Tardiness of administrative appeal; proof of communication of retrocession decisions via military correspondence ledger under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 martie 2016, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României şi Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, au solicitat anularea Deciziilor nr. 804 din 15.05.2006 şi nr. 805 din 15.05.2006, emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României, cu privire la retrocedarea imobilelor situate în Comuna Ideciu de Jos, sat Ideciu de Sus, înscrise în CF nr. x Ideciu de Sus, nr. topo x, z, y, 161/1 şi 162/2.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 94 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii cererii, invocată de către pârâte şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României şi Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România, ca tardiv introdusă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 94 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond.

Criticând soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată, reclamanţii au susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 89 - 90, art. 102 - 104 şi art. 266 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, în vigoare la data întocmirii borderoului de corespondenţă nr. 4 din 17.05.2006, reţinând în mod greşit că acest borderou atestă comunicarea către reclamanţi a deciziilor contestate în cauză, de către emitenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România de pe lângă Guvernul României (denumită în continuare "Comisia Specială de Retrocedare").

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că simpla prezentare a borderoului de corespondenţă nu face dovada înmânării efective a actelor de procedură, fiind necesar a exista un proces-verbal de îndeplinire a procedurii de citare sau orice altă dovadă din care să rezulte că partea a primit actul sub semnătură. În raport de împrejurarea că în arhiva primăriei nu s-a regăsit corespondenţa înscrisă în borderou, iar pârâta Comisia Specială de Retrocedare nu a prezentat dovada de confirmare a predării efective a corespondenţei, recurenţii-reclamanţi apreciază a fi greşită concluzia instanţei de fond în sensul că reclamanţii sunt obligaţi să probeze faptul neprimirii corespondenţei, prin prezentarea condicii/registrului specific.

Recurenţii-reclamanţi au criticat şi considerentele hotărârii recurate, prin care s-a reţinut că un indiciu al luării la cunoştinţă de deciziile contestate îl reprezintă încheierea unor contracte de închiriere pentru localul Căminului Cultural sau înscrierea imobilului în cartea funciară, pe numele pârâtei Parohiei Evanghelice CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, întrucât aceste situaţii de fapt nu înlocuiesc procedura de comunicare a unui act administrativ.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că au luat cunoştinţă de deciziile contestate în luna decembrie 2015, când le-au fost comunicate de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare. Au arătat că, la data de 18.02.2016, au formulat plângere prealabilă, iar la data de 17.03.2016, au introdus cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 17 februarie 2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 februarie 2017, intimata-pârâtă Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin notele de şedinţă înregistrate la dosarul cauzei la data de 12 septembrie 2019, intimata-pârâtă a invocat autoritatea de lucru judecat, în raport de Decizia nr. 2785 din 24 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază a fi necesară examinarea, cu prioritate, a apărării formulate de intimata-pârâtă Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, prin Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice CA din România, referitoare la reţinerea autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 2785 din 24 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2016.

Analizând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 431 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi ambele cauze se derulează între aceleaşi părţi şi vizează anularea unor decizii de retrocedare a unor imobile, emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, prezenta cauză are ca obiect cererea de anulare a Deciziilor nr. 804 din 15.05.2006 şi nr. 805 din 15.05.2006, în timp ce, în Dosarul nr. x/2016, reclamanţii solicită anularea Deciziei nr. 757 din 05.04.2006.

De asemenea, imobilele a căror retrocedare s-a dispus prin deciziile contestate în cele două cauze, compuse din construcţii şi terenurile aferente, situate pe raza teritorială a Comunei Ideciu de Jos, prezintă elemente de identificare distincte. Astfel, imobilele ce fac obiectul deciziilor contestate în prezenta cauză sunt înscrise în CF nr. x Ideciu de Sus, sub numerele topografice x, y, z, 161/1 şi 162/2, iar imobilul ce face obiectul Deciziei nr. 757/2006 este înscris în CF nr. x, sub numerele topografice x şi z.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru reţinerea autorităţii de lucru judecat, cele două cauze nefiind identice la nivelul obiectului şi a cauzei cererii de chemare în judecată.

Referitor la criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs de către reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate susţinerile recurenţilor privitoare la aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că prevederile art. 89 - 90, art. 102 - 104 şi art. 266 alin. (3) din acest act normativ, reglementează modalitatea şi termenele de comunicare a actelor de procedură întocmite în cursul unui proces de natură judiciară, nefiind aplicabile în procedura de comunicare a actelor administrative emise de autorităţile publice, în cazul căreia devin incidente prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte reţine că termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 pentru formularea plângerii prealabile ori introducerea acţiunii în anulare, sunt calculate în raport de data comunicării actului administrativ contestat, în cazul persoanei căreia i se adresează actul, respectiv de data luării la cunoştinţă, în cazul terţilor vătămaţi prin emiterea actului.

Înalta Curte constată că, deşi reclamanţii nu sunt beneficiarii deciziilor contestate, emise în urma parcurgerii procedurii prevăzute de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aceste decizii au fost comunicate de către emitentă, atât solicitantului (pârâta Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus), cât şi deţinătorului actual al imobilului (Comuna Ideciu de Jos, jud. Mureş), astfel cum rezultă din pct. 4 şi art. 8 din Decizia nr. 804/15.05.2006, respectiv pct. 4 şi art. 6 din Decizia nr. 805/15.05.2006. Dovada comunicării deciziilor către reclamanţi o reprezintă borderoul de corespondenţă nr. 4 din 17.05.2006, întocmit de UM 0356, însoţit de adresele nr. x/16.05.2006 şi nr. y/16.05.2006, de înaintare a actelor administrative, depuse la dosarul instanţei de fond de pârâta Comisia Specială de Retrocedare .

