Post-mandate prosecutor placement: discretionary assessment of vacant posts and workload versus statutory stability

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1052 bis/21 noiembrie 2018 prin care a fost respinsă contestaţia sa împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori nr. 220/22.05.2018 prin care a fost respinsă cererea sa de continuare a activităţii la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la expirarea mandatului funcţiei de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

În susţinerea cererii sale, contestatorul a prezentat următoarele argumente:

Un prim motiv de nelegalitate invocat de contestator este faptul că prin soluţia adoptată de Consiliul Superior al Magistraturii în situaţia sa s-a încălcat statutul constituţional al magistratului procuror, astfel cum a fost consfinţit prin Constituţia României şi apoi detaliat prin Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 317/2004.

În acest sens argumentează că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, procurorii numiţi de preşedintele României se bucură de stabilitate, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pot fi mutaţi prin transfer, detaşare sau promovare numai cu acordul lor şi pot fi delegaţi, suspendaţi sau eliberaţi din funcţie în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 rep., în varianta în vigoare înainte de modificările operate în cursul anului 2018, judecătorii sau procurorii care au fost numiţi într-o funcţie de conducere, la încetarea mandatului funcţiei de conducere, pot ocupa, în condiţiile prevăzute de art. 48, 49 şi 50, o funcţie de conducere la aceeaşi instanţă sau parchet ori la altă instanţă sau parchet, ori revin la instanţele sau parchetele de unde provin sau la o instanţă sau parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii.

Coroborând aceste prevederi legale contestatorul susţine că un magistrat, fie el procuror sau judecător, nu poate fi trimis/mutat la o altă instanţă sau parchet fără acordul său. Or, acest lucru s-a întâmplat în cazul său. Deşi şi-a exprimat în termenul legal opţiunea de a funcţiona la un parchet din municipiul Braşov şi îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, fiind şi loc disponibil, i s-a refuzat acest lucru, invocându-se motive care nu sunt cuprinse în lege. Prin urmare, în prezent funcţionează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, deşi nu şi-a exprimat acordul în acest sens, numai pe motiv că provine de la acest parchet cu care a păstrat o legătură teoretică în perioada celor 3 ani cât a ocupat funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov.

Contestatorul a menţionat că, văzând că prima cerere îi este respinsă, a formulat mai multe cereri prin care a solicitat să funcţioneze la alte parchete de pe raza municipiului Braşov, unde îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, dar toate cererile sale au fost respinse cu aceeaşi motivare în sensul că nu sunt locuri vacante, deşi legea nu prevede o asemenea condiţie pentru ocuparea unei funcţii de execuţie la expirarea mandatului într-o funcţie de conducere.

Al doilea motiv de nelegalitate vizează faptul că, prin instituirea unei practici diferite de soluţionare a acestor cereri de către secţia pentru procurori din cadrul C.S.M. faţă de secţia pentru judecători, bazată pe condiţii suplimentare care nu sunt prevăzute de lege, consideră că se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, prev. de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, prin crearea unui tratament diferenţiat şi lipsit de previzibilitate a unor categorii de persoane aflate în aceeaşi situaţie.

A argumentat astfel că potrivit jurisprudenţei secţiei pentru judecători din cadrul CSM, cererile de continuare a activităţii la expirarea mandatului funcţiei de conducere la o altă instanţă decât cea de la care provine judecătorul, se admit în mod constat, fără impunerea altor condiţii decât cele prevăzute de lege.

Contrar, arată că secţia pentru procurori, prevalându-se de dispoziţiile Hotărârii de principiu nr. 580/16.09.2014, respinge în mod constant cererile de continuare a activităţii la expirarea mandatului funcţiei de conducere la un alt parchet decât cel de la care provine solicitantul, dacă nu există post vacant disponibil, asimilându-le unor cereri de transfer, ceea ce legea nu prevede.

Mai mult, arată că modul de abordare diferit între cele două secţii ale Consiliului Superior la Magistraturii subzistă de la momentul ocupării unei funcţii de conducere. Astfel, cu ocazia desfăşurării concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere la curţile de apel, tribunale, judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, organizat în perioada 11.10 - 18.12.2018, după validarea rezultatelor concursului, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât numirea în funcţia de conducere pentru care a candidat, a judecătorului care a obţinut rezultatul cel mai bun, precum şi transferul judecătorilor care au promovat concursul/examenul pentru numirea în funcţii de conducere, cu păstrarea după caz a gradului profesional dobândit, începând cu dat numirii în funcţia de conducere.

