Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3952/2019 AI generated

Eligibility of inseparable non-eligible expenses in public procurement under rural development funding contracts

Case Number Decizia nr. 3952/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Rural Investment Financing Agency, upholding the lower court's order which annulled the agency's refusal to pay a non-reimbursable rural development grant and compelled it to pay the beneficiary company approximately 1.28 million RON plus damages and litigation costs. The dispute arose from the agency's rejection of a final payment claim and its annulment of the beneficiary's equipment acquisition files, arguing that the beneficiary had procured supplementary agricultural machinery (specifically a corn header and transport cart) that were not explicitly listed in the original funding request and thus constituted ineligible expenses under the financing contract. The Court held that the lower court did not contain contradictory reasoning or misapply substantive law, noting that under the specific procurement instructions annexed to the funding contract, offers containing a mix of eligible and non-eligible but inseparable items were considered compliant if they were technically comparable and fell within the total licensed value; consequently, the beneficiary was correctly awarded funding for the main eligible machinery while bearing the cost of the supplementary non-eligible accessories, and the agency's arguments regarding the interpretation of the contract were deemed outside the strict grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 174 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Eligibility of inseparable non-eligible expenses in public procurement under rural development funding contracts: 4.2 Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat la rândul său prezenta întâmpinare prin care a solicitat ca prin decizia ce se va pronunţa, în principal să se anuleze recursul formulat raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. iar în subsidiar să se respingă recurs formulat ca nefondat în raport cu acest motiv precum şi raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii în integralitate a sentinţei recurate, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecata ale subscrisei in recurs.

Keywords

AI generated
public procurement contract contract interpretation agricultural law supplementary financing development costs order to pay

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat să se dispună: anularea fişelor de verificare A şi A1 privind achiziţia de bunuri şi servicii din data de 28.10.2015, a raportului de verificare pe eşantion AFIR (pe teren) A7, având nr. de înregistrare x/2.12.2015 şi anularea în parte a raportului de verificare A7 înregistrat sub nr. x/23.12.2015, în ceea ce priveşte menţinerea soluţiei de neavizare a achiziţiei de bunuri, cu consecinţa menţinerii concluziei de avizare a dosarului de achiziţii de bunuri, conform fişelor x/28.04.2015 emise de OJFIR Cluj; să se dispună anularea notificării cu privire la refuzul plăţii x/4.12.2015 şi a adresei x/20.01.2016 emisă de AFIR; să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.371.789,18 RON, echivalentul a 301.560 euro, reprezentând sprijin financiar nerambursabil conform contractului de finanţare nr. x/8.03.2014 şi a cererii de plată x; să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de acordare a finanţării nerambursabile conform contractului, după cum urmează: 17.021,51lei reprezentând comisionul contractului de garantare achitat de reclamantă către B., 58.364,66 RON, reprezentând contravaloarea ratelor de asigurare a bunurilor achiziţionate conform poliţei de asigurare nr. x aferentă contractului de facilitate de credit nr. x; suma de 3995,6 euro, reprezentând contravaloarea dobânzilor începând cu data scadenţei 20.12.2015 şi până la promovarea prezentei acţiuni, având în vedere că dobânda aferentă sumei de 301.560 euro (care reprezintă finanţarea nerambursabilă la plata căreia s-a obligat AFIR) este de 44,3963 euro/zi, precum şi a dobânzilor care urmează a fi percepute de bancă, până la plata efectivă; 16.666,47 RON cu titlu de comision acordare credit, plătiţi băncii C. pentru acordarea creditului care face obiectul contractului de facilitate de credit nr. x/22.07.2015; 123.958,87 RON reprezentând contravaloarea dobânzii aferente creditului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 28/2017 din 27 ianuarie 2017, a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. cu sediul social în jud. Cluj, cod unic de înregistrare fiscală x din data de 15.07.1997, având nr. de înregistrare la Registrul Comerţului x/06.10.1998, reprezentată legal prin administrator D., în contradictoriu cu pârâţii AGENŢIA DE PLĂŢI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ŞI PESCUIT cu sediul în Bucureşti, str. x., MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE cu sediul în Bucureşti.

