Securitate officer status affirmed in appeal over technical-role defense; surveillance aimed at communist opponents not legitimate.

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 iulie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3292 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3292 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că prima instanţă şi-a însuşit în mod greşit situaţia de fapt prezentată de reclamant, deşi din expunerea acestuia nu rezultă că pârâtul ar fi autorul unor acţiuni, planuri de măsuri, dispoziţii sau acte de ingerinţă şi de urmărire informativă. Dimpotrivă, acţiunile pârâtului reprezintă acte curente de lucru, de administrare şi de efectuare a asistenţei tehnice de specialitate, respectiv de muncă auxiliară specifică resortului secretariat. Activităţile pârâtului constau în citire, redare, conspectare şi transcriere de corespondenţă, redactarea adreselor de înaintare, întocmirea de sinteze şi informări clasificate, care nu pot fi considerate încălcări sau ingerinţe directe asupra drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului, astfel cum susţine reclamantul.

Recurentul-pârât apreciază că nu există o legătură de cauzalitate între pretinsul drept încălcat şi activităţile pe care le-a desfăşurat, care au o natură administrativă. Aceste activităţi vizau ascultarea impersonală, indirectă, prin folosirea unor conexiuni pe circuitele telefonice şi expedierea pachetelor cu benzi audio către ofiţerul desemnat cu cercetarea cazului respectiv, care analiza utilitatea sau concludenţa datelor obţinute. Prin urmare, în cauză nu au fost prezentate dovezi din care să reiasă că a avut un rol activ în supravegherea persoanelor urmărite informativ.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a stabilit în mod greşit că, prin acţiunile sale, ar fi încălcat dreptul la viaţă privată şi secretul convorbirilor telefonice, atât timp cât activităţile desfăşurate sunt circumscrise domeniului tehnic, constând în asigurarea funcţionării instalaţiilor electronice. Motivarea hotărârii recurate preia argumente din cererea reclamantului, însă nu stabileşte în concret ce acţiuni de încălcare a unor drepturi fundamentale ar fi comis pârâtul, în funcţia sa de ofiţer tehnic.

Recurentul-pârât a învederat că atribuţiile sale de serviciu nu aveau ca scop suprimarea sau îngrădirea de drepturi şi libertăţi, ci reprezentau activităţi de depistare şi prevenire a unor acţiuni de anarhie ideologică, de tulburare a ordinii şi moralei publice de către o persoană non-conformistă, cu vădit comportament nepotrivit, care urmărea crearea unui fals portret de disident economic şi politic.

În raport de aceste împrejurări, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ar fi încălcat prevederile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, deşi niciun înscris conceput ori semnat de acesta nu poate fi interpretat ca un act de violare a vieţii private, a dreptului la libera exprimare ori a secretului corespondenţei şi convorbirilor telefonice. De asemenea, sunt greşite şi argumentele sentinţei recurate privitoare la încălcarea drepturilor prevăzute de art. 17 din Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, deoarece nu s-a dovedit caracterul arbitrar şi ilegal al pretinselor imixtiuni în viaţa privată, intimă şi familială a persoanei urmărite.

Sentinţa recurată nu ia în considerare deciziile Curţii Constituţionale şi nici pe cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care impun o analiză riguroasă ale dovezilor prezentate în astfel de cauze. Instanţa de fond trebuia să ia în considerare echilibrul rezonabil care trebuie să existe între interesul general ocrotit de prevederile O.U.G. nr. 24/2008 şi drepturile subiective şi interesele legitime private, ceea ce impune indicarea, în considerentele hotărârii atacate, a faptelor concrete, comisive sau omisive, imputate pârâtului, de natură a conduce la încălcarea, îngrădirea, suprimarea ori lezarea drepturilor persoanei urmărite.

S-a mai susţinut de către recurentul-pârât că instanţa de fond avea obligaţia de a analiza incidenţa condiţiilor care permit restrângerea unor drepturi şi libertăţi, respectiv: limitările să fie prevăzute de legea naţională; să aibă un scop legitim, moral, de interes general; să fie necesare într-o societate democratică la momentul temporal analizat.

Recurentul-pârât a învederat, de asemenea, că activitatea sa a avut caracter legal, fiind strict reglementată prin actele normative în vigoare la acea vreme, iar scopul activităţii desfăşurate de structura în cadrul căreia a activat nu a fost acela de persecutare ori de suprimare a drepturilor şi libertăţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2017, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de judecată, susţinând că pârâtul A., având gradul de maior în cadrul Direcţiei a IX-a Securitate în perioada 1968-1969, a participat activ la urmărirea informativă a soţilor B. şi C., persoane aflate în atenţia organelor de Securitate şi cărora li se imputau desfăşurarea unor activităţi de informare a unor diplomaţi occidentali, întreţinerea de legături suspecte cu cetăţeni străini şi cu persoane cu antecedente politice sau penale, precum şi aducerea de injurii grave la adresa conducerii de partid şi de stat.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Prima instanţă a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condiţiilor impuse de lege pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, concluzionând în sensul admiterii acţiunii promovate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Soluţia instanţei de fond este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, critica din recurs privind neîncadrarea activităţii desfăşurate de pârât în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fiind nefondată.

