Recusal challenge appeal declared premature and dismissed

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins cererea de recuzare a membrilor componenţi ai completului 6 Recurs Noul C. proc. civ., constituit din judecătorii: A., B. şi C. formulată de petenta S.C. D. S.R.L., Bucureşti, ca nefondată.

Împotriva acestei Încheieri a formulat recurs, petenta S.C. D. S.R.L., Bucureşti, la data de 18 iulie 2019, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, în vederea repartizării aleatorii şi anularea încheierii din data de 03.04.2019, recurenta susţinând, în esenţă, că instanţa a pronunţat o încheiere netemeinică şi nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte materia recuzării, reţinând o situaţie de fapt contrară actelor de la dosar- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia de prematuritate a recursului pentru formularea acestuia cu nerespectarea cerinţelor prevăzute de lege, înscrise în art. 53 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, şi să respingă recursul, ca prematur formulat, având în vedere următoarele considerente:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice. Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

În speţă, prin recursul formulat, se atacă o încheiere pronunţată la data de 31 mai 2019, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a judecătorilor A., B. şi C., cerere formulată de petenta S.C. D. S.R.L., Bucureşti, în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti.

În atare situaţie, sunt aplicabile dispoziţiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., "când instanţa de recurs constată că recuzarea a fost greşit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanţă".

Din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, în ipoteza în care această din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluţionat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel sau (...) la prima instanţă", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unui apel va putea fi atacată cu recurs numai după soluţionarea cauzei respective şi pronunţarea unei hotărâri definitive, în înţelesul art. 634 C. proc. civ.

Astfel, se constată că legiuitorul, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare, a impus îndeplinirea cumulativă a două condiţii exprese, respectiv, ca recursul să fie exercitat numai de către părţi, iar cea de-a doua condiţie să fie declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza.

În speţă, din verificările efectuate, se constată că la data declarării recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare a completului însărcinat cu judecarea altui recurs, la Curtea de Apel, respectiv, data de 18 iulie 2019, cauza în care s-a pronunţat această încheiere nu fusese soluţionată pe fond.

În acest context, se constată că judecarea recursului de către Curtea de Apel Bucureşti nu era finalizată, iar ceea ce s-a atacat cu recurs este o încheiere intermediară, prin care s-a respins o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea recursului, ceea ce înseamnă că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte ca instanţa de recurs să se pronunţe asupra cauzei, este prematur formulat.

Aşa cum s-a arătat mai sus, din coroborarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiaşi articol menţionat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluţionat cauza, iar nu în termen de 5 zile de când a fost pronunţată ori comunicată încheierea recurată.

Având în vedere această situaţie, în aplicarea dispoziţiilor art. 53 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a respinge, ca prematur formulat, recursul.

Cât priveşte excepţia tardivităţii recursului, de asemenea, invocată de către intimata ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 6 Bucureşti, prin întâmpinare, întrucât legiuitorul nu face o precizare expresă cu privire la ordinea de soluţionare a celor două categorii de excepţii (excepţia tardivităţii recursului şi excepţia prematurităţii recursului), Înalta Curte va da prioritate prematurităţii, întrucât vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce tardivitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac, astfel că, primează excepţia prematurităţii recursului.

Excepţia prematurităţii reprezintă o excepţie de procedură absolută şi peremptorie, în sensul că, este o excepţie care nu pune în discuţie fondul dreptului, ci reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi dreptul exerciţiului la acţiune, în speţă- la calea de atac, făcând de prisos analizarea celorlalte excepţii sau aspecte invocate, tardivitatea urmând a fi respinsă tocmai pentru că recursul este prematur formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. D. S.R.L. împotriva încheierii din data de 31 mai 2019, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2019.