Judicial Expert Registration Appeal Time-Barred by Valid Service to Non-Relative Resident

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 18.11.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea răspunsului nr. x/28.11.2013, precum şi obligarea ministerului să îl înscrie în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 82 din 29 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 82 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamant A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei (recurs incident).

3.1. Prin recursul declarat, reclamantul A. solicită, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată nu i-a fost comunicată şi că, deşi nu locuieşte cu nicio persoană, instanţa de fond i-a adus la cunoştinţă că hotărârea a fost primită la adresa indicată de o mătuşă a sa. Susţine că a luat cunoştinţă de hotărârea recurată abia la data de 27.07.2016

3.2. Prin recursul incident declarat, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei solicită admiterea recursului şi schimbarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei invocate de Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind prescrisă.

4. Apărările formulate

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

De asemenea, invocă excepţia tardivităţii declarării recursului şi solicită respingerea recursului ca tardiv formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepţia tarvidităţii formulării cererii de recurs de către reclamantul A., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv formulat.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

În ceea ce priveşte recursul formulat de reclamantul A., se constată că sentinţa recurată a fost comunicată acestuia la data de 18.04.2016, iar cererea de recurs a fost înaintată prin poştă la data de 05.08.2016, conform datei menţionate pe plicul de corespondenţă de la dosar recurs.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Astfel, în raport cu data comunicării sentinţei recurate - 18 aprilie 2016, termenul de declarare a recursului se împlinea la data de 04 mai 2016.

În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de faţă a fost declarat şi motivat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen care s-a împlinit pentru recurentul-reclamant la data de 04 mai 2016.

De asemenea, se reţine că sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant cu privire la faptul că, întrucât sentinţa recurată nu s-a comunicat unui membru al familiei sale, nu se poate considera că acesta a intrat în posesia hotărârii.

Astfel, se constată că în speţă au fost respectate dispoziţiile art. 163 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dacă destinatarul nu este găsit la domiciliu ori reşedinţă sau, după caz, sediu, agentul îi va înmâna citaţia unei persoane majore din familie sau, în lipsă, oricărei alte persoane majore care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi primeşte corespondenţa."

Prin urmare, textul de lege în baza căruia s-a făcut comunicarea vorbeşte despre persoană majoră care locuieşte cu destinatarul şi nu despre o rudă, motiv pentru care nu are relevanţă calitatea de mătuşă a persoanei care a primit hotărârea recurată în raport cu prevederile art. 163 alin. (6) din C. proc. civ., câtă vreme comunicarea hotărârii recurate s-a făcut la adresa indicată de recurentul-reclamant, fiind înmânată unei persoane majore ce locuia la acea adresă.

Având în vedere că înmânarea actului de procedură reprezintă un fapt constatat de către persoana ce a făcut comunicarea ex propriis sensibus, acest aspect putea fi combătut doar prin procedura înscrierii în fals

În aceste condiţii, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat o cerere de repunere în termen, în condiţiile art. 186 C. proc. civ., şi nici nu a făcut dovada faptului că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, astfel cum acest text de lege prevede.

Prin urmare, pentru considerentele anterior arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 coroborate cu cele ale art. 248 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 82 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

2.2. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte constată că potrivit art. 472 alin. (2) C. proc. civ.:

"Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Legiuitorul a înţeles să transpună aplicarea acestor prevederi şi în privinţa procedurii de soluţionare a recursului, astfel că potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Prin urmare, Înalta Curte, văzând soluţia dată în privinţa recursului principal declarat de reclamantul A., ce nu implică cercetarea fondului, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. coroborate cu art. 472 alin. (2) şi, respectiv, art. 491 alin. (1) din acelaşi act normativ, va constata rămas fără efect recursul incident declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 82 din 29 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Constată rămas fără efect recursul incident declarat de Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2019.