Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3985/2019 AI generated

Tax suspension claim moot after annulment of underlying assessment; tax authority wins on appeal, procedural correction upheld.

Case Number Decizia nr. 3985/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice partly upheld and partly dismissed the appeals: it dismissed the tax authority's appeal against the interlocutory correction order, but admitted the appeals against the first-instance ruling of 28 August 2018, quashed it, and, re-hearing the case, dismissed the taxpayer's action for suspension of the enforcement of a tax assessment decision as moot. The dispute arose under Romanian administrative litigation (Law No. 554/2004, Art. 14 and 20(3)), where the taxpayer had obtained a first-instance order suspending the execution of a tax assessment decision until the merits were decided, and the tax authority challenged that suspension and the related procedural rulings. The decisive legal basis was that, after the first-instance decision, the tax authority's administrative appeal decision had annulled the underlying tax assessment, thereby extinguishing its executory effects; consequently, the claim for suspension lost its object, and the action had to be dismissed as moot under Art. 496 and Art. 148(1) C. proc. civ., while the correction order was valid because the regional directorate validly represented the county administration under HG No. 520/2013.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015, art. 148 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Art. 496 C. proc. civ; Tax suspension claim moot after annulment of underlying assessment; tax authority wins on appeal, procedural correction upheld: The dispute arose under Romanian administrative litigation (Law No. 554/2004, Art. 14 and 20(3)), where the taxpayer had obtained a first-instance order suspending the execution of a tax assessment decision until the merits were decided, and the tax authority challenged that suspension and the related procedural rulings. The decisive legal basis was that, after the first-instance decision, the tax authority's administrative appeal decision had annulled the underlying tax assessment, thereby extinguishing its executory effects; consequently, the claim for suspension lost its object, and the action had to be dismissed as moot under Art. 496 and Art. 148(1) C. proc. civ., while the correction order was valid because the regional directorate validly represented the county administration under HG No. 520/2013.

Keywords

AI generated
enforcement of tax assessment tax litigation action for annulment effects of an annulling judgment basis of tax assessment suspension of tax recovery

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
Astfel, având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantei şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin.
art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015
În motivarea căii de atac a susţinut că, potrivit art. 1 pct.
art. 148 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantei şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
Basis for dismissing the action as moot after the contested tax decision was annulled.
Art. 496 C. proc. civ
Legal basis for accepting the appeal and allowing it.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Basis for dismissing the action as moot after the contested tax decision was annulled.

Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for accepting the appeal and allowing it.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 18 iunie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Cluj-Napoca suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principate aferente bazelor de impozitare stabilite nr. x/25.05.2018, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 16 iulie 2018 reclamanta A. S.R.L. a precizat că înţelege să se judece şi cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

2. Încheierile şi hotărârea primei instanţe atacate cu recurs

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 august 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii pentru nedepunerea cauţiunii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Cluj-Napoca şi a respins excepţia inadmisibilităţii pentru neparcurgerea procedurii prealabile a contestaţiei fiscale şi a amânat pronunţarea asupra cererii de suspendare la data de 28 august 2018.

Prin sentinţa nr. 204/2018 pronunţată în data de 28 august 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, a dispus suspendarea deciziei nr. F-CJ 377/2018 până la pronunţarea instanţei de fond şi a obligat pârâta să achite reclamantei 27733,5 RON, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2018 a admis cererea formulată de petenta A. S.R.L. privind îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul dispozitivului sentinţei civile nr. 204 din data de 28.08.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei civile nr. 204 din data de 28.08.2018 a Curţii de Apel Cluj în sensul că în loc de "înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr . . . . . . . . . ." se va trece corect "înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sub nr . . . . . . . . . .", iar în loc de "în contradictoriu cu DGRFP CN, prin AJFP Cluj" se va trece corect "în contradictoriu cu AJFP CLUJ prin DGRFP CN".

3. Recursurile formulate în cauză şi motivele de casare invocate

a) Împotriva sentinţei nr. 204/2018 pronunţată în data de 28 august 2018 precum şi a încheierii de şedinţă din data de 22 august 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Consideră ca hotărârile recurate au fost date cu încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 si 8 din C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a depus la dosarul cauzei o expertiza extrajudiciară, pe care susţine ca a depus-o ca un simplu înscris, iar instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri şi a considerat ca nu se impune amânarea cauzei pentru comunicarea înscrisului depus de reclamantă, având în vedere că a existat un timp suficient pentru formularea unei poziţii procesuale. Astfel consideră că raportul de expertiză extrajudiciară nu constituie ca şi probă un înscris, în sensul dispoziţiilor C. proc. civ., expertiza constituind o probă distinctă şi care în speţă nu le este opozabilă.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, recurenţii consideră că instanţa de fond nu a făcut o analiză a aparentei de nelegalitate a actului administrativ pentru care s-a solicitat suspendarea, ci a analizat în profunzime actul administrativ în cauză, considerându-l ilegal, situaţie în care s-a prejudecat fondul, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, cazul bine justificat nu există în cazul reclamantei, raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cât şi acesta din urmă, este temeinic motivat în fapt şi în drept, reprezentând un mijloc de probă veritabil până la proba contrarie. Deci, nici de departe, nu se poate trage concluzia, de la simpla vedere a actului administrativ în discuţie, că asupra acestuia ar plana puternice dubii privind legalitatea sa.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, solicită a se observa că reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că se afla în ipoteza unui prejudiciu care nu s-a produs sau care, odată produs, ar fi extrem de greu sau imposibil de reparat.

