casarea sentinţei recurate.

Pe de altă parte, consideră că este incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dat fiind faptul că hotărârea recurată nu conţine semnăturile membrilor completului de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 426 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce la nulitatea absolută a hotărârii, prevederea legală fiind imperativă, astfel că nulitatea nu poate fi acoperită şi se impune rejudecarea cauzei. Precizează că în speţă i s-a comunicat o copie conformă cu originalul a sentinţei atacate, nesemnată nici de judecător şi nici de grefier, ceea ce constituie, în opinia sa, un fals, realizat cu încălcarea art. 286 alin. (4), art. 427 alin. (1) şi art. 538 alin. (2) C. proc. civ., fiindu-i comunicate înscrisuri fără putere doveditoare şi fără valoare juridică, sens în care invocă excepţia nulităţii absolute a sentinţei civile recurate.

Consideră că judecătorul de fond nu a respectat legea şi nici instituţiile de drept constituţional, respectiv judecătorul a derogat de la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 21 şi art. 148 din Constituţia României, art. 3 alin. (1) şi (2), art. 6, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1), art. 538 alin. (2), art. 286 alin. (4) C. proc. civ., art. 24 alin. (1), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, consideră că sentinţa recurată a fost emisă cu exces de putere, respectiv judecătorul şi-a exercitat în mod abuziv dreptul de apreciere şi a emis sentinţa civilă printr-un raţionament greşit.

Astfel, arată că prin sentinţa atacată judecătorul a lipsit de eficienţă juridică toate susţinerile sale şi le-a înlăturat, fără a se pronunţa cu privire la temeinicia acestora.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că judecătorul era dator sa arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care a înlăturat cererile sale, pentru ca recurentul să motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă, pentru ca instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi considerentelor hotărârii. Consideră că prin motivarea hotărârii, instanţa trebuie să răspundă în fapt şi în drept tuturor pretenţiilor şi apărărilor reclamantului şi că, în speţă, hotărârea este nemotivată, ceea ce echivalează cu o nepronunţare asupra fondului, atrăgând casarea hotărârii atacate. De asemenea, arată că în practica judiciară s-a decis că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, astfel că se impune casarea hotărârii întrucât prima instanţă nu şi-a motivat soluţia pronunţată şi nu a intrat în cercetarea fondului. Mai mult, consideră că judecătorul cauzei a refuzat în mod deliberat să judece, sub pretextul admiterii excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, deşi reclamantul a invocat art. 14 din Pactul Internaţional de la New York 1966 în ceea ce priveşte Drepturile Civile şi Politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, ignorând dreptul său la un proces echitabil.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că litigiul de faţă poartă asupra unei rezoluţii de clasare a sesizării, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, şi, în raport cu prevederile Legii nr. 317/2004 şi cu soluţia de principiu din data de 09.10.2017 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul este inadmisibil atunci când contestaţia a fost soluţionată de curtea de apel pe fond, prin prima dispoziţiilor din Legea nr. 317/2004.

Pe fond, solicită respingerea recursului, apreciind că niciunul dintre motivele de casare invocate de către recurent, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 şi 6 din C. proc. civ., nu este fondat, în raport de argumentele prezentate la dosar recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii reclamantului îl constituie punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunţată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În speţă este vorba despre o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 şi nu de o acţiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 317/2004, prin care să se solicite anularea rezoluţiei de clasare a sesizării, pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin urmare, în temeiul art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii recursului.

2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de hotărârea nr. 4886/2017 pronunţată la data de 12 decembrie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 şi 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că hotărârea recurată a fost pronunţată de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că această susţinere este nefondată.

Astfel, în vederea analizării acestui motiv de recurs, Înalta Curte a solicitat Curţii de Apel Bucureşti înaintarea la dosar a Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 267 din data de 1 octombrie 2018, din examinarea căreia reiese că, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 264 din data de 25 septembrie 2018 şi Decizia Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, prin care au fost înfiinţate încă 5 complete specializate în materia litigiilor având ca obiect anularea rezoluţiilor emise de către Inspecţia Judiciară, precum şi specializarea judecătorilor în această materie, s-a hotărât că începând cu data de 01.10.2018 dosarele repartizate completelor 4, 13 şi 25 Fond vor fi repartizate ciclic completelor specializate în materia acestor litigii, în configuraţia existentă în urma emiterii Deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 645/25.09.2018.

Înalta Curte constată că repartizarea dosarului din speţă unui alt complet s-a făcut printr-o Hotărâre a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cu respectarea prevederilor legale, respectiv a art. 101 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, care dispun după cum urmează:

"(1) Repartizarea cauzelor se va efectua în sistem informatic prin programul ECRIS.

(2) În cazul în care repartizarea în sistem informatic nu se poate aplica din motive obiective, repartizarea cauzelor se efectuează prin metoda sistemului ciclic.

(3) Repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, urmând ca în situaţiile în care pe parcursul desfăşurării procesului apar incidente procedurale să se recurgă la regulile stabilite în prezentul regulament."

Tot nefondat se constată a fi şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., apreciat de parte ca fiind incident faţă de analiza primei instanţe şi aplicarea textelor de lege.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reţine depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Examinând hotărârea recurată, se reţine că instanţa de fond s-a pronunţat în cadrul procesual definit în art. 24 din Legea nr. 554/2004, neputând fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive.

De altfel, subsumat acestui motiv de recurs, recurentul critică încălcarea de către prima instanţă a principiilor fundamentale consacrate de Constituţia României, cum ar fi principiul preeminenţei dreptului internaţional, principiul legalităţii, principiul egalităţii în drepturi fără discriminare, dar şi a celor consacrate de C. proc. civ., printre care şi principiul rolului activ al judecătorului, precum şi încălcarea dreptului la un proces echitabil, ceea ce constituie exces de putere.

Or, din analiza hotărârii recurate şi a cadrului procesual şi procedural în care a fost analizată cererea reclamantului, Înalta Curte constată că nu transpare niciun element de natură a fundamenta încălcarea nici unuia dintre principiile invocate de acesta, neconturându-se vreun exces de putere din partea autorităţii judecătoreşti în soluţionarea cauzei sale.

De asemenea, în speţă nu se poate reţine nici o eventuală jurisdicţie internaţională în soluţionarea prezentei cauze, aspect la care recurentul a făcut referire, în condiţiile în care prezenta acţiune a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, lege internă, chiar recurentul înţelegând să se adreseze unei instanţe interne.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a înţeles să critice faptul că hotărârea ce i-a fost comunicată nu conţine semnăturile membrilor completului de judecată.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 426 alin. (6) C. proc. civ. "(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei."

De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă (...)."

Având în vedere dispoziţiile de mai sus, din care reiese faptul că singurele două exemplare originale al hotărârilor se depun la dosarul cauzei şi la mapa de hotărâri a instanţei, rezultă că în mod corect i-a fost comunicată reclamantului o copie a acestei hotărâri.

Faţă de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor invocate de către recurent, că sentinţa recurată respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră mai mult decât suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului.

De altfel, prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare aspectele considerate esenţiale şi relevante juridic, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, nefiind evidenţiată incidenţa niciunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 4, 5 şi 6 din C. proc. civ., legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4777 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.