Insurance Guarantee Fund’s obligation to apply jurisprudential moral damage criteria over insurer’s internal rate limits in insolvency cases

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 7.04.2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a solicitat anularea Deciziei nr. 5019/20.03.2017, emisă de pârât, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei sale în cuantum de 450.000,00 RON cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu cererea de plată înregistrată sub nr. x/27.05.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 5183 din data de 27.12.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor. A anulat Decizia nr. 5019/20.03.2017 emisă de pârât şi l-a obligat pe pârât să emită o decizie de aprobare în parte a cererii de plată nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 5183 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate cu consecinţa resăingerii contestaţiei formulate de intimatul-reclamant A. impotriva Deciziei nr. 5019/20.03.2017, cu obligarea intimatului-reclamant la cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de recurs recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din

C. proc. civ. a arătat că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea 213/2015 si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., a susţinut că hotărârea conţine motive străine de natura cauzei, prin aplicarea dispoziţiilor Directivei nr. 103/2009, dispoziţii ce se aplică exclusiv asigurătorilor, instanţa asimilând în mod greşit Fondul cu un asigurător, dar şi prin aplicarea în cauză a principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, cu toate că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabileşte că se poate plăti numai în limita a 450.000 RON, pe un creditor de asigurare, precum şi motive contradictorii prin aceea că reţine aplicabilitatea art. 49 lit. f) din Ordinul CSA, cu toate acestea nu face trimitere la niciun fel de practică judiciară,.

În fapt, reiterează că prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/27.05.2016, intimatul-reclamant a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 450.000 RON, reprezentând repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a accidentului rutier din data de 9.05.2014.

Din analizarea inscrisurilor depuse in susţinerea cererii s-a constatat faptul ca la data de 09.05.2014 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto B., ce conducea autovehicolul cu numărul de înmatriculare x, care nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de depăşire, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu autovehiculul înmatruculat cu nr. x.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporala a intimatului-reclamant, având drept consecinţe piaza contuza, contuzie toracica, contuzie genunchi, necesitând un număr de 30 de zile de îngrijire medicala, iar leziunile s-au recuperat fara a-i pune in primejdie viaţa sau calitatea acesteia, fapt pentru care s-a stabilit acordarea sumei de 200 RON/zi de ingrijire medicala, rezultând un total de 6.000 RON acordat cu titlu de daune morale.

In aprecierea daunelor morale s-au avut in vedere criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de intimatul-reclamant în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, suma acordata fiind stabilita potrivit Procedurii interne de soluţionare a pretenţiilor materiale si morale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces.

Aceasta procedura este stabilita având in vedere sumele plătite de-a lungul anilor de asigurătorul C. S.A., pe cale amiabilă dar si ca urmare a sentinţelor judecătoreşti, asigurând tuturor petenţilor un tratament echitabil si unitar, cu evitarea arbitrariului si cu posibilitatea efectiva de verificare a modului de acordare a sumelor reprezentând daune morale, plecând de la criteriul obiectiv al zilelor de îngrijire medicală necesare, astfel cum rezulta din certificatele medico-legale prezentate, numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite prin aceste acte reprezentând un indicator al leziunilor traumatice suferite si nu o contabilizare propriu- zisa a zilelor de tratament suportate in total de victime.

Instanţa de fond a admis contestaţia intimatului-reclamant dispunând obligarea pârâtei sa "emită o decizie de aprobare in parte a cererii de plata nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri".

In motivare, instanţa de fond a reţinut ca:"ln conformitate cu dispoziţiile art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislaţia si jurisprudenta din România"; "in stabilirea sumei ce trebuia plătită reclamantului, paratul trebuia sa tina cont de dispoziţiile legale în materia daunelor morale, de principiile de drept naţionale si convenţionale in aceasta materie, ce impun repararea integrala a prejudiciului moral, cu luarea in considerare a tuturor circumstanţelor si trăsăturilor particulare ale cauzei, precum si cu principiile rezonabilităţii, echităţii si proporţionalităţii; Cuantificarea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice stabilite printr-o procedura internă a asigurătorului încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului. Aceasta procedura contravine inclusiv par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE: Victimele accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui sa li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul in care are loc accidentul pe teritoriul Comunitatii"; În plus, utilizarea criteriilor de apreciere a prejudiciului moral din procedura internă a asigurătorului nu ţine seama de prejudiciul efectiv suferit de victimă si de particularităţile fiecărui tip de prejudiciu."

