Tax administrative decision challenge: failure to rule on lack of procedural interest exception necessitates quashing and remand

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 iulie 2016, reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat anularea Deciziei nr. 34 din 09.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrative înregistrată sub nr. x/28.12.2015, emisă de pârâtă.

1.2. Prin cererea modificatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 august 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cerere admisă prin încheierea din 12 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

2.1. Prin încheierea din 09 noiembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocată prin întâmpinare de această autoritate.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 255 din 09 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a anulat Decizia nr. 34/09.02.2016, emisă de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 255 din 09 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a învederat că, deşi a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii. Apreciază pârâta că reclamanta nu justifică un interes procesual născut şi actual în promovarea cererii de chemare în judecată, nefiind relevat un prejudiciu pe care l-ar putea suferi prin neintroducerea acţiunii, în condiţiile în care, prin decizia atacată, a fost respinsă contestaţia administrativă ca rămasă fără obiect.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra contestaţiei administrative, recurenta-pârâtă apreciază că aceasta a fost legal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei, în raport de prevederile art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, coroborate cu dispoziţiile pct. 107.1 din H.G. nr. 1050/2004. Ca urmare a înlocuirii deciziei de impunere iniţiale cu Decizia de impunere nr. x din 08.12.2015, titlul de creanţă iniţial nu mai produce efecte, iar contestaţia administrativă este lipsită de obiect.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 02.03.2017, intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat şi critici de nelegalitate referitoare la nepronunţarea de către instanţa de fond asupra unei excepţii procesuale, care se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (8) pct. 5 C. proc. civ.. Prin urmare, recursul va fi examinat din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază a fi fondată critica vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare.

Înalta Curte reţine că judecătorului cauzei îi revine obligaţia de a se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele investirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar potrivit art. 237 alin. (2) pct. 3 din acelaşi act normativ, instanţa trebuie să examineze fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul. Totodată, art. 248 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Instanţa de control judiciar constată că, în cauză, prima instanţa nu a examinat şi soluţionat excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului omiţând, aşadar, să se pronunţe asupra unei apărări esenţiale invocate de pârâtă. Excepţia lipsei de interes a cererii reprezintă o excepţie absolută, de fond, peremptorie, soluţionarea acesteia putând avea drept consecinţă necercetarea fondului cauzei, motiv pentru care examinarea sa se impunea cu prioritate, anterior discutării oricăror aspecte de temeinicie a cererii.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, respectiv nu conferă certitudinea analizării efective şi complete a cauzei şi argumentelor părţilor, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de fond la rejudecarea cauzei.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, va casa sentinţa civilă nr. 255 din 09 noiembrie 2015 şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 255 din 09 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.