Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4027/2019 AI generated

Nullity of appeal for non-payment of judicial tax in challenge to tax authority's registration procedures for energy product distributors

Case Number Decizia nr. 4027/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null and void, thereby upholding the Court of Appeal's decision to suspend the execution of a specific administrative order, resulting in the taxpayer's procedural victory. The dispute concerned a request to suspend the enforcement of an Agency for Public Administration order that modified the registration procedures and associated forms for economic operators commercializing energy products and alcohol/tobacco, which the lower court had suspended. The High Court's decision was based on the failure of the appealing agency to pay the mandatory judicial tax for an appeal filed solely on the ground of violation of substantive law, applying Article 486(3) of the Code of Civil Procedure, which imposes nullity as the sanction for non-payment of this fee, and Article 24(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding the tax amount.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat; Nullity of appeal for non-payment of judicial tax in challenge to tax authority's registration procedures for energy product distributors: The dispute concerned a request to suspend the enforcement of an Agency for Public Administration order that modified the registration procedures and associated forms for economic operators commercializing energy products and alcohol/tobacco, which the lower court had suspended. The High Court's decision was based on the failure of the appealing agency to pay the mandatory judicial tax for an appeal filed solely on the ground of violation of substantive law, applying Article 486(3) of the Code of Civil Procedure, which imposes nullity as the sanction for non-payment of this fee, and Article 24(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013 regarding the tax amount.

Keywords

AI generated
tax judicial authority procedural nullity tax procedure energy tax tax authorities registration tax

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 248 din C. proc. civ
Potrivit art. 248 din C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:
art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art.
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin.
art. 486 alin. (3) din C. proc. civ
Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.
art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat
Served as the legal basis for admitting the exception of nullity and annulling the appeal due to the failure to pay the judicial tax.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat

Served as the legal basis for admitting the exception of nullity and annulling the appeal due to the failure to pay the judicial tax.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 decembrie 2018, reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a solicitat suspendarea, în parte, a executării Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, respectiv a prevederilor referitoare la modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 privind Procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibil, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 356 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea executării Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018 din 6 august 2018, privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibil, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 356 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. SRL nu a depus întâmpinare la dosarul instanţei de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Potrivit art. 248 din C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin citaţia comunicată recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 09.07.2019, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 356 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, obligaţie pe care recurenta-pârâtă nu a îndeplinit-o până la termenul de judecată fixat. Totodată, recurenta nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va anula recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 356 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 356 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - OB