Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in a challenge to financial supervisory authority fines
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, upholding the lower court’s judgment that had dismissed the claimant's contestation against the financial supervisory authority. The dispute concerned a challenge to two administrative decisions imposing fines on an individual for failures to list shares on a regulated market and to delist shares from the market; the appellant argued that the fines were duplicative and should have been imposed on the legal entity rather than the natural person. The Court ruled that the appeal was procedurally null under Articles 486(3) and 489(2) of the New Code of Civil Procedure because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality or demonstrate how the lower court’s reasoning constituted a legal error, thereby failing to meet the mandatory requirements for a valid cassation appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate specific grounds of illegality in a challenge to financial supervisory authority fines: Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 26.11.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1406/24.06.2015 şi a Deciziei nr. 2193/10.09.2015 emise de pârâtă, solicitând anularea acestora.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1583 din data de 12.05.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 1583 din 12 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susţine în esenţă că, în mod greşit prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii. A fost amendat cu 10.000 RON pentru că nu a pus acţiunile societăţii pe RASDAQ, iar în 2015 a fost a sancţionat că nu a retras de pe piaţă acţiunile. În situaţia de faţă, recurentul apreciază că nu trebuia să primească două amenzi, ci doar una, iar amenda trebuia să fie aplicată societăţii nu persoanei fizice.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului, faţă de care în principal a solicitat constatarea nulităţii, iar pe fond respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 18 septembrie 2019.
6. Considerentele Înaltei Curţi
Examinând cererea de recurs, prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."
Astfel, se constată că deşi recurentul-reclamant nu a invocat vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din Noul C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi asimilate unor motive de casare care să poată fi încadrate în motivele prevăzute de acest text de lege.
În raport de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din Noul C. proc. civ., se constată că recurentul nu combate în vreun fel argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de fond atunci când a soluţionat pricina şi nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii.
Or, promovarea unei cereri de recurs, fără arătarea în concret a eventualelor greşeli de judecată ale primei instanţe, ori elementele de nelegalitate ale sentinţei recurate nu pot acoperi excepţia nulităţii recursului.
Dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, prevăd că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)- e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", iar la alin. (3) se menţionează în mod expres că:
"Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică".
Aşa fiind, Înalta Curte constată că alegaţiile recurentului în sensul că, în mod greşit prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii şi că nu trebuia să primească două amenzi, ci doar una, iar amenda trebuia să fie aplicată societăţii nu persoanei fizice, nu reprezintă motive concrete de nelegalitate ale sentinţei atacate.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină şi nici dezvoltarea acestora, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii şi va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 1583 din 12 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.