A considerat în consecinţă că există o practică diferită în soluţionarea cererilor de continuare a activităţii la expirarea mandatului funcţiei de conducere între cele două secţii ale Consiliului Superior al Magistraturii, care nu este justificată de motive de natură obiectivă şi care nu sunt prevăzute de lege, ceea ce dă naştere unei discriminări între categorii de persoane aflate în situaţii similare.

Această practică diferită a fost ignorată de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii atunci când s-a pronunţat asupra contestaţiei în cauza dedusă judecăţii, făcându-se referire în motivare doar la dispoziţiile Hotărârii de principiu nr. 580/16.09.2014 a secţiei pentru procurori. Astfel, consideră că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a perpetuat o situaţie de discriminare existentă între magistraţi aflaţi în situaţii identice sau similare, fără să existe o justificare obiectivă.

A făcut referiri în acest sens la practica Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea şi aplicarea principiului egalităţii în drepturi şi interzicerea discriminării.

Cu privire la condiţia existenţei unui post vacant solicită să se constate că menţiunea din cuprinsul Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1052 bis din data de 21.11.2018 care face referire la faptul că la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nu există posturi de execuţie vacante la momentul luării în discuţie a cererii sale, respectiv luna mai 2018, este eronată, deoarece exista un post de execuţie vacant, în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, pe care, în cursul lunii iunie 2018, când a fost organizată sesiune de transferuri, a şi fost transferată o altă persoană. În luna mai 2018 când a formulat şi i-a fost analizată cererea de continuare a activităţii nu a existat sesiune de transferuri pentru procurori, prin urmare cererea sa nu a fost concurentă cu nicio altă cerere, cu toate acestea

În al treilea rând, susţine că Hotărârea de principiu a secţiei pentru procurori din cadrul C.S.M. nr. 580 din 16.09.2014 este nelegală şi solicită a nu fi avută în vedere la adoptarea soluţiei în cauză.

În motivarea acestei susţineri argumentează că Hotărârea de principiu a secţiei pentru procurori nr. 580 din 16.09.2014 este contradictorie în sensul că motivarea/considerentele hotărârii contrazic(e) dispozitivul acesteia prin aceea că, dacă în dispozitiv nu se vorbeşte despre faptul că solicitarea de continuare a activităţii la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcţiei de conducere este asimilată unei cereri de transfer, în schimb în considerente se prevede expres acest lucru, fapt ce nu poate produce nicio consecinţă juridică, deoarece ceea se pune în executare este dispozitivul unei hotărâri iar nu considerentele.

De asemenea, asimilarea cererii de continuare a activităţii la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcţiei de conducere cu o cerere de transfer este nelegală deoarece adaugă la lege în condiţiile în care legea prevede proceduri distincte pentru soluţionarea cererilor de transfer faţă de cererile de continuarea a activităţii la expirarea mandatului funcţiei de conducere. Sediul materiei este distinct pentru cele două tipuri de cereri, art. 51 alin. (1) şi, respectiv, art. 60 din Legea nr. 303/2004 rep., precum şi condiţiile de exercitare şi soluţionare a acestora. Astfel, în cazul cererii de transfer, este necesar ca solicitantul să aibă dreptul să funcţioneze la instanţa sau parchetul unde solicită transferul, să nu se afle în perioada în care dreptul de transfer îi este interzis şi să fie loc vacant la instanţa sau parchetul unde solicită transferul. De asemenea, cererea de transfer poate fi formulată periodic, atunci când se organizează sesiune de transferuri, putând formula o astfel de cerere şi un magistrat care ocupă o funcţie de conducere. În schimb, în cazul cererii de continuare a activităţii la o altă unitate de parchet la expirarea mandatului funcţiei de conducere, pe lângă situaţia premisă ca magistratul să ocupe o funcţie de conducere în modalităţile prevăzute de lege, legea prevede o singură condiţie, aceea că cererea de continuare a activităţii la o altă unitate de parchet se poate formula numai la încetarea mandatului funcţiei de conducere, respectiv o singură dată la trei ani.

Consideră că din modul în care este redactat textul de lege nu se desprinde o altă condiţie suplimentară, nici măcar aceea cu privire la existenţa unui post vacant, în cauză fiind incidente prevederile art. 1341 din Legea 304/2004, astfel cum s-a reţinut şi în Hotărârea de principiu a secţiei pentru procurori nr. 580 din 16.09.2014.

