Mandatory electricity billing components (cogeneration contribution, reserve, green certificates) and validity of regulator's subordinate acts

Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28.03.2013, sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. Enel Energie Muntenia S.A. şi Autoritatea Natională de Reglementare în Domeniul Energiei, anularea actului administrativ emis de S.C. Enel Energie Muntenia S.A. şi înregistrat sub nr. x/11.03.2013, obligarea paratei S.C. Enel Energie Muntenia S.A. să îi restituie suma de 634,55 RON, încasată fără suport legal, cu 250 RON dobânda legală, anularea Ordinelor ANRE nr. 12/25.02.2011 şi nr. 53/19.12.2012, cu cheltuieli de judecată.

În şedinţa publică din data de 25.09.2014, tribunalul a pus în discuţie şi a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect anularea Ordinelor A.N.R.E. nr. 12/25.02.2011 şi nr. 53/19.12.2012.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014, iar prin sentinţa civilă nr. 5780/25.09.2014 a fost admisă excepţia necompetentei materiale şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13.10.2014 sub nr. x/2014.

Prin cererea depusă în sedinţă publică din data de 24.02.2015, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 din Legea nr. 134/2012, apreciind că acesta încalcă dispoziţiile art. 139 din Constituţia României.

În sedinţa publică din data de 12.05.2015, pârâta a învederat instanţei că nu mai înţelege să susţină excepţia tardivităţii formulării acţiunii, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 1315/8.05.2015, prin care s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 12 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal a luat act de precizările pârâtei, în sensul că înţelege să nu mai susţină excepţia tardivităţii acţiunii formulată în anularea celor două acte ce fac obiectul cauzei invocată prin întâmpinare, a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a pus în discuţie excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare a acordat cuvântul pe fondul cauzei şi pe admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi a amânat pronunţarea asupra tuturor cele anterior menţionate la data de 26 mai 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 1497 pronunţată în data de 26 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de obiect ca nefondată, respins acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ca neîntemeiată şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii ca întemeiate.

Recurenta a susţinut că, în fapt, instanţa de fond a respins cererea sa, privind cele trei impozite înscrise în mod abuziv şi nelegal printr-o factură de o societate comercială, care potrivit legii societăţilor comerciale desfăşoară exclusiv activităţile economice prevăzute în codul CAEN, obligată fiind să facă această ilegalitate de intimata - pârâtă din acest dosar, respectiv Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în baza unor ordine semnate de preşedintele acestei entităţii juridice, acte administrative fără putere de reglementare.

A apreciat că intimata - pârâtă A.N.R.E. nu poate să constituie în sarcina unui consumator de energie electrică o rezervă de zile calendaristice fără a avea un contract.

S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a precizat nici legea care stabileşte explicit că se pot preleva sume de la cetăţeni fără o procedură de declarare/solicitare scrisă, de calcul şi comunicare sub semnătura datornicului a titlului de creanţă. Numai după respectarea acestei procedurii eventualul titlu de creanţă devine opozabil presupusului plătitor.

A subliniat că este un impozit contribuţia pentru cogenerare, ce are ca bază cantitatea de energie consumată, exprimată în număr de KW. Noţiunea de contribuţie exprimă voinţa benevolă a unui individ de a-şi aduce aportul/de a contribui, la crearea unui fond, a unui obiectiv anume, exprimată în scris sub semnătura contribuitorului.

Certificate verzii - al doilea impozit pe consumul de energie electrică exprimat în KW, înscris abuziv într-o factură economică, pe aceleaşi principiu prezentat anterior. Noţiunea de certificate verzi, exprimă o confirmare a realizării în parametrii tehnici legali a unui anumit produs, deci certifică ceva.

A susţinut că instanţa de fond a invocat prevederile pct. 7 din O.U.G. nr. 88 din 12.10.2011, făcând referire la art. I punctul 11 şi citează art. 8, deşi nici o propoziţie din acest articol, nu stabileşte obligaţia consumatorului de energie electrică de a achiziţiona certificate verzi sau de a plăti vreo sumă cu acest titlu şi procedura detaliată pe care trebuie sa o urmeze.

În cuprinsul actului administrativ în vigoare, nu apare noţiunea de contribuţie pentru cogenerare, deci prelevarea acestor sume cu titlu oneros printr-o factură economică/impozit nu are suport legal, concluzia fiind că respingerea cererii de chemare în judecată nu are suport legal.

Pe baza art. 9,10,11 din Ordinul ANRE nr. 40/2013 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică, care a abrogat Ordinul ANRE nr. 53/2012, intimata - pârâtă a obligat distribuitori de energie electrică, societăţii comerciale să evidenţieze separat într-o factura economică, sume prelevate cu titlu oneros = impozit numit rezervare având ca baza de impozitare zilele calendaristice.

A solicitat a se constata că, în aceste articole apare noţiunea de rezervare ca o componentă a tarifului, dar evidenţiată separat în factura economică şi fără o definire a acestei noţiuni, fără o justificare a fondului economic ai acesteia, fără relevanţă în producerea, transportul şi livrarea energiei electrice consumate de consumatorul final şi fără să precizeze legea care reglementează acesta rezervare cu toate justificările economice.

Instanţa de fond nu justifică soluţia respingerii cererii de chemare în judecată formulată punctual, făcând trimitere la actele normative indicate în preambulul actului administrativ, ci referindu-se exclusiv la articolul de lege care reglementează explicit obligaţia consumatorului de energie electrică de a plăti cele trei impozite şi procedura de declarare, calcul si comunicare.

