Jurisdictional conflict over challenge to central data protection authority decision: first-instance competence of appellate court based on issuer rank under administrative litigation law

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 09 octombrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal anularea "DECIZIEI"/răspunsului pârâtei (primit la data de 05.10.2017) şi obligarea pârâtei la soluţionarea plângerii înregistrată sub nr. x din data de 04.09.2017, să se dispună suspendarea prelucrării datelor sale cu caracter personal, până la soluţionarea definitivă pe fond a plângerii, să se constate faptul că documentul contestat, este şi o decizie, nemotivată de respingere a cererii de suspendare, cu care a fost investită pârâta.

Totodată a solicitat obligarea pârâtei, la plata unor daune de 100 RON pentru fiecare zi întârziere, începând cu data la care plângerea trebuia soluţionată, până la data la care ANSPDCP, va soluţiona efectiv plângerea.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 2513/30.05.2018, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, instanţa a reţinut că legiuitorul a instituit competenţa materială a Tribunalului Bucureşti pentru soluţionarea litigiilor ivite anterior emiterii unei decizii de către autoritatea de supraveghere, în procedura de soluţionare a plângerii.

2.2. Cauza a fost înregistrată la data de 25 iulie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa 7112 din 2 noiembrie 2018 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa în drept să hotărască asupra conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel instanţa a constatat că potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, contestaţia formulată împotriva deciziei emise de autoritatea de supraveghere, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 677/2001, se adresează instanţei de contencios administrativ competente, textul legii speciale trimiţând astfel la regulile generale de competenţă aplicabile în domeniul contenciosului administrativ care sunt edictate de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că potrivit normei generale de competenţă în materia contenciosului administrativ (art. 10 din Legea nr. 554/2004), în forma în vigoare la data sesizării instanţei (09.10.2017), se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Reclamantul A. a supus controlului instanţei de contencios "decizia/răspuns" primit la data de 05.10.2017 emisă de pârâtul Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în urma plângerii înregistrată sub nr. x din data de 04.09.2017.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 677/2001 "(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă. (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), precum şi de la cele ale art. 23 şi 25 prelucrările de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5)."

În cauză se aplică Legea contenciosului administrativ, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 677/2001. Cererea reclamantului nu vizează prelucrări şi transferuri de date cu caracter personal, în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.

Obiectul acţiunii priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, respectiv vizează o decizie a Autorităţii Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care atrage incidenţa art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În acest context, coroborând prevederile anterior menţionate se constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza se determină potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În interpretarea şi aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut, cu caracter unitar, că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că în speţă actul contestat este emis de instituţia pârâtă, "autoritate publică cu personalitate juridică, autonomă şi independentă faţă de orice alte autoritate a administraţiei publice care exercită atribuţiile date în competenţă prin dispoziţiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi al liberei circulaţii a acestor date". (Legea nr. 102/2005). Mai mult, actul a cărui anulare se solicită nu vizează criteriul valoric, astfel că potrivit legii competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de rangul autorităţii emitente a actului atacat dată de Legea contenciosului administrativ.

Conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ. "Curţile de apel judecă:1. în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale"

Aşadar, Înalta Curte, faţă de caracterul instituţiei pârâte, de autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică şi dispoziţiile legale enunţate, constată că aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a litigiului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.