Suspension of execution of administrative material liability decisions: satisfaction of cumulative requirements for justified cause and imminent harm under administrative litigation law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, suspendarea executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 şi nr. x6/19.07.2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată în data de 18 iunie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi a dispus suspendarea executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 şi nr. x/19.07.2017, emise de pârât, până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii de suspendare ca nelegală.

A susţinut că, în fapt, instanţa de fond, prin încheierea din data 18 iunie 2018 reţine că executarea actelor administrative a căror suspendare se solicită, este de natură să producă reclamanţilor un prejudiciu material şi previzibil.

În speţă, examinând sumar actele dosarului, fără a antama fondul în această etapă a procedurii, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, însă, îndeplinirea acestei condiţii se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, în baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cazul bine justificat neputând fi argumentat prin faptul promovării unei cereri având ca obiect anularea actului administrativ şi invocarea unor aspecte ce ţin de legalitatea sa, întrucât acestea vizează fondul actului administrativ care se analizează în cadrul acţiunii în anulare.

Potrivit dispoziţiilor art. 14, alin. (1) coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actelor administrative poate fi dispusă numai prin împlinirea cumulativă a două condiţii principale, stabilite în mod imperativ de lege. Astfel, în raport de prevederile legale menţionate, cererea de suspendare a executării unui act administrativ se poate face numai "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente".

Instanţa de fond nu a motivat îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, instituţia recurentă apreciind că invocarea unui prejudiciu pur financiar, cum ar fi în speţă nerespectarea obligaţiilor pe care aceştia le au în baza contractelor de credit contractate, nu constituie un motiv suficient şi concludent pentru suspendarea executării, astfel cum a fost concluzionat şi în jurisprudenţa instanţei supreme.

Referitor la condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente definită de art. 2, alin. (1), lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz, perturbarea prezentată gravă a funcţionării unei autorităţii sau instituţii publice a apreciat că această condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat în persoana reclamanţilor. Pentru nerespectarea obligaţiilor pe care le au în baza contractelor de credit contractate, reclamanţii şi-au asumat îndeplinirea şi executarea lor în momentul încheierii lor.

Prin încheierea atacată, instanţa de fond nu a învederat împrejurările de fapt şi de drept de natură sa evidenţieze existenta cazului bine justificat şi a pagubei iminente, nu a fost dovedită existenţa unei legături de cauzalitate între efectele produse de adoptarea şi aplicarea actului administrativ şi paguba invocată.

Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că, reclamanţii au invocat motive concrete de natură să producă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, învederează faptul că aceste reţineri reprezintă o reală judecare pe fond a cauzei, ce nu demonstrează existenţa cazului bine justificat. Procedând la o analiză sumară, a mai arătat că Deciziile de imputare în speţă dispuse de organul competent în acest sens, au fost întemeiate în drept în conformitate cu prevederile O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor coroborate cu cele ale I.M.A.I. nr. 114/2013 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne şi respectă toate condiţiile de fond şi de formă prevăzute în actele normative sus-menţionate. Pe cale de consecinţă, a apreciat că nu poate fi reţinut nici excesul de putere în sarcina emitentului, raportat la Deciziile de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 şi nr. x/19.07.2017.

Pe de altă parte, până la anularea actului administrativ de către instanţa judecătorească, actul se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care nu a fost răsturnată în cauză.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi C. au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentului-pârât, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

În speţă, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi urm. din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării Deciziilor de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 şi nr. x/19.07.2017 emise de pârât până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

În cauză, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, întrucât argumentele reclamanţilor cu privire la nerespectarea procedurii inspecţiei, în sensul că între perioada cercetată (2012 - 2014) şi momentul emiterii deciziilor de impunere (2017), reprezintă împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate. În acest sens va fi avută în vedere jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, IMS Health Inc. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate".

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă este vorba de persoane fizice. Raportat la valoarea debitului impus şi la criticile de nelegalitate aduse actului administrativ fiscal, punerea în executare a deciziilor atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar produce prejudicii reclamanţilor de ordin material greu de înlăturat şi mai mult, aceştia nu ar putea face faţă necesităţilor zilnice.

De altfel, Înalta Curte reţine că, în prezent, Deciziile de imputare nr. x/19.07.2017, nr. x/19.07.2017 şi nr. x/19.07.2017 emise de pârât au fost anulate prin Sentinţa civilă nr. 223/2018 din 24 septembrie 2018 de către Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Deşi această sentinţă nu are caracter definitiv, fiind atacată cu recurs, Înalta Curte nu poate ignora efectele pe care actele administrative le-ar putea avea asupra situaţiei reclamanţilor. În această perioadă de timp, deciziile de impunere beneficiază de caracterul executoriu, aspect care, coroborat cu aparenta nelegalitate a actului administrativ, conduc la concluzia producerii unui prejudiciu.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamanţilor, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi împrejurarea că, susţinerile formulate de pârâtă prin cererea de recurs, cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, au un caracter general, teoretic şi nu se contestă în mod efectiv considerentele sentinţei recurate, prin care s-a conturat o aparenţă de nelegalitate a deciziilor de impunere. Este de necontestat împrejurarea că actul administrativ ce face obiectul prezentei cereri se bucură de prezumţia de legalitate, autenticitate şi veridicitate, astfel cum susţine recurenta-pârâtă, însă, în cadrul examinării cererii de suspendare, instanţa de judecată procedează la o analiză minimală a condiţiilor de legalitate ale actului atacat, precum şi a existenţei unei pagube iminente a se produce în patrimoniul reclamanţilor, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004. Analiza efectuată de instanţa de fond s-a înscris în limitele cererii de suspendare, iar recurentul-pârât nu a combătut, concret şi efectiv, considerentele hotărârii de fond şi nici nu a prezentat probatorii suplimentare, care să invalideze concluziile primei instanţe.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimaţii-reclamanţi A. şi C., obligând recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2469 RON, reprezentând onorariu avocaţial, a cărui achitare a fost probată prin prezentarea facturii seria x nr. x/06.06.2019 şi a chitanţelor nr. x, x, y şi z data de 10.11.2017 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ împotriva încheierii din 18 iunie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi C., a sumei de 2469 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - OB