Instanţa de fond nu face nicio distincţie intre Fondul de garantare a asiguraţilor si asigurătorii de răspundere civila, susţinând in mod greşit ca în cauza s-ar aplica principiul reparaţiei integrale a prejudiciului, legislaţia specifica asigurătorilor, precum si practica judiciară ce priveşte asigurătorii. Totodată, invocarea Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei răspunderi, directiva care se refera explicit la asigurarea de răspundere civilă pentru circulaţia autovehiculelor - contract de asigurare care se încheie exclusiv de către asigurători - dovedeşte ca instanţa de fond a îmbrăţişat necritic susţinerile intimatului-reclamant, considerând aplicabila in cauza o legislaţie care se aplica exclusiv asigurătorilor, aceştia fiind singurii care pot încheia contracte de asigurare de răspundere civila.

In mod evident instanţa de fond a ignorat total prevederile Legii 213/2015 care stabileşte in cadrul art. 2 alin. (1) că: "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele Insolvenţei unui asigurător, "iar art. 9 alin. (2) din Norma ASF 23/2015 stabileşte: "Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate".

Asa cum se poate observa, Legea nr. 213/2015 ca lege de înfiinţare, organizare si funcţionare a FGA stabileşte clar in primul sau articol că fondul este o instituţie de drept public- deci nu un succesor al unui asigurător in faliment pentru ca o instituţie publica nu poate fi succesoarea unei societăţi private prin lege si nu exista niciun text de lege care sa stabilească răspunderea civila a fondului alături de asigurătorul in faliment sau in locul acestuia-, urmărind satisfacerera unui interes public, având o funcţie administrativa, prin exercitarea căreia se realizează protejarea unui interes public, in sensul de a da posibilitatea creditorilor de asigurări, pentru un timp limitat si in cadrul plafonului de garantare, sa-si realizeze creanţele de asigurări in cazul falimentului unui asigurător, urmând o procedura administrativa, care se finalizează prin emiterea unor acte administrative.

Având in vedere acest scop pentru care a fost înfiinţat, principala sa sursă de finanţare a fost stabilita ca fiind contribuţia lunara plătită de către asigurători si, având in vedere aceasta sursă limitată a fondurilor pe care le gestionează, a fost stabilit si plafonul de garantare la 450.000 RON per creditor de asigurare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015. Or, un alt principiu care trebuie respectat întotdeauna când trebuie sa se decidă asupra unor pretenţii băneşti este ca suma stabilita sa fie in acord cu posibilităţile de plată ale celui obligat.

Fondul de garantare a asiguraţilor nu plăteşte despăgubirile in locul sau pentru asigurătorii in faliment, obligaţiile sale de plata fiind obligaţii proprii, noi, ex legem si care nu îşi au temeiul in răspunderea civilă delictuală sau contractuală, ci exclusiv in lege, Fondul fiind si rămânând un terţ faţă de contractul de asigurare in temeiul căruia creditorii de asigurări i se pot adresa pentru plata despăgubirlor/îndemnizatiilor in cazul falimentului unui asigurător.

Fondul de garantare acoperă creanţele de asigurări in virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor si serviciilor de asigurări, nu ca obligaţii proprii ale fondului, plăţile făcute urmând a se inscrie ca si creanţe de asigurări împotriva asigurătorului falit, in procedura de faliment.

Asa fiind, legislaţia privind asigurările si asigurătorii precum si practica judecătorească trebuie raportate la specificul obligaţiilor Fondului de garantare a asiguraţilor, la resursele acestuia, la scopul limitat la protecţie al fondului si nu de înlocuire a asigurătorilor in obligaţiile lor contractuale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 din Legea 213/2015: "Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor si plafonului de garantare stabilite de prezenta lege".