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte apreciază că emitentul deciziilor a făcut dovada comunicării acestora către reclamanţi, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (5) din H.G. nr. 1349/2002, privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, potrivit cărora corespondenţa oficială neclasificată se înregistrează separat de corespondenţa clasificată, pe bază de borderou distinct. Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, potrivit H.G. nr. 1349/2002, echipele de curieri militari preiau corespondenţa pe bază de borderou şi nu întocmesc confirmări de primire ori procese-verbale de predare a actelor transportate, revenind destinatarului, care susţine că nu ar fi primit aceste acte, obligaţia de a face dovada contrară menţiunilor înscrise în borderoul de corespondenţă militară.

În cauza de faţă, reclamanţii nu au prezentat condica sau registrul de corespondenţă aparţinând Primăriei Comunei Ideciu de Jos, întocmite în perioada în care emitentul a comunicat deciziile contestate şi nu au formulat apărări referitoare la realitatea datelor înscrise în cuprinsul borderoului de corespondenţă, rezumându-se la a invoca lipsa dovezilor de comunicare întocmite conform C. proc. civ., norme de procedură care, aşa cum s-a arătat anterior, nu guvernează regulile de comunicare a actelor administrative.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că momentul la care recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de deciziile contestate nu este cel indicat în cererea de recurs, respectiv luna decembrie 2015, dovezile depuse la dosarul cauzei confirmând comunicarea acestor acte la un moment temporal anterior, în luna mai 2006, în raport de care cererea de chemare în judecată este depusă cu nerespectarea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Recurenţii-reclamanţi au criticat şi considerentele primei instanţe referitoare la reţinerea, ca moment al luării la cunoştinţă a actelor administrative contestate, a datei încheierii unor acte juridice ori a momentului întabulării imobilelor în Cartea Funciară.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, aceste critici, reţinând că prima instanţă, pentru a stabili momentul la care reclamanţii au luat cunoştinţă de Deciziile nr. 804 şi nr. 805 din 15.05.2006, a avut în vedere, în principal, comunicarea realizată cu borderoul de corespondenţă nr. 4/17.05.2006. Întrucât reclamanţii nu erau beneficiarii actelor administrative şi având în vedere că au contestat faptul primirii corespondenţei din data de 17.05.2006, se impunea analizarea, în subsidiar, a actelor juridice întocmite ulterior emiterii deciziilor, al căror conţinut putea oferi indicii referitoare la momentul cunoaşterii de către reclamanţi, a existenţei şi conţinutului deciziilor atacate.

Înalta Curte constată că imobilele retrocedate prin deciziile contestate au fost înscrise în evidenţele funciare, pe numele pârâtei Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus, în anul 2007, cu obligaţia menţinerii afectaţiunii de şcoală, respectiv cămin cultural. Întrucât aceste instituţii sunt administrate de Comuna Ideciu de Jos, iar în cuprinsul extrasului de carte funciară se face şi menţiunea încheierii unui contract de întreţinere pentru clădirea căminului cultural, este plauzibilă prezumţia avansată de prima instanţă, în sensul că reclamanţii au avut cunoştinţă de emiterea celor două decizii, cel puţin de la momentul întabulării pe numele noului proprietar, cu care au semnat acte juridice de reglementare a dreptului de administrare a imobilelor.

Ulterior, prin contractul de vânzare autentificat de BNP A. sub nr. x/28.03.2012, imobilul cu destinaţia de cămin cultural, retrocedat prin Decizia nr. 805/15.05.2006, a fost achiziţionat de Comuna Ideciu de Jos, ocazie cu care notarul public a consemnat că vânzătoarea Parohia Evanghelică CA Ideciu de Sus a predat cumpărătoarei "toate titlurile doveditoare ale proprietăţii", ceea ce implică şi predarea deciziei de retrocedare.

De asemenea, prin adresa din 14.11.2013, reclamanta Comuna Ideciu de Jos, prin Primar, a solicitat pârâtei Comisia Specială de Retrocedare să-i comunice documentaţia care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, iar din cuprinsul adresei rezultă că reclamanta avea cunoştinţă de obiectul retrocedării, indicând în mod expres destinaţia imobilelor restituite, respectiv şcoală şi cămin cultural.

Recurenţii-reclamanţi nu au contestat aceste acte şi situaţii juridice, dar le-au apreciat a fi nerelevante pentru stabilirea termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, apărarea lor, pe parcursul judecării prezentei pricini, fiind circumscrisă pretinsei necomunicări a deciziilor de către instituţia emitentă. Or, Înalta Curte reţine că această comunicare a fost îndeplinită, şi, chiar în cazul în care borderoul de corespondenţă nr. 4/17.05.2006, ar fi omis din ansamblul probelor administrate în cauză, actele emanate de la reclamanţi, anterior prezentate, confirmă faptul că reclamanţii au luat cunoştinţă de emiterea deciziilor contestate cu mai mult de un an anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă analiză şi interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, concluzia tardivităţii cererii de chemare în judecată fiind susţinută de probatoriul administrat în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii Comuna Ideciu de Jos şi Consiliul Local al Comunei Ideciu de Jos împotriva Sentinţei civile nr. 94 din 23 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 septembrie 2019.

GGC - OB