Dacă ar fi vrut să prevadă că cererile de continuare a activităţii la o altă unitate de parchet, la expirarea mandatului funcţiei de conducere se soluţionează similar cererilor de transfer, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă acest lucru în mod expres. Consideră că nu aceasta a fost voinţa legiuitorului, care a lăsat la latitudinea magistratului (judecător sau procuror) instanţa sau parchetul unde doreşte să-şi continue activitatea după expirarea mandatului funcţiei de conducere.

Invocând dispoziţiile art. 4 alin. (3), (13) lit. b) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, rep., arată că dispoziţiile normative cu caracter inferior, date în aplicarea şi executarea legilor şi ordonanţelor nu pot să contravină, să adauge sau să modifice aceste din urmă prevederi.

Pentru toate aceste motive, a solicitat să i se admită contestaţia, astfel cum a fost formulată şi să i se permită continuarea activităţii sale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, la expirarea mandatului funcţiei de conducere la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, începând cu data pronunţării hotărârii.

În drept, îşi întemeiază cererea pe prevederile art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, Legea nr. 303/2004, Constituţia României, Legea 554/2004.

În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 31 iulie 2018, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 1052bis din 24 mai 2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată, considerând că hotărârea contestată este legală şi temeinică, cererea contestatorului fiind analizată prin interpretarea şi aplicarea corectă a soluţiilor de principiu stabilite prin Hotărârile nr. 580/16.09.2014 şi art. 61516.10.2014 ale secţiei de procurori.

În prealabil, în ceea ce priveşte Hotărârea nr. 580/16.09.2014 a secţiei pentru procurori arată că aceasta nu a fost anulată şi nu face obiectul prezentei cauze, principiile statuate prin această hotărâre fiind preluate ca argumente pentru motivarea hotărârii atacate.

În condiţiile în care reclamantul nu a formulat contestaţie sau plângere împotriva hotărârii indicate, instanţa nu poate analiza legalitatea acesteia nici pe cale de apărare, cererea fiind inadmisibilă.

Susţine şi că argumentele aduse de reclamant nu pot afecta legalitatea Hotărârii nr. 1052bis/21.11.2018 a Plenului C.S.M., care a fost emisă în exercitarea rolului de gestionar al carierei magistraţilor, pe criterii de oportunitate.

Astfel, arată că la adoptarea hotărârii contestate s-au avut în vedere Hotărârile de principiu ale secţiei pentru procurori a C.S.M. nr. 580/16.09.2014 şi nr. 615/16.10.2014 raportat la situaţia posturilor vacante şi volumul de activitate la parchetele implicate în procedură.

În raport de aceste date statistice, susţine că în mod corect a reţinut Plenul că secţia pentru procurori a dispus respingerea cererii formulate de contestator raportat la faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov (unitate de parchet la care contestatorul are dreptul să funcţioneze potrivit legii) unde nu existau posturi de execuţie vacante, ţinând cont şi de faptul că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov s-a înregistrat o încărcătură de dosare pe procuror sub media naţională, spre deosebire de situaţia înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna (unitate de parchet de la care provine contestatorul) unde încărcătura de dosare pe procuror s-a situat în anul 2017 la nivelul mediei naţionale şi dublu faţă de încărcătura de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În ce priveşte invocarea unor soluţii dispuse prin Hotărârea nr. 1462/19.12.2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv prin Hotărârea nr. 246/19.04.2016 a secţiei pentru procurori şi Hotărârile secţiei pentru judecători nr. 793, 794 şi 795 din 07.07.2016 precum şi Hotărârea nr. 1322/02.11.2016, consideră că acestea nu au relevanţă în analizarea prezentei contestaţii întrucât vizează alte situaţii de fapt.

Or, cererea de continuare a activităţii la încetarea mandatului funcţiei de conducere, formulată în temeiul art. 51 din Legea 303/2004, se analizează în mod individual, în raport de motivele invocate de fiecare solicitant şi ţinând cont de situaţia specifică existentă la instanţele sau parchetele implicate în procedură.

Totodată susţine că normele care reglementează continuarea activităţii la încetarea mandatului funcţiei de conducere au caracter supletiv şi oferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului.

Din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

Reiterează faptul că soluţionarea acestor cereri are şi o componentă de oportunitate, având în vedere că legea consacră doar posibilitatea continuării activităţii la încetarea mandatului funcţiei de conducere la o altă unitate de parchet decât cea de la care provine, conferind doar o vocaţie şi nu un drept, fără niciun fel de apreciere din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

În acest sens, analizând interesul individual al contestatorului şi interesul general al parchetelor implicate în procedură, susţine că în mod corect a respins contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 220/22.05.2018 a secţiei pentru procurori.