Asa fiind, practica judecătorească invocată de intimatul-reclamant putând constitui un reper numai in privinţa criteriilor de apreciere, asa cum de altfel a si fost pentru recurenta pârâtă la momentul acordării despăgubirilor, nu şi în privinţa sumelor acordate, de vreme ce intre plafonul de garantare de 450.000 RON prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015 si limita maximă de despăgubire stabilită de Ordinul CAS 14/2011 in sarcina asigurătorilor începând cu anul 2012, de 5.000.000 euro, este o diferenţă uriaşă.

Totodată, este de observat faptul ca in cauza nu sunt aplicabile prevederile par. 20 din Directiva 2009/103/CE, de vreme ce directiva are ca obiect dispoziţii vizând măsuri ce trebuie luate de statele contractante în materia asigurărilor si asigurătorilor de răspundere civila pentru pagubele produse de vehiculele, astfel încât nicio victima sa nu rămână nedespăgubită, iar suma asigurată sa fie întotdeauna îndestulătoare, având ca obiect de reglementare asigurătorii, organismele de despăgubire "carte verde" si contractele de asigurare specifice.

Or, este evident faptul ca Fondul nu este un asigurator-si art. 9 alin. (2) din Norma ASF 16/2015 prevede expres acest lucru-, nu încheie contracte de asigurare, nu le poate modifica sau anula, nu stabileşte sume asigurate, nu încasează prime de asigurare si nu are nicio obligaţie faţă de persoanele vătămate in urma unor accidente de autovehicule decât in urma falimentului unui asigurător, si numai daca creditorii de asigurări urmează procedura administrativa de plata prevăzuta de Legea 213/2015.

Totodată, este de observat faptul ca sentinţa de fond conţine si o motivare contradictorie de vreme ce instanţa retine ca in cauza se aplica dispoziţiile art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA 14/2011, susţinând că stabilirea daunelor morale trebuie făcuta in conformitate cu legislaţia si jurisprudenţa din România - dar consideră că stabilirea "daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice stabilite printr-o procedura internă a asigurătorului încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului".

Or, aşa cum se observă din adresa x nr. x/17.01.2017 (in care temeiul căreia s-a elaborat procedura internă) are in vedere tocmai legislaţia si practica judecătorească in materie, stabilind praguri valorice pentru acordarea daunelor morale in funcţie de valorile plătite de asigurătorul C. intre 2011-2012 si pana la data falimentului, atât pe cale amiabila, cat si in urma pronunţării de sentinţe judecătoreşti împotriva sa.

Mai arată faptul că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci in baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu fata de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, suma acordată intimatului este in conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind dată prin apreciere in cadrul pragului respectiv, in lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedura internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natura a leza dreptul persoanelor îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenta in procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, fiind relevantă in adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face in limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat in faliment."

Totodată, deşi se retine că acordarea daunelor morale se face in conformitate cu "jurisprudenta din România", instanţa de fond nu face nici cea mai mica referire la relevanta jurisprudenţa - nici cea susţinută de intimatul-reclamant si nici o alta, eventual cu referire chiar la Fondul de garantare a asiguraţilor, de vreme ce Fondul este parte in cauza si deja pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si fiscal se afla înregistrate peste 1200 de cauze constând in contestaţii împotriva deciziilor emise de subscrisa.

In lipsa acestor necesare trimiteri la "jurisprudenţa din România", instanţa de fond se rezuma la a face un inventar denumit "criterii", in cadrul cărora se indica diagnosticul, numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare si faptul ca vătămarea intimatului si a soţiei acestuia au produs dureri fizice si psihice, iar vătămările au vizat sănătatea, integritatea corporală si exerciţiul deplin al facultăţilor fizice si psihice.

Toate aceste criterii au fost avute in vedere, asa cum rezulta din actele dosarului, iar urmare acestui inventar de criterii, instanţa de fond stabileşte suma de 95.000 RON, reprezentând despăgubiri morale ce se cuvin intimatului, respectiv de peste 15 ori suma pe care a acordat-o având in vedere aceleaşi criterii.

