Territorial jurisdiction for public utility service provider challenged as assimilated public authority under administrative litigation law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania de Transport Public S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice anularea în tot a Notei de Control emisa în data de 27.04.2018 de echipa de control a ANRSC cât şi a Răspunsului la Plângerea Prealabila emisă de ANRSC sub nr. x/07.06.2018, pentru motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul acţiunii.

Reclamanta a invocat şi excepţia prescripţiei în ceea ce priveşte contribuţia reţinută prin nota de control contestată, ca fiind datorată ca urmare a prestării de servicii transport public de persoane pentru perioada aprilie 2007 - decembrie 2012

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 28 pronunţată în data de 29 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că reclamanta Compania de Transport Public S.A. este prestator al unui serviciu comunitar de utilitate publică, având astfel calitatea de autoritate publică asimilată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, calitate care, prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza II din Legea nr. 554/2004, impune o competenţă teritorială exclusivă a litigiului în contencios administrativ în favoarea instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 115 pronunţată în data de 12 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru soluţia anterior enunţată, instanţa a reţinut că reclamanta nu poate fi considerată o autoritate publică asimilată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu este aplicabilă teza a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ci teza întâi, reclamanta având calitatea de persoană juridică de drept privat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Reclamanta Compania de Transport Public S.A. a supus controlului de legalitate Nota de Control emisă în data de 27.04.2018 de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, cât şi a Răspunsului la Plângerea Prealabila emisă de ANRSC sub nr. x/07.06.2018.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, apreciind diferit asupra problemei locului de soluţionare a cauzei, în raport de sediul sau calitatea părţilor.

Pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, trebuie avute în vedere prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publica, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică este definită ca fiind "orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public".

De asemenea, potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice", iar dispoziţiile art. 2 lit. c)1 din lege prevăd că "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative".

Din prevederile legale anterior citate rezultă că, pentru ca un înscris să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ, este necesar să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public şi să fi fost încheiat cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acţionat în regim de putere publică.

Reclamanta a fost înfiinţată prin Decizia nr. 5/28.03.1995 a Consiliului Judeţean Arad, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Arad sub nr. x/1995 fiind o companie de utilitate publică, prin efectul legii, care prestează serviciul de transport public de călători pe teritoriul Municipiului Arad şi în localităţile judeţului.

În speţă actul administrativ contestat priveşte respectarea de către reclamantă, a reglementărilor specifice serviciului de transport public local.

Totodată, Înalta Curte constată că acţiunea a fost introdusă la data de 16 octombrie 2018, astfel că, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018, norme ce sunt de strictă interpretare.

Potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Coroborând prevederile legale anterior expuse, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că reclamanta prestează un serviciu public, în regim de putere publică şi sediul pârâtului se află în municipiul Bucureşti.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC S.A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE PENTRU SERVICIILE COMUNITARE DE UTILITĂŢI PUBLICE, în Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2019.