În concluzie, a solicitat instanţei de recurs, admiterea recursului şi anularea ordinul în care apare noţiunea de rezervare ca o componentă a tarifului, dar evidenţiată separat într-o factura economică şi fără o definire a acestei noţiuni, fără o justificare a fondului economic, a relevantei acesteia în producerea, transportul şi livrarea energiei electrice consumate de consumatorul final şi fără să precizeze legea care reglementează acesta rezervare cu toate justificările economice.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Verificând considerentele hotărârii recurate, inclusiv motivarea instanţei de fond din încheierea recurată, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. .(1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, de respingere a acţiunii.

În acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale vizând anularea actelor administrative reprezentate de două ordine ANRE, care impun achitarea unor impozite şi taxe noi.

Or, prima instanţă, în mod corect, în raport cu obiectul acţiunii astfel cum a fost formulată de reclamantă, a reţinut că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală şi a purces la analiza ordinelor strict din punct de vedere al întocmirii lor.

În acest context, Înalta Curte va analiza criticile aduse de reclamantă soluţiei de respingere a cererii de anulare a actelor administrative atacate, respectiv Ordinul preşedintelui ANRE nr. 12/2011 privind aprobarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă şi a unor prevederi privind modul de facturare a acesteia şi Ordinul preşedintelui ANRE nr. 53/19.12.2012 pentru aprobarea tarifelor reglementate la energia electrică livrată de furnizorii de ultimă instanţă consumatorilor casnici şi asimilaţi consumatorilor casnici, care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, chiar dacă cele două acte normative sunt în prezent abrogate.

Singura critică de nelegalitate formulată de reclamantă se referă la greşita aplicare şi interpretare, de către instanţa de fond, a prevederilor Ordinului preşedintelui ANRE nr. 12/2011 şi a Ordinului preşedintelui ANRE nr. 53/19.12.2012. În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că textele de lege amintite nu impun distribuitorului de energie electrică să aplice impozite şi taxe denumite rezervare, cogenerare şi certificate verzi şi să le includă în facturile clienţilor fără solicitarea şi acordul acestora.

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, această critică, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă verificare în cauză a dispoziţiilor Ordinului preşedintelui ANRE nr. 12/2011 şi a Ordinului preşedintelui ANRE nr. 53/19.12.2012. Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că actele administrative atacate au fost emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în executarea unei reglementari primare, a unui act normativ superior, considerent faţă de care recurenta-reclamantă nu a prezentat, prin cererea de recurs, niciun argument de natură a invalida concluzia instanţei de fond.

În mod corect şi legal a precizat judecătorul fondului că, în preambulul celor două acte administrative a fost menţionat temeiul de drept în baza căruia s-a procedat la emiterea acestora.

Astfel se constată că în ceea ce priveşte contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, aceasta a fost introdusă urmare a Directivei 2004/8/EC, transpusă în România prin H.G. nr. 219/2007 scopul fiind cel de a se diminua emisia de gaze cu efect de seră. Regulamentul pentru stabilirea modului de colectare a contribuţiei pentru cogenerare este aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 9/2011, aplicat prin Ordinul preşedintelului ANRE nr. 10/2011. Modul de facturare a contribuţiei a fost stabilit Ordinul preşedintelului ANRE nr. 12/2011, contribuţia fiind încasată după data de 1.04.2011.

Mai mult, în cuprinsul Ordinului preşedintelui ANRE nr. 12/2011, a fost precizate prevederile: art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), c), d), e), f) şi h), ale art. 74 lit. c) şi ale art. 76 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11, 12, 14, 15 şi 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, precum si art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul Ordinului nr. 53/2012, au fost avute în vedere prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, ale art. 22 alin. (1), lit. d), ale art. 75 alin. (1) lit. c) şi d), art. 79 alin. (3), alin. (4) lit. d) şi alin. (6) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 30/2012 pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a preţurilor şi tarifelor la consumatorii finali care nu uzează de dreptul de eligibilitate.

În ceea ce priveşte componenta de rezervare, aceasta se plăteşte în funcţie de alegerea consumatorului de energie electrică, care are posibilitea de a-şi exprima dreptul de eligibilitate privind facturarea la tariful CD de tip monom sau la un tarif cu rezervare.

Potrivit legilor în vigoare toţi consumatorii casnici sau asimilaţi acestora au obligaţia de a plăti contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, componenta de rezervare şi certificatele verzi.

Este nefondată şi critica privind neexistanţa unor prevederi legale care să oblige consumatorii casnici să achite, în funcţie de consum şi opţiune contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, componenta de rezervare şi certificatele verzi, neimpunându-se reformarea hotărârii primei instanţe pentru considerentele precedente.

După cum am arătat mai sus, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară. Se observă din considerentele sentinţei aflate în control judiciar că prima instanţă a procedat la o analiză pertinentă a probelor administrate şi a motivat soluţia dată fiecărui capăt de cerere, astfel încât criticile din recurs ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu sunt fondate.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte reţinând legalitatea şi temeinicia ordinelor atacate, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2015 şi a sentinţei civile nr. 1497 din 26 mai 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 mai 2015 şi a sentinţei civile nr. 1497 din 26 mai 2015, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 septembrie 2019.