În finalul motivelor de recurs au apreciat că nu pot fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice nefiind în culpă în cauză. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii care cade în pretenţii.

b) Prin recursul formulat împotriva încheierii din data de 7 noiembrie 2018 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurată şi rejudecand litigiul să respingă cererea formulata de A. S.R.L. în partea prin care aceasta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 204/28.08.2018 a Curţii de Apel Cluj în sensul de a se trece "în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

În motivarea căii de atac a susţinut că, potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015, în cauză calitate procesuală pasivă are Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în nume propriu şi nu prin reprezentant, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, situaţie în care, soluţia atacată, este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale pe care se întemeiază.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepţiei nulităţii recursurilor pentru nemotivare şi în subsidiar respingerea căii de atac ca nefondată.

Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca a depus răspuns la întâmpinare.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus la dosar note scrise şi concluzii scrise.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând încheierea de şedinţă din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, obiectul judecăţii este dat de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente bazelor de impozitare stabilite nr. x/25.05.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Prin acţiune reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a îndreptat împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj - Napoca, iar ulterior prin precizare la acţiune a înţeles să se judece şi cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Totodată se reţine că pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Napoca prin întâmpinarea depusă în cauză nu a înţeles să invoce lipsa calităţii sale de reprezentant al Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice Cluj, dimpotrivă a formulat apărări ce pun în discuţie fondul cauzei, comportându-se astfel din punct de vedere procesual ca un reprezentant al emitentului actului a cărei suspendare se solicită.

Mai mult, din cuprinsul tuturor actelor depuse la dosarul de fond rezultă că pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj - Napoca a fost citată cu această denumire, fără a solicita pe întreg parcursul procesului rectificarea actelor de procedură.

Totodată, în mod corect judecătorul fondului a constatat că, potrivit H.G. nr. 520/2013 una dintre funcţiile Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice este de reprezentare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în faţa instanţelor de judecată, administraţiile judeţene ale finanţelor publice fiind structuri fără personalitate juridică, din cadrul acestor direcţii generale regionale.

În consecinţă, recursul promovat împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal este nefondată.

Examinând încheierea de şedinţă din data de 22 august 2018 şi sentinţa civilă nr. 204/2018 din 28 august 2018 ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentele - pârâte, precum şi de reglementările legale incidente Înalta Curte recursul formulat împotriva acestora este fondat având în vedere că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 28/30 ianuarie 2019 a fost desfiinţată Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principate aferente bazelor de impozitare stabilite nr. x/25.05.2018 a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză.

Astfel, după cum rezultă din actele dosarului, notele şi concluziile scrise depuse la dosar chiar de către intimata-reclamantă, decizia de impunere a cărei suspendare a executării se solicită, fiind desfiinţată, nu mai are aptitudine de a produce efecte juridice, pierzând caracterul executoriu, astfel că nici cauza nu mai are obiect.

Apărările intimatei-reclamante în sensul că recursul are ca obiect sentinţa atacată nu au relevanţă, întrucât ceea ce s-a pus în dezbaterea părţilor este existenţa obiectului acţiunii şi nu obiectul căii de atac ce constă întotdeauna într-o hotărâre judecătorească.

Astfel, având în vedere că obiectul acţiunii îl reprezintă pretenţia concretă a reclamantei şi acesta este unul dintre elementele esenţiale ale acţiunii civile, potrivit art. 148 alin. (1) C. proc. civ., precum şi faptul că, în speţă, obiectul cererii deduse judecăţii l-a constituit suspendarea deciziei de impunere până la soluţionarea contestaţiei administrativ fiscală, instanţa de control judiciar reţine că această pretenţie a fost satisfăcută şi, în consecinţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, având ca obiect - suspendare executare act administrativ - Decizia de impunere xnr. 377/25.05.2018, ca fiind rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 august 2018 şi a sentinţei civile nr. 204/2018 din 28 august 2018 ambele pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ REPREZENTATĂ DE DGRFP CLUJ-NAPOCA, având ca obiect - suspendare executare act administrativ - Decizia de impunere xnr. 377/25.05.2018, ca fiind rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.