În drept a invocat dispoziţiile art. 205 - 208 C. proc. civ. şi art. 29 alin. (7) din Legea 317/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul a combătut susţinerile intimatului şi a solicitat admiterea contestaţiei sale, astfel cum a fost formulată aducând următoarele argumente:

Este adevărat că din interpretarea dispoziţiilor legale şi regulamentare incidente rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, însă acest lucru nu se poate face cu încălcarea statutului magistratului, în lipsa unei practici previzibile şi prin includerea unor condiţii pentru soluţionarea unor cereri, condiţii care adaugă la lege.

Arată că statutul magistratului procuror este caracterizat prin stabilitate, care presupune ca acesta să nu fie mutat prin transfer, delegare, detaşare sau în orice alt mod la un alt parchet, dacă nu şi-a dat acordul expres să funcţioneze la acel parchet. Consideră că acest lucru s-a întâmplat în situaţia sa deoarece, deşi şi-a exprimat în termen legal voinţa de a activa pe un post de execuţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la expirarea mandatului funcţiei de conducere şi exista post disponibil la momentul formulării cererii sale, cererea a fost respinsă, fiind asimilată în mod neîntemeiat unei cereri de transfer în baza unei hotărâri a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care adaugă l legii.

Deşi Hotărârea de principiu nr. 580/16.09.2014 a secţiei pentru procurori nu este anulată în mod formal, consideră că instanţa poate refuza aplicarea acesteia într-un caz concret dacă rezultă în mod neîndoielnic că aceasta este în vădită contradicţie cu legea sau adaugă la lege, ceea ce nu este permis să se facă prin acte cu caracter normativ cu forţă juridică inferioară legii.

Susţine şi că hotărârile menţionate ca exemplu în cuprinsul cererii de chemare în judecată au legătură cu cauza, deoarece evidenţiază existenţa practicii neuitare invocate la nivelul celor două secţii al Consiliului Superior al Magistraturii.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În fapt, se reţine că prin Hotărârea nr. 220 din 22 mai 2018 Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori a respins cererea formulată de contestator, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, privind continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă tribunalul Braşov (unitate de parchet la care are dreptul să funcţioneze potrivit legii) după încetarea mandatului în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, începând cu data de 01.01.2019.

La baza acestei hotărâri, aşa cum rezultă din motivarea sa, au stat dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 4 alin. (9) şi alin. (10) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul nr. 2632/C/2014 al ministrului justiţiei.

S-au avut în vedere şi evidenţele Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii din care rezultă că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, unitate de parchet la care se solicită continuarea activităţii, sunt ocupate toate cele 18 posturi de procuror prevăzute în schema de personal. La această unitate de parchet mai există un post de procuror - funcţie de execuţie - alocat în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004, acesta fiind singurul post vacant.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unitate de parchet de la care provine procurorul, din cele 10 posturi de procuror prevăzute în schema de personal, este vacant un post de execuţie.

La această unitate de parchet, în anul 2017, s-a înregistrat un volum de 152 de dosare pe procuror, comparativ cu media naţională de 158 de dosare.

Conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a opinat în sensul continuării activităţii petentului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unitate de parchet de la care provine, în timp ce conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a avizat favorabil solicitarea petentului de continuare a activităţii la această unitate de parchet, în condiţiile vacantării unui post de execuţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

De asemenea la adoptarea hotărârii mai sus menţionate secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a acestei secţii prin care s-a statuat cu privire la cererile formulate de procurorii care îşi încetează activitatea în funcţii de conducere şi care solicită continuarea activităţii la alte unităţi de parchet decât cele de la care provin, să se soluţioneze similar cererilor de transfer, în raport cu situaţia posturilor vacante, volumul de activitate şi avizele unităţilor de parchet la care procurorii solicită continuarea activităţii.

S-a făcut şi aplicarea Hotărârii nr. 615/16.10.2014 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a statuat în ceea ce priveşte condiţia existenţei unui post vacant la unitatea de parchet la care solicită continuarea activităţii că aceasta se referă exclusiv la posturi de execuţie.

În final s-a avut în vedere faptul că petentul solicită continuarea activităţii pe o funcţie de execuţie la o unitate de parchet la care are dreptul să funcţioneze potrivit legii însă la care nu există posturi de execuţie vacante, precum şi încărcătura de dosare pe procuror între cele două unităţi de parchet în discuţie.

