Suspension of administrative evaluation orders: application of the "well-justified case" and imminent harm criteria for provisional protection

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 aprilie 2018, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată, reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3541/11.04.2018, a Ordinului nr. 3542/11.04.2018 şi a Ordinului nr. 3543/11.04.2018, emise de pârât, până la soluţionarea acţiunii în anulare a ordinelor contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 137 din 18 iulie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3541/11.04.2018, a Ordinului nr. 3542/11.04.2018 şi a Ordinului nr. 3543/11.04.2018, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 137 din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de disjungere a cererii de chemare în judecată în trei cauze separate, în raport de prevederile art. 100 din C. proc. civ., întrucât cele trei acte administrative a căror suspendare s-a solicitat sunt distincte, fiind întocmite în baza unor raporturi juridice diferite.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedite cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Împrejurarea că ordinele atacate nu au fost comunicate, faptul că nu prezintă explicit prevederi ale contractului de management ori neindicarea căii de atac nu sunt împrejurări care să constituie elementele unui caz bine justificat, astfel cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, reclamantele nu au probat în cauză existenţa unei pagube iminente, astfel încât considerentele instanţei de fond cu privire la îndeplinirea acestei condiţii sunt neîntemeiate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 octombrie 2018, intimatele-reclamante C. şi B. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nerespectarea termenului de declarare a căii de atac, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de disjungere, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25 octombrie 2018, intimatele-reclamante C., B. şi A. au invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la motivul de recurs privind greşita aplicare a prevederilor art. 100 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatelor-reclamante cu privire la inadmisibilitatea căii de atac a recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de disjungere formulată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, Înalta Curte le apreciază a fi neîntemeiate, reţinând că, obiect al recursului nu îl reprezintă doar hotărârea judecătorească pronunţată asupra fondului cauzei, ci şi încheierile premergătoare ori actele prin care s-au dispus măsuri de administrare judiciară şi pe care părţile le apreciază a fi neconforme cu dispoziţiile procedurale. Pe cale de consecinţă, argumentele intimatelor-reclamante nu pot fi subsumate unei inadmisibilităţi a căii de atac, ci tind la dovedirea caracterului nefondat al recursului, urmând a fi analizate din această perspectivă de către instanţa de control judiciar.

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 100 din C. proc. civ., invocate de pârât în susţinerea criticii de nelegalitate, nu se referă la procedura disjungerii petitelor cererii de chemare în judecată, ci fac parte din normele care reglementează competenţa instanţei de judecată, fiind regăsite în Secţiunea a 2-a - "Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă" a Capitolului I - "Competenţa materială" din Titlul III - "Competenţa instanţelor judecătoreşti" al C. proc. civ.. Cum în prezenta cauză nu s-a pus în discuţie competenţa instanţei de judecată, din perspectiva valorii obiectului cererii, prevederile art. 100 din C. proc. civ. nu au relevanţă în analizarea incidenţei unui caz de disjungere a capetelor de cerere din acţiune.

În ceea ce priveşte cererea de disjungere depusă de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale la dosarul instanţei de fond şi respinsă de prima instanţă prin încheierea din 12 iulie 2018, Înalta Curte reţine că disjungerea reprezintă o măsură de administrare judiciară lăsată la aprecierea instanţei de judecată. Prin încheierea din 12 iulie 2018, instanţa de fond a motivat convingător soluţia de respingere a cererii de disjungere, prin raportare la motivele comune invocate în acţiune de către reclamante, referitoare la aparenţa de nelegalitate a procedurii de emitere a ordinelor contestate.

În condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că judecarea comună a cererii de suspendare a executării ordinelor contestate reprezintă o măsură de bună înfăptuire a justiţiei, arătând şi considerentele care au determinat o astfel de concluzie, iar criticile formulate de recurentul-pârât se rezumă la reluarea cuprinsului cererii de disjungere, fără a se raporta concret la considerentele primei instanţe, Înalta Curte constată că pârâtul nu a prezentat argumente apte să conducă la reformarea soluţiei de respingere a cererii de disjungere.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs privitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 100 din C. proc. civ.

II.2. Referitor la motivul de recurs privind greşita aplicare a prevederilor art. 14, raportat la art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, reclamantele C., B. şi A. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, prin care au solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 3541/11.04.2018, a Ordinului nr. 3542/11.04.2018 şi a Ordinului nr. 3543/11.04.2018, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2018, având ca obiect cererea de anulare a actelor administrative, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond." iar potrivit art. 15 alin. (1) din aceeaşi lege:

"Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.(...)".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantelor (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantelor cu privire la nerespectarea Metodologiei privind evaluarea activităţii manageriale desfăşurate de către inspectorii şcolari şi directorii caselor corpului didactic, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4315 din 11.08.2014, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii ordinelor contestate. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

Totodată, Înalta Curte constată că, prin Sentinţa civilă nr. 140 din 21.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2018, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, dispunându-se anularea Ordinului nr. 3541/11.04.2018, a Ordinului nr. 3542/11.04.2018 şi a Ordinului nr. 3543/11.04.2018, emise de pârât şi obligarea acestuia la refacerea procedurii de evaluare în ceea ce le priveşte pe reclamante. Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv (împotriva sa fiind exercitată calea de atac a recursului de către pârât), soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actelor administrative deduse judecăţii.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actelor administrative atacate, criticile recurentului-pârât fiind nefondate.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, că ordinele atacate produc consecinţe previzibile şi perturbatoare asupra carierei reclamantelor, generând restricţii majore de ordin profesional, pe care acesta ar fi nevoite să le suporte până la finalizarea litigiului privind anularea actelor administrative contestate, inclusiv din perspectiva posturilor şi funcţiilor la care nu ar putea accede în această perioadă. Acestor restricţii le corespunde o componentă de ordin financiar, reprezentată de salariile şi recompensele adiacente pe care reclamantele le-ar putea obţine din exercitarea neîngrădită a profesiei.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actele administrative contestate asupra activităţii profesionale a reclamantelor, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, astfel cum susţine recurentul-pârât, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale la plata către intimatele-reclamante C. şi B. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a chitanţei nr. 10 din 16.10.2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei civile nr. 137 din 18 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale la plata către intimatele-reclamante C. şi B. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - OB