În ceea ce priveşte prima condiţie impusă de lege, şi anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, nu a existat o dispută litigioasă tranşată de către instanţa de fond, potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul deţinând gradul de maior în cadrul Direcţiei a IX-a Securitate în perioada 1968-1969.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, şi anume ca, prin activităţile desfăşurate să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recurentul-pârât a criticat hotărârea de fond, susţinând, în esenţă, că prima instanţă ar fi apreciat şi încadrat greşit activităţile pe care le-a desfăşurat, acestea având specific tehnic şi administrativ, iar scopul lor nu a fost acela de a îngrădi ori suprima drepturile şi libertăţile persoanelor urmărite, ci de a depista şi preveni acţiuni neconforme cu normele sociale.

Întrucât în considerentele hotărârii recurate a fost redat, pe larg, conţinutul documentelor din cuprinsul dosarului de urmărire informativă nr. 191238, având cota I 233941, Înalta Curte nu le va mai relua în prezenta decizie, urmând a le avea în vedere, prin raportare la criticile formulate de recurentul-pârât.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât referitoare la preluarea, de către instanţa de fond, a situaţiei de fapt expusă de reclamant, fără o analiză aprofundată a materialului probator, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, reţinând că prima instanţă a procedat la o examinare detaliată a datelor şi informaţiilor cuprinse în dosarul de urmărire informativă, în raport de apărările formulate de pârât, pentru a stabili dacă faptele imputate acestuia îndeplinesc cerinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Referitor la specificul activităţilor prestate de recurentul-pârât, Înalta Curte consideră că argumentele privitoare la caracterul tehnic al atribuţiilor de serviciu sunt irelevante în stabilirea existenţei unei ingerinţe în drepturile fundamentale ale persoanelor urmărite. Chiar dacă recurentul-pârât a ocupat o funcţie de execuţie, respectiv nu a dispus interceptarea discuţiilor private şi a convorbirilor telefonice şi nu a apreciat asupra concludenţei şi utilităţii acestora, rezumându-se la asigurarea suportului tehnic pentru realizarea acestor activităţi, Înalta Curte reţine că, prin realizarea interceptărilor ambientale sau a convorbirilor telefonice aparţinând persoanelor urmărite, prin efectuarea transcrierilor benzilor audio şi asigurarea transmiterii materialului către ofiţerul responsabil de caz, recurentul-pârât a contribuit în mod direct la încălcarea dreptului la viaţa familială şi privată şi a dreptului la liberă exprimare aparţinând persoanelor urmărite.

Prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu fac distincţie între deţinerea unei funcţii de conducere sau de execuţie, fiind suficient ca activităţile desfăşurate să fi produs o ingerinţă nepermisă în drepturile ori libertăţile fundamentale ale persoanei urmărite. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că este nefondată şi critica privind desfăşurarea activităţii pârâtului, urmare a unor ordine primite în calitate de ofiţer de Securitate, întrucât legea nu conferă relevanţă împrejurării dacă limitarea sau încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale a avut suport în actele normative sau în regulamentele în vigoare la acel moment.

În ceea ce priveşte scopul activităţilor desfăşurate de recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate argumentele expuse prin cererea de recurs, pornind, în primul rând, de la motivele care au condus la deschiderea dosarului informativ, printre care se numără legăturile soţilor D. cu persoane cu antecedente politice şi comentarii la adresa conducerii de partid şi de stat. Aşadar, activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieţii particulare a persoanelor vizate, despre care Securitatea considera că manifestă atitudini anticomuniste, scopul real fiind acela de a identifica şi persecuta opozanţii regimului politic comunist. De altfel, chiar pârâtul arată, prin motivele de recurs, că activităţile pe care le-a desfăşurat aveau ca obiect, printre altele, prevenirea unor acţiuni de anarhie ideologică, confirmând scopul real al urmăririi informative, expus anterior.

Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor urmărite, de către recurentul-pârât, nu a fost o măsură proporţională şi nici rezonabilă, scopul urmărit nefiind unul legitim, atât timp cât, în mod formal, se urmărea protejarea societăţii, dar, prin informaţiile care interesau organele Securităţii, erau vizate persoanele care nu aderau la principiile şi ideile statului comunist totalitar.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3292 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.