Nici probatoriul avut in vedere de către instanţa de fond nu a fost diferit de cel avut in vedere la emiterea deciziei, intimatul depunând doar un înscris al unei persoane care nu s-a mai putut prezenta ca martor, si care relevă mai mult vătămarea suferita de soţia intimatului si consecinţele acesteia, înţelegându-se din motivare că aceste aspect au fost înlăturate de la stabilirea prejudicii lui moral in cauza.

Prin urmare, conchide că acordarea sumei de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri morale nu are niciun fundament, suma astfel stabilită fiind excesivă si, in lipsa motivării suplimentare sau prin raportare la o practica judecătorească relevantă, fiind arbitrar stabilită.

Fata de cele învederate, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantul A. a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, invocând următoarele apărări:

În esenţă, recurentul-pârât consideră că a analizat în mod corect cererea sa de plată prin raportare la art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, divergenţa fiind cauzată de cuantumul despăgubirii şi nu de existenţa dreptului de despăgubire, intimata necontestând calitatea intimatului reclamant de "creditor de asigurare".

Prin urmare, pentru a determina în ce constă creanţa de asigurare, astfel cum este definită prin art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, este necesară analiza naşterii raportului juridic de garantare în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015.

Sintagma "plata despăgubirii rezultate din contractele de asigurare" se referă la plata pe care în mod obişnuit o efectua societatea de asigurări C. S.A, aflată în faliment. Pentru a determina conţinutul acestei obligaţii trebuie determinat în ce constau obligaţiile asigurătorului RCA, obligaţii ce reies din coroborarea răspunderii civile delictuale din C. civ., Legii nr. 136/1995 şi Ordinul CSA nr. 14/2011.

Potrivit art. 49 din Norma CSA parte integrantă a Ordinului CSA nr. 14/2011 (în vigoare la data accidentului, 30.11.2013):

"La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

l. în caz de vătămare corporală:

a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical;

b)venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c)salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d)eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e)cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacităţii de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f)daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România;"

Conform prevederilor Art. 1387 alin. (1) Noul C. civ., "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei persoane, despăgubirea trebuie să acopere cheltuielile de îngrijire medicală şi, dacă va fi cazul, cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă ale celui păgubit, precum şi orice alte prejudicii materiale, " iar potrivit Art. 1.391 alin. (1) Noul C. civ., "f« caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Fondul de Garantare avea obligaţia să determine cuantumul creanţei de asigurare prin raportare la normele sus-menţionate. În schimb, F.G.A. nu a luat în considerare dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, prin raportare la toate circumstanţele şi trăsăturilor particulare ale cauzei, precum şi cu principiile rezonabilităţii, echităţii şi proporţionalităţii.

Este lipsită de relevanţă susţinerea recurentului-pârât, conform căreia acesta nu preia funcţiile unui asigurător şi nu este succesor al unui asigurător. Instanţa de fond nu a obligat recurentul-pârât la plata unei sume de bani în temeiul răspunderii civile delictuale ori în temeiul calităţii de succesor în drepturi a F.G.A. Instanţa a cuantificat creanţa de asigurare datorată de societatea de asigurări aflată în faliment, apoi a dispus în mod corect ca recurentul-pârât, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art,9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 să garanteze plata acestei creanţe către reclamantul- creditor de asigurare, şi să emită decizia de aprobare parţială a cererii de plată.

2. F.G.A. critică sentinţa civilă nr. 5183/27.12.2017 prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că hotărârea conţine motive contradictorii.

Recurentul-pârât a cuantificat prejudiciul moral suferit de reclamant prin raportarea sumei de 200,00 RON la numărul de zile de îngrijire medicală (indicator medico-legal), demers pe care înţelege să-l motiveze cu argumente ce nu se regăsesc în vreo normă legală, respectiv:

- "criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice agreate printr-o procedură internă", împrejurarea că "lichidatorul judiciar desemnat în cauza având ca obiect falimentul societăţii C. a utilizat ca baza de lucru Tabelul rezervelor de daună ce cuprinde valori medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului, dar şi a vătămării corporale" "procedura de acordare a acestor despăgubiri, proceduri interne validate în C.".