A dispus anularea parţială a: 1. fiselor de verificare A0 şi A1 din data de 28.10.2015 respectiv pentru achiziţia de bunuri în valoare de 469.886. EUR şi pentru achiziţia de servicii; 2. raportului de verificare pe eşantion AFIR (pe teren) A7 având nr. de înregistrare nr. x/2.12.2015; 3. raportului de verificarea A7 înregistrat sub nr. x/23.12.2015 în ceea ce priveşte soluţia de neavizare a achiziţiei de bunuri în valoare de 469.886 euro cu consecinţa menţinerii parţiale a concluziei de avizare a dosarului de achiziţii de bunuri conform fişelor x/28.04.2015 emise de OJFIR Cluj şi anume pentru achiziţiile de bunuri în valoare de 469.886 euro. A menţinut soluţia de neavizare pentru achiziţia de bunuri în valoare de 32.714 euro.

A dispus anularea parţială a notificării cu privire la refuzul plăţii x/4.12.2015 respectiv pentru suma de 281.931,6 euro.

A respins cererea de anulare a adresei nr. x/20.01.20916 emisă de AFIR.

A obligat pârâta AFIR să plătească reclamantei suma de 1.282.500,06 RON echivalent al sumei de 281.931,6 euro reprezentând sprijin financiar nerambursabil conform contractului de finanţare nr. x/08.03.2014 şi a cererii de plată nr. x.

A fost obligată pârâta AFIR să plătească reclamantei suma de 4.156,29 euro cu titlu de despăgubiri în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii.

A respins restul pretenţiilor solicitate în petitul 4 cu titlu de despăgubiri.

A respinge cererea formulată în subsidiar în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

A obligă pârâta AFIR la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6718 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale .

A respins restul pretenţiilor solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 28/2017 din 27 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a susţinut că hotărâre atacată cuprinde motive contradictorii şi încalcă şi aplică greşit normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR şi clauzele contractule.

În acest sens argumentează că, potrivit Raportului de verificare pe eşantion AFIR şi a dosarelor de achiziţii nr. 44.942/02.12.2015, procedura de achiziţii, selecţie de oferte, furnizare bunuri efectuată de beneficiara intimată reclamantă pentru: Combină cu hedere 1 buc., Tractor 1 buc., Plug 1 buc, Instalaţie de irigat cu tambur 1 buc., şi Motopompă de irigat 3 buc., nu s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor Manualului şi a instrucţiunilor de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai P.N.D.R. - Anexa IV la Contractul de Finanţare, din următoarele considerente:

Ofertele prezentate nu sunt conforme deoarece nu pot fi compatibile, având în conţinut utilaje în plus faţă de Anexa 2 - specificaţii tehnice din cererea de ofertă.

Astfel, utilajele achiziţionate în plus (cărucior +echipament de recoltat porumb) nu au fost prevăzute în Cererea de Finanţare, respectiv în memoriul justificativ aprobat, ceea ce înseamnă că aceste utilaje achiziţionate nu pot face obiectul Contractului de Finanţare.

Mai mult, contrar opiniei instanţei de fond, ofertele nu pot fi comparate, utilajele ofertate de fiecare societate participantă fiind diferite ca număr şi funcţii, iar modalitatea de prezentare a preţului fiind de asemenea diferită.

Învederează calculul valorii bunurilor ofertate conform Memoriului justificativ din care reiese că S.C. E. S.A. nu putea fi considerată câştigător al licitaţiei.

Astfel argumentează că iniţial beneficiarul a transmis cerere de ofertă pentru următoarele bunuri: tractor, plug, instalaţie de irigat, motopompă, combină şi heder. Ulterior trei ofertanţi au transmis oferte neconforme prin prisma utilajelor oferite în plus, care nu au fost solicitate prin cerere de finanţare.