Prin Hotărârea nr. 1052 bis/21 noiembrie 2018 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de petent împotriva Hotărârii nr. 220 din 22 mai 2018 a secţiei pentru procurori.

În soluţionarea contestaţiei formulate de petent Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut în esenţă că dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 confereau în vechea reglementare un drept alternativ persoanei interesate, procurorului căruia îi expira mandatul pe funcţia de conducere, de a reveni pe un post de execuţie la una din unităţile de parchet prevăzute în textul de lege, dar nu şi un drept de preferinţă al acestuia în alegerea locului unde îşi va continua activitatea pe funcţie de execuţie, acest raţionament rezultând şi din Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a decis soluţionarea acestor cereri similar cererilor de transfer, în raport de situaţia posturilor vacante, volumul de activitate şi avizele unităţilor de parchet la care procurorii solicită continuarea activităţii.

Astfel, s-a reţinut că procedura nu consfinţeşte un drept al solicitantului, ci o vocaţie a acestuia la dreptul de a fi transferat.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii este unul decizional în gestionarea carierei magistraţilor, prin asigurarea echilibrului între interesul acestora şi nevoia instanţelor/parchetelor de a-şi asigura desfăşurarea activităţii în bune condiţii.

Din această perspectivă, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că la soluţionarea cererii formulate de petent secţia pentru procurori a avut în vedere încărcătura de dosare pe procuror, mai mare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna şi avizul negativ al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, apreciind că există o nevoie reală de personal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, a cărui schemă de personal are un post vacant de procuror, cu o tendinţă de ocupare inferioară celeilalte unităţi de parchet.

Analizând hotărârile anterior prezentate în raport de susţinerile şi apărările părţilor Înalta Curte reţine că în soluţionarea cauzei este necesar a se pronunţa cu prioritate asupra solicitării contestatorului de a soluţiona cauza fără a ţine seamă de Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din, despre care se susţine că este nelegală.

Referitor la această solicitare se are în vedere că pune în discuţie modalităţile în care se exercită controlul judecătoresc de către instanţa de contencios administrativ.

În acest sens se constată că finalitatea urmărită de contestator prin solicitarea sa este aceeaşi cu cea reglementată de ar. 4 din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, relativ la excepţia de nelegalitate.

Pe de altă parte din dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea 554/2004 rezultă în mod expres că nu pot face obiectul excepţiei de nelegalitate actele administrative cu caracter normativ.

Având în vedere aceste împrejurări, precum şi faptul că Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii statuează cu valoare de principiu referitor la modalitatea de soluţionare a cererilor formulate de procurorii care îşi încetează activitatea în funcţii de conducere şi care solicită continuarea activităţii la alte unităţi de parchet decât cele de la care provin, se reţine ca întemeiată apărarea pârâtului în sensul că nu se poate analiza legalitatea acestei hotărâri pe cale de apărare în condiţiile în care nu a fost supusă controlului judecătoresc exercitat de instanţa de contencios administrativ în formele prevăzute de lege.

Trecând la analiza pe fond a cauzei deduse judecăţii Înalta Curte constată că un prim argument adus de contestator în susţinerea cererii sale constă în faptul că prin hotărârea contestată în realitate a fost mutat la un alt parchet, fără acordul său, ceea ce contravine statutului magistratului procuror reglementat prin dispoziţiile constituţionale şi legale.

Acest argument este reţinut de instanţă ca neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Este adevărat că art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor prevăd că procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi pot fi mutaţi prin transfer numai cu acordul lor, însă situaţia în care se află contestatorul, aceea de a reveni pe o funcţie de execuţie la parchetul de unde provine, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, după expirarea mandatului funcţiei de conducere pe care a exercitat-o la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov nu poate fi privită ca similară unui transfer în sensul reglementat de art. 60 din Legea 303/2004, dar nici în sens general juridic, deoarece activitatea reclamantului ca procuror s-a desfăşurat, anterior numirii sale în funcţia de conducere, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, unde urmează să revină după expirarea mandatului funcţiei de conducere.

Dimpotrivă, situaţia în care contestatorul şi-ar desfăşura activitatea în continuare la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, însă nu acea unitate de parchet de la care provine, poate fi privită prin similitudine cu instituţia transferului aşa cum s-a reţinut şi prin Hotărârea nr. 580/16.09.2016 a secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ca urmare se va reţine că prin hotărârea supusă controlului judecătoresc nu se aduce atingere statutului contestatorului ca magistrat procuror şi principiului stabilităţii ce guvernează acest statut.