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că aceste praguri valorice agreate printr-o procedură internă a asigurătorului nu-şi găsesc rostul nici în contextul legal naţional, care reglementează materia asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie, astfel cum a arătat (astfel de criterii nu se regăsesc în vreo normă legală aplicabilă pe teritoriul României) şi nici în contextul politic al României în anul 2017, având în vedere dispoziţiile par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii."

Hotărârea nu cuprinde motive contradictorii, instanţa constatând că procedura internă a F.G.A., în pofida celor afirmate de aceasta din urmă, nu respectă "dispoziţiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor şi trăsăturilor particulare ale cauzei, precum şi cu principiile rezonabilităţii, echităţii şi proporţionalităţii". Această constatare nu este în disonanţă cu faptul că instanţa reţine că o legală cuantificare a prejudiciului moral se efectuează atât cu ajutorul orientativ al jurisprudenţei cât şi prin particularizarea elementelor doctrinare la prejudiciul efectiv suferit de victimă.

Raţionamentul recurentului-pârât (care presupune că se raportează exclusiv la indicatorul medico-legal al duratei îngrijirilor medicale - "zile de îngrijiri medicale") încalcă atât litera, cât şi însuşi principiului avut în vedere la edictarea art. 49 pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Este adevărat că indicatorul medico-legal denumit "durata îngrijirilor medicale" este unul dintre criteriile avute în vedere de instanţele judecătoreşti din România investite cu cereri de despăgubiri pentru prejudicii morale rezultate din atingeri aduse integrităţii corporale, dar tot atât de adevărat este că acesta nu reprezintă unicul criteriu.

Raportarea exclusiv la indicatorul medico-legal încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. Acest indicator nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viaţa victimei a fost afectată de evenimentul rutier.

De aceea, la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral menit a compensa prin mijloace băneşti repercusiunile vătămării corporale în plan fizic şi psihic trebuie avut în vedere ceea ce doctrina şi practica judecătorească de mult timp susţin, anume cumulul mai multor criterii, cum sunt: -indicatorii medico-legali; -durata menţinerii consecinţelor vătămării (consecinţele traumatice ale evenimentului, atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihic, sub forma secheleleor posttraumatice); -existenţa unei forme particulare de prejudiciu (pretium doloris, estetic, de agrement, juvenil etc);

Impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieţii victimei (personale, sociale, profesionale etc), consecinţele în plan fizic şi psihic ale urmărilor leziunilor suferite impune luarea în considerare a formelor sub care se prezintă această categorie de prejudiciu: pretium doloris, prejudiciu de agrement, prejudiciu estetic, numai prin corelarea mai multor criterii, este posibilă evaluarea cât mai adecvată a prejudiciului moral.

Având în vedere cele învederate, solicită respingerea recursului formulat de F.G.A. ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2020, însă, prin încheierea de şedinţă din data de 03 aprilie 2019 s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit şi s-a fixat termen la data de 18 septembrie 2019, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii Deciziei nr. 5019/20.03.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei sale în cuantum de 450.000,00 RON cu titlu de despăgubiri, în conformitate cu cererea de plată înregistrată sub nr. x/27.05.2016.

Prin decizia nr. 5019/20.03.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de despăgubire formulată de reclamant, pentru suma de 6.000,00 RON, (după ce în prealabil, la data de 07.03.2017, suma menţionată a fost virată în contul bancar al reclamantului), respingând cererea de plată pentru diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

Prima instanţă a admis în parte cererea formulată de reclamant, a anulat decizia atacată şi l-a obligat pe pârât să emită o decizie de aprobare în parte a cererii de plată nr. x/27.05.2016, cu privire la suma de 95.000 RON cu titlu de despăgubiri.

În operaţiunea de evaluare a prejudiciului, prima instanţă a reţinut că în mod greşit pârâtul a aplicat Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură validată de asigurătorul S.C. C. S.A., societate în faliment, întrucât această procedură încalcă principiul reparării integrale a prejudiciului, nu ţine seama de prevederile art. 253 şi 1391 C. civ., contravenind şi par. 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu greşita aplicare a art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, potrivit cărora, plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, întrucât nu ţine seama de criteriile jurisprudenţiale impuse în evaluarea cuantumului despăgubirilor.

