Ministry salary recalculation orders moot appeal, upheld as lacking interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 mai 2016, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salarială, cu aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015;

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate din drepturile salariale stabilite la nivel maxim şi cele încasate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

1.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de fond la data de 27 iunie 2016, reclamanţii A., B. şi C. au completat cererea iniţială, solicitând chemarea în judecată, în calitate de pârâtă, a Curţii de Apel Piteşti, în ceea ce priveşte cel de-al doilea petit al cererii introductive.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

a) a admis, în parte, acţiunea precizată, formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti;

b) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite diferenţele salariale începând cu data de 09.04.2015;

c) a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Piteşti, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică de nelegalitate priveşte soluţia de obligare a recurentului-pârât la emiterea, în favoarea reclamanţilor, a unui nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, pârâtul susţinând că această atribuţie aparţine Ministrului Justiţiei şi nu Ministerului Justiţiei. Având în vedere că nu există concordanţă între persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiţiei şi atribuţia legală de a emite ordine de salarizare, care aparţine Ministrului Justiţiei, recurentul-pârât apreciază că este necesară casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual.

Totodată, recurentul-pârât a învederat că prima instanţă l-a obligat în mod greşit la plata diferenţelor salariale, întrucât această atribuţie legală revine instituţiei angajatoare, pârâtul având doar obligaţia de a vira sumele necesare plăţilor, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, acest text de lege nefiind aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor. În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare şi vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, se aplică numai categoriei funcţionarilor publici şi personalului contractual.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 ianuarie 2017, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimaţii-reclamanţi B., C. şi intimaţii-pârâţi Ministrul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti nu au depus întâmpinări la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2017, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 1470/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3516 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.