Prin eliminarea utilajelor ofertate în plus (pe criteriul valoric oferit chiar de societăţile ofertante) S.C. E. S.A. nu mai poate fi considerat câştigătorul acestei proceduri deoarece criteriul aplicat, preţul cel mai mic, nu este îndeplinit.

În ce priveşte acest aspect arată că, deşi iniţial poziţia instanţei de fond este în consonanţă cu a sa, în sensul că accesoriile ofertate în plus de cele trei firme care au participat la licitaţie trebuie excluse de la plată, ulterior instanţa ajunge la concluzia că toate bunurile nu puteau fi achiziţionate decât împreună, astfel că oferta S.C. E. S.A. are preţul cel mai scăzut per ansamblul utilajelor.

În acest sens arată că sentinţa recurată cuprinde considerente contradictorii.

Consideră că un alt aspect pe are instanţa ar fi putut să îl aibă în vedere atunci când a apreciat că echipamentele auxiliare achiziţionate sunt necesare proiectului este evidenţiat de oferta suplimentară a celor trei societăţi participante la licitaţie, care conduce la concluzia că ofertele au fost transmise în acest fel pentru a fi mai atractive, nicidecum pentru necesitate în zonă, în condiţiile în care oferta uneia dintre firmele participante nu include căruciorul de transport, iar oferta celuilalt participant nu include header-ul pentru recoltat porumb.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta susţine că preţurile utilajelor suplimentare constituie cheltuieli neeligibile conform clauzelor contractuale asumate de părţile contractante prin Contractul de Finanţare.

Astfel, în raport de prevederile contractuale, toate cheltuielile cu achiziţia trebuiau efectuate în limita sumelor eligibile şi neeligibile stabilite prin contract iar o eventuală modificare se putea face doar la solicitarea expresă şi justificată a beneficiarului, fără a avea însă efect retroactiv.

Pe cale de consecinţă, soluţia instanţei de fond, care obligă AFIR să încadreze cheltuielile cu accesoriile suplimentare la capitolul cheltuieli neeligibile în Anexa III - Bugetul indicativ, şi ulterior să se raporteze la întreaga valoare a achiziţiei (inclusiv la aceste cheltuieli neeligibile) este una nelegală în raport de legea părţilor.

Susţine şi că, în accepţiunea contractului de finanţare intervenit între părţi, beneficiarul este răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, AFIR având rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare şi proceduri acreditate de Comisia Europeană.

De asemenea, în conformitate cu prevederile contractului de finanţare şi anexele la acesta, beneficiarul este singurul răspunzător în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, incluzând aici şi modul de desfăşurarea procedurilor de achiziţii, beneficiarul trebuind să asigure corectitudinea desfăşurării acestora.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În drept, întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. O.U.G. nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; O.U.G. nr. 13/22.02.2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, cu modificările şi completările ulterioare; Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013; Ghidului solicitantului aferent Măsurii 121; Manualului operaţional de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR; Contractul de finanţare nr. x/O8.03.2014, încheiat între APDRP (actuala AFIR) şi S.C. F.; Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Solicită judecata cauzei şi în lipsă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1 Intimatul pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care arată că, deoarece recursul formulat de către AFIR nu aduce atingere intereselor sale, nu consideră oportună formularea unor apărări faţă de aspectele învederate de către recurenta-pârâtă, însă susţine demersurile procedurale întreprinse de aceasta.

Solicită de asemenea judecarea cauzei şi în lipsă.

4.2 Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat la rândul său prezenta întâmpinare prin care a solicitat ca prin decizia ce se va pronunţa, în principal să se anuleze recursul formulat raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. iar în subsidiar să se respingă recurs formulat ca nefondat în raport cu acest motiv precum şi raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecinţa menţinerii în integralitate a sentinţei recurate, obligând recurenta la plata cheltuielilor de judecata ale subscrisei in recurs.