Relativ la argumentul adus de contestator în sensul că legea nu prevede existenţa unor posturi vacante pentru admiterea unei cereri de continuare a activităţii la o altă instanţă sau parchet la care magistratul, judecător sau procuror, aflat în perioada anterioară încetării mandatului funcţiei de conducere are dreptul să funcţioneze potrivit legii se reţine că, deşi această condiţie nu este prevăzută expres la art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004, care constituie temei al cererii contestatorului, ea rezultă din art. 134 alin. (1) din Legea 304/2004, privind organizarea judiciară potrivit căruia: "Numărul maxim de posturi pentru instanţe şi parchete se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii".

Or, este evident că în analiza cererilor formulate de magistraţii aflaţi în situaţia prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea 303/2004 trebuie avut în vedere numărul maxim de posturi stabilit potrivit procedurii prevăzute de Legea 304/2004 la instanţele/parchetele la care magistraţii doresc să îşi continue activitatea, în caz contrar ajungându-se la eludarea procedurii de stabilire a numărului maxim de posturi pentru instanţe sau parchete.

Un alt argument invocat de contestator în susţinerea cererii sale se referă la existenţa unei practici diferite de soluţionare a cererilor de continuare a activităţii la o altă instanţă sau parchet decât cea de la care provin şi unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, de către secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii fată de secţia pentru judecători, bazată pe condiţii suplimentare care nu sunt prevăzute de lege, prin care se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, prev. de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, prin crearea unui tratament diferenţiat şi lipsit de previzibilitate a unor categorii de persoane aflate în aceeaşi situaţie.

Or, prin hotărârile şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei în susţinerea acestui argument, contestatorul nu face dovada tratamentului diferenţiat aplicat, dimpotrivă, din acestea rezultând că şi în situaţia magistraţilor judecători în analiza cererilor de continuare a activităţii la o altă instanţă decât cea de la care provin şi unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii s-au avut în vedere criterii similare cu cele utilizate în situaţia contestatorului, respectiv, existenţa unor posturi vacante la instanţa la care judecătorul solicită continuarea activităţii (Hotărârile nr. 793, 794 şi 795 din 7.07.2016, Hotărârea nr. 1322/02.11.2016) sau situaţii prealabil existente şi specifice cazurilor analizate, dar şi volumul de activitate al instanţelor comparate atunci când s-a decis acordarea avizului pentru transferul temporar al unor posturi de judecător între instanţe (Hotărârea nr. 1462/19.12.2017).

Referitor la argumentul adus de contestator în sensul că ar fi existat un post de execuţie vacant la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, unde a solicitat continuarea activităţii se reţine că existenţa acestui post a fost reţinută şi în Hotărârea nr. 220 din 22 mai 2018 Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori prin care s-a respins cererea formulată de contestator, însă s-a precizat că acest post este alocat în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004

Or, art. 1341 alin. (4) din Legea 304/2004 face referire la fondul de rezervă de posturi pentru asigurarea posturilor necesare de judecător sau procuror la încetarea situaţiilor excepţionale reglementate de alin. (1) al aceleiaşi dispoziţii legale.

Potrivit alin. (5) al dispoziţiei legale analizate aceste posturi sunt repartizate instanţelor şi parchetelor prin ordin al ministrului justiţiei, în situaţia în care la instanţele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.

De asemenea alin. (6) al art. 1341 din Legea 304/2004 prevede că: "În cazul vacantării ulterioare a unor posturi la instanţa sau parchetul respectivă/respectiv, temporar sau definitiv, posturile de judecător sau procuror repartizate în condiţiile alin. (4) se reinclud de drept, de la data vacantării, în fondul de rezervă, iar judecătorul sau procurorul care a ocupat un astfel de post este considerat încadrat pe postul care se vacantează".

Ca urmare, posturile repartizate potrivit art. 1341 din Legea 304/2004 au în vedere situaţia revenirii pe post a judecătorului sau procurorului care au funcţionat anterior la acea(l) instanţă/parchet şi necesitatea respectării principiului inamovibilităţii/stabilităţii acestuia neputând fi alocate în alte situaţii, cum este situaţia contestatorului care a solicitat continuarea activităţii sale la un alt parchet decât cel de la care provine anterior exercitării funcţiei de conducere.

În raport de aceste considerente şi văzându-se şi dispoziţiile art. 18 din Legea 554/2004 urează a se respinge contestaţia formulată în cauză ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1052bis din 21 noiembrie 2018 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.