Înalta Curte împărtăşeşte concluzia instanţei de fond, formulată în temeiul dispoziţiilor art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, (care stipulează că "stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale in cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie sa fie in conformitate cu legislaţia si jurisprudenta din România") în sensul că FGA nu se putea raporta la procedura internă a asigurătorului C., care ţine seama doar de durata zilelor de îngrijiri medicale a victimelor accidentelor fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale in aceasta materie.

Dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc.

Înalta Curte apreciază că, atât prin criteriile avute în vedere cât şi prin cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant, prima instanţă a a aplicat în mod corect criteriile jurisprudenţiale relevante. Astfel, prima instanţă a evidenţiat că a avut în vedere multiplele traumatisme suferite de reclamant (traumatism cranio-cerebral acut cu plagă confuză fronto-parietală stângă, plagă confuză fronto-parietală stânga, fractură neintrusivă a osului frontal stâng, contuzie cerebrală minoră, contuzie genunchi stg. contuzie toracică), leziuni care au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii, cauzând dureri fizice şi disconfort psihic, pe care s-a suprapus durerea psihică provocată de starea în care a ajuns soţia sa în urma aceluiaşi accident şi care i-a afectat viaţa familială.

În opinia Înaltei Curţi, durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant, descrise prin Raportul contatator medico-legal nr. 608/II/b/127-2014, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu are nicio legătură cu prejudiciul moral încercat de reclamant datorită urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât şi viaţă familială liniştită de care acesta se bucura anterior.

În această ordine de idei, nu poate fi avut în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A. la nivelul anilor 2011-2012- urmare unor vătămări corporale ce au necesitat mai mult de 30 de zile de îngrijiri medicale, de 200 RON/zi de îngrijire medicală.

De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a creanţelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări, ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins numai în acele situaţii în care se urmăreşte limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În valorificarea acestor orientări jurisprudenţiale Înalta Curte reţine că, faţă de impactul accidentului rutier care s-a produs la data de 09.05.2014 asupra sănătăţii şi vieţii familiale a recurentului-reclamant, suma de 95.000 RON constituie o despăgubire adecvată ce vine să compenseze prejudiciul moral suferit de acesta.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din

C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea conţine motive străine de natura cauzei, prin referirile la dispoziţiile Directivei nr. 103/2009, dispoziţii ce se aplică exclusiv asigurătorilor, prima instanţă a asimilatîn mod greşit Fondul cu un asigurător, cât şi prin aplicarea în cauză a principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, cu toate că art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 stabileşte că se poate plăti numai în limita a 450.000 RON, pe un creditor de asigurare. S-a mai susţinut că există şi motive contradictorii, întrucât se reţine aplicabilitatea art. 49 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, cu toate acestea nu face trimitere la niciun fel de practică judiciară.

Aceste critici sunt neîntemeiate. Hotărârea primei instanţe corespunde cerinţelor prevăzute de art. 425 alin. (1) pct. b din C. proc. civ., au fost indicate motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia adoptată, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei, considerentele reţinute nefiind nici străine de natura cauzei şi nici contradictorii.

Criticile care vizează considerente străine de natura cauzei sau contradictorii, sunt fundamentate pe ideea conform căreia prima instanţă a reţinut în mod eronat aplicabilitatea unor principii, reguli sau criterii de individualizare a prejudiciului, întrucât a asimilat în mod greşit Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu o societate de asigurare.

Înalta Curte, a expus, cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele în baza cărora a conchis că evaluarea unei creanţe de asigurare în înţelesul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, în baza unor criterii legale şi jurisprudenţiale care exced celor stabilite de normele interne ale societăţilor de asigurare, este conformă cu dispoziţiilor art. 49 pct. l, li.f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul nr. 14/2011, cât timp acestea nu depăşesc plafonul maxim stabilit. Aşa) fiind, premisa avută în vedere cu ocazia invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că Fondul în mod greşit a fost asimilat unui asigurător, este lipsită de pertinenţă şi concludenţă din perspectiva motivului de recurs invocat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 8 C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, împotriva sentinţei nr. 5183 din 27 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1200 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.