Argumentând apărările sale intimata reclamantă precizează:

1. În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate pentru a dovedi incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. pct. 6 C. proc. civ., respectiv împrejurarea ca sentinţa recurată ar cuprinde motive contradictorii, solicită să se constatate că argumentele aduse de recurentă în susţinerea acestui motiv de casare vizează în esenţă netemeinicia sentinţei iar nu nelegalitatea acesteia.

Recurenta este în realitate nemulţumită de modalitatea în care instanţa de fond a analizat probele administrate în cauză, solicitarea acesteia fiind în sensul de a se reaprecia aceste probe, pe care le-a indicat în mod detaliat şi din care, în opinia sa, rezultă că ofertele prezentate nu erau comparabile.

Ori, instanţa de fond a concluzionat în sensul în care cele trei oferte depuse în procesul de selecţie erau conforme din punct de vedere tehnic, întemeindu-şi concluzia printre altele pe expertiza tehnică în cadrul căreia, la obiectivul 3 s-a pus problema lămuririi neconformităţii ofertelor. Concluzia expertului, însuşită si de instantă, a fost în sensul în care există conformitate din punct de vedere tehnic în privinţa celor trei oferte (sub aspectul parametrilor tehnici şi a performanţelor funcţionale ale utilajelor).

Prin motivul de recurs întemeiat pe contrarietatea motivelor reţinute de instanţa de fond recurenta doreşte de fapt, să se stabilească că aceste oferte nu pot fi comparate. Ori, acesta este un aspect care vizează netemeinicia, sub aspectul modalităţii în care instanţa de fond a interpretat concluziile raportului de expertiza administrat în cauza, sens în care solicită să se constate nulitatea recursului raportat la acest motiv.

În subsidiar, în măsura în care instanţa apreciază că dezvoltarea motivului de recurs se subsumează cerinţelor art. 488 pct. 6 din noul C. proc. civ., solicită să se analizeze apărările invocate ca vizând fondul recursului dedus judecaţii.

În ceea ce priveşte critica referitoare la interpretarea contradictorie din motivarea sentinţei arată că, în opinia sa, interpretarea dată sentinţei prin motivele de recurs este incorectă întrucât recurenta nu a înţeles să coreleze argumentele expuse de instanţa de fond la punctul 17 cu cele de la punctele 18,19,20 şi 21. Altfel spus, recurenta a analizat acest punct 17 extrăgându-l din ansamblul motivării.

Astfel a arătat că la punctul 17 din considerentele sentinţei instanţa de fond a concluzionat într-adevăr, că obiect al finanţării era doar combina propriu-zisă cu heder, cu excluderea oricăror altor posibile componente. La punctul 18 instanţa a reţinut de asemenea, că din raportul de expertiză se desprinde concluzia că, ceea ce s-a ofertat în plus de către cei trei participanţi la selecţia de oferte este căruciorul cu heder, heder pentru porumb, heder pentru recoltat porumb 8 rânduri cu tocător şi kit floarea soarelui. Însă s-a reţinut de asemenea că, şi în această ipoteză, în care au fost ofertate bunuri în plus în procedura de achiziţie, ofertele celor trei firme participante la selecţie sunt comparabile din punct de vedere al performantelor tehnice, aspect la care a achiesat şi recurenta prin obiecţiunile formulate în cauză faţă de raportul de expertiză.

Prin urmare, concluzia instanţei în sensul conformităţii celor trei oferte analizate în cauză este întemeiată pe proba cu expertiză tehnică administrată, ale cărei concluzii nu trebuie înlăturate, cu atât mai mult cu cât ele se coroborează cu proba cu înscrisuri (respectiv ofertele întocmite şi corespondenta purtată între AFIR si societăţile ofertante).

Referitor la motivul de nelegalitate care vizează aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) consideră că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4.2 din anexa IV a contractului care cuprinde instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR şi în care se prevede:

"Serviciile/bunurile/lucrările care se compun din cheltuieli eligibile plus neeligibile şi sunt inseparabile se supun procedurilor de achiziţii conform prezentului manual".

