Claimant's withdrawal of appeal accepted, leaving dismissal of accreditation-order claim in force.

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, solicitând:

- obligarea Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să adopte un Ordin prin care să se stabilească condiţiile în care o editură poate obţine titlul de "editură cu prestigiu recunoscut, din punct de vedere al publicaţiilor ştiinţifice", precum şi organul competent să se pronunţe cu privire la îndeplinirea acestor condiţii, în sensul de a dispune acreditarea editurilor;

- obligarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să achite în favoarea sa, cu titlu de daune interese, suma de 100 de euro/zi, începând cu data de 12.05.2016 şi până la data adoptării Ordinului mai sus menţionat.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 2004 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministrul Educaţiei Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 2004 din 30 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L..

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa exigenţei motivării, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.

6. Aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2019, recurenta-reclamantă a solicitat ca, în temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. civ. să se ia act de faptul că renunţă la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2004 din 30 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

7. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, având în vedere cererea de renunţare la recurs, va lua act de manifestarea de voinţă a recurentei-reclamante.

Într-adevăr, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă", însă în speţa de faţă nu sunt aplicabile aceste dispoziţii deoarece, din conţinutul cererii depuse rezultă cu certitudine că, recurenta-reclamantă a renunţat la recursul formulat, nu la judecarea cererii de chemare în judecată.

În aceste condiţii devin aplicabile dispoziţiile art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora: achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.

Având în vedere faptul că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata cererii de recurs, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei, care nu este supus cenzurii Înaltei Curţi, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, Înalta Curte va lua act de cererea formulată.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 463 din C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de cererea de renunţare la judecata căii de atac deja exercitată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2004 din 30 mai 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.