Loss of procedural interest due to post-judgment compliance with salary reclassification order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 25 martie 2016, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au formulat contestaţie împotriva adresei nr. x din 04.03.2016, emisă de pârât, solicitând:

- emiterea unor noi grile de salarizare, în ceea ce priveşte salariul/indemnizaţia de încadrare (salariul de bază) pentru fiecare dintre reclamanţi, conform Legii nr. 284/2010, începând cu data de 01.01.2011 şi stabilirea corectă a modului de calcul a drepturilor salariale lunare, în care să fie incluse toate sporurile care în prezent nu se acordă: sporul de risc de 25 % şi sporul de confidenţialitate de 5%, precum şi premiul anual (recunoscut conform sentinţei civile nr. 1851 din 21.10.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă în dosarul nr. x/2015) şi, de asemenea, să fie avute în vedere vechimea în funcţie şi în muncă (sporul de vechime şi sporul de fidelitate), cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 284/2010, Legii nr. 285/2010, Legii nr. 71/2015 şi Legii nr. 293/2015;

- calcularea şi achitarea diferenţelor dintre indemnizaţia rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranşă de vechime (în muncă sau în funcţie) şi indemnizaţia efectiv acordată colegilor reclamanţilor care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeaşi condiţie de vechime, începând cu data reîncadrării şi în continuare;

- calcularea sporurilor acordate prin lege în raport de noua încadrare (a salariului/indemnizaţiei de bază);

- achitarea diferenţelor salariale/indemnizaţiilor neacordate prin modul eronat de calcul al salariului şi a sporurilor aferente perioadei 01.01.2011 - la zi şi pe viitor, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale pentru această perioadă;

- stabilirea drepturilor salariale/indemnizaţiilor începând cu data de 09.04.2015, în baza Legii nr. 71/2015, la nivelul de salarizare maxim rezultat prin includerea diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi a claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/funcţie ulterior datei de 01.01.1011, precum şi prin includerea procentelor aferente vechimii în muncă şi în funcţie, chiar dacă respectiva vechime în muncă a fost îndeplinită ulterior acestei date.

1.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanţei de fond la data de 15 aprilie 2016, reclamanţii A., B. şi C. au completat cererea iniţială, solicitând anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4126/2015 şi emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie incluse toate sporurile salariale la care s-a făcut referire în acţiune, conform actelor normative indicate, precum şi în raport de sentinţa civilă nr. 1851 din 21.10.2015, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia civilă în dosarul nr. x/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3203 din 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

a) a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, cu privire la capătul de cerere privind stabilirea unei noi grile de salarizare, calcularea şi achitarea diferenţelor salariale pentru reclamanţi, prin luarea în considerare a premiului anual şi a respins acest capăt de cerere pentru existenţa autorităţii de lucru judecat;

b) a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată;

c) a admis, în parte, acţiunea completată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei;

d) a anulat, în parte, Ordinul emis de pârâtul Ministerul Justiţiei sub nr. x/11.12.2015 şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor un nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, prin recunoaşterea dreptului reclamanţilor de a beneficia de diferenţele salariale rezultate din efectuarea demersurilor legale pentru alocarea fondurilor necesare achitării acestor diferenţe, începând cu data de 09.04.2015;

e) a respins, ca neîntemeiate, celelalte solicitări din acţiune.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

O primă critică de nelegalitate priveşte soluţia de obligare a recurentului-pârât la emiterea, în favoarea reclamanţilor, a unui nou ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, pârâtul susţinând că această atribuţie aparţine Ministrului Justiţiei şi nu Ministerului Justiţiei. Având în vedere că nu există concordanţă între persoana obligată prin hotărâre, respectiv Ministerul Justiţiei şi atribuţia legală de a emite ordine de salarizare, care aparţine Ministrului Justiţiei, recurentul-pârât apreciază că este necesară casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea stabilirii corecte a cadrului procesual.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, acest text de lege nefiind aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor. În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare şi vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, se aplică numai categoriei funcţionarilor publici şi personalului contractual.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A., B. şi C. nu au depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect anularea unui ordin de încadrare salarială, corelativ cu obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2017, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 1469/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamanţilor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestui ordin.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamanţilor. Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.