Pe cale de consecinţă, aşa cum s-a statuat în fond, chiar dacă în prezenta cauza s-a reţinut ca unele dintre utilajele ofertate nu intră în categoria cheltuielilor eligibile prin raportare la cererea de ofertă, pentru întregul ansamblu licitat urmează sa se analizeze care este oferta cu preţul cel mai scăzut.

Pentru a concluziona în acest sens, instanţa de fond a reţinut concluziile expertului. Aceste concluzii au confirmat susţinerile sale în sensul că nu pot fi evaluate combina şi echipamentele componente ale acesteia decât prin raportarea la un pachet, întrucât din punct de vedere tehnic nu pot fi combinate diferitele echipamente ale unei combine produse de un producător cu echipamentele provenite de la un alt producător, în acest sens existând o imposibilitate tehnică de asamblare a lor, cu consecinţa nefuncţionalităţii întregului ansamblu.

Altfel spus, pentru a evalua care este preţul cel mai mic al combinei trebuie să o avem în vedere ca pe un utilaj complex care are în componenţa sa mai multe echipamente componente şi că preţul mai mic se apreciază prin raportare la întregul ansamblu de echipamente care constituie acest utilaj.

Acest preţ mai mic a aparţinut producătorului declarat câştigător al licitaţiei, S.C. E. S.A. care a oferit un preţ pe pachet de 250.000 Euro pentru întreaga combină (cu echipamentele aferente), faţă de preţul de 255.900 Euro ofertat de G. şi de preţul de 253.500 oferit de H..

In toate ofertele prezentate hederul şi căruciorul de transport sunt menţionate ca şi accesorii ale combinei, respectiv ca şi echipamente în lipsa cărora nu se poate utiliza combina conform destinaţiei sale.

Deşi, componentele combinei au preturi diferite la cei trei producători care au formulat oferte în cauză, aceste componente nu pot fi analizate distinct întrucât combina cu toate accesoriile sale trebuie achiziţionată de la un singur producător.

Acesta este motivul pentru care fiecare dintre cei trei ofertanţi au făcut ofertă pentru combină ca utilaj generic, pe pachet. Au fost individualizate şi preturile componentelor dar analiza relevantă s-a raportat la preţul pachetului adică la preţul utilajului deplin funcţional.

Este relevantă menţiunea făcuta de ofertantul H. care arată în adresa x/28.04.2015 emisa către OJFIR CLUJ că echipamentul denumit cărucior de transport inclus în configuraţia combinei nu se regăseşte în baza de date a AFIR ca echipament de sine stătător, fiind inclus practic in preţul combinei.

Aşadar, la nivelul AFIR, se acceptă la data realizării selecţiei de oferte, că echipamentul denumit cărucior de transport face parte din configuraţia combinei şi nu se indică un preţ distinct pentru acesta, însă dosarul de achiziţii al intimatei nu este avizat cu justificarea că acest cărucior de transport nu a fost cuprins în cererea de ofertă, respectiv că ofertele prezentate nu sunt comparabile.

Susţine că expunerea preturilor pe echipamente este irelevantă.

Se poate observa că toate ofertele au avut drept obiect: combina propriu-zisă, heder de păioase şi prăşitoare şi cărucior de transport iar din corespondenţa purtata de OJFIR cu fiecare din ofertanţi pe marginea ofertelor prezentate se poate vedea că din punct de vedere tehnic fiecare a ofertat acelaşi tip de echipamente aşadar nu a existat nicio neconformitate tehnică, iar din punct de vedere financiar a fost ales producătorul care a oferit preţul cel mai mic.

A fost avută de asemenea în vedere corepsondenţa purtată intre OJFIR CLUJ şi cei trei participanţi la selecţia de oferte. Astfel, după depunerea celor trei oferte, OJFIR CLUJ a solicitat lămuriri cu privire la conţinutul acestora iar răspunsul celor trei ofertanţi a fost în sensul că oferta făcută se referă la un pachet, iar motivul pentru care s-a făcut acest tip de ofertă şi au fost incluse componente suplimentare a fost dat de necesitatea realizării unui echipament funcţional raportat la zona în care urmează să fie exploatat, precum şi la specificul culturilor.

Oferta S.C. E. S.A. a avut preţul cel mai scăzut per ansamblul utilajelor ce au fost achiziţionate iar pachetul ofertat de aceasta a corespuns obiectivelor proiectului aşa cum au fost acestea detaliate în memoriul tehnic, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic şi planul de afaceri. În concluzie, în mod corect a reţinut instanţa de fond că a încheiat contractul de achiziţie de bunuri cu respectarea prevederilor art. 4.4 din Anexa IV adică cu ofertantul câştigător, care a oferit preţul cel mai mic.

Instanţa de fond a dat de asemenea eficienţa principiului proporţionalităţii, definit de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011.

Raportat la acest principiu măsura neavizării tuturor dosarelor de achiziţii si respingerea cererii de plată este nelegală deoarece a privit elemente ale proiectului referitor la care nu s-a invocat nicio neregulă şi anume: tractorul în valoare de 150.600 euro, plugul - valoare de 28.800 euro, instalaţia de irigat de 37.800 euro, motopompele în valoare de 35.400 euro. Adică în total 252.600 euro (fără TVA) din care pârâta avea de suportat un procent de 60% cu titlu finanţare nerambursabila.

Ori aplicând principiul proporţionalităţii chiar în ipoteza că procedura de achiziţie ar fi fost viciată s-ar fi impus ca sancţiunile să vizeze doar capitole viciate ale procedurii şi nu întreaga achiziţie.

În consecinţă solicită în principal anularea recursului în ceea ce priveşte motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar in subsidiar respingerea recursului ca nefondat raportat la acest motiv. În privinţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicită respingerea acestuia ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate în întregime si obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În drept, a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 205 şi 483 C. proc. civ..

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1 Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, aşa cum a fost acesta invocată prin întâmpinarea formulată în cauză, se reţine că este neîntemeiată pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.

În primul rând se are în vedere că intimata reclamantă nu invocă nulitatea cererii de recurs formulată în cauză, în totalitate, ca act de procedură întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale (art. 174 alin. (1) C. proc. civ.) ci susţine şi argumentează doar o nulitate parţială a acestui act de procedură în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv motivarea adusă în susţinerea acestui motiv de casare.

O astfel de nulitate nu poate fi reţinută deoarece excede reglementării căii de atac a recursului.

Astfel, aşa cum arată dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă sub sancţiunea nulităţii "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor".

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează motivele de casare, rezultă că nu toate motivele de nelegalitate sunt apte a conduce la reformarea în recurs a hotărârii instanţei de fond, ci numai acele motive de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de dispoziţia legală anterior precizată ca motive de casare.

Ca urmare se reţine că, prin reglementarea actuală a C. proc. civ. legiuitorul face o diferenţiere între noţiunile "motive de nelegalitate" şi "motive de casare" utilizate în cuprinsul dispoziţiilor legale ce reglementează recursul.

Diferenţierea este una de natura gen proxim - categorie specifică în care genul proxim îl constituie noţiunea de "motive de nelegalitate" iar categoria specifică, ce se subsumează acestuia, este reprezentată de noţiunea "motive de casare".

Analizând din acest punct de vedere dispoziţiile legale anterior indicate se reţine că legiuitorul impune recurentului, sub sancţiunea nulităţii cererii de recurs, obligaţia de a indica "motive de nelegalitate" iar nu "motive de casare", încadrarea motivelor de nelegalitate invocate în motivele de casare reglementate expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. urmând a fi apreciată de instanţa de recurs în raport de motivele invocate, aşa cum dispune expres art. 489 alin. (2) C. proc. civ. care, interpretat per a contrario, arată că sancţiunea nulităţii recursului nu intervine în situaţia în care recurentul a prezentat motive de recurs, decât în ipoteza în care acestea nu sunt susceptibile a fi încadrate în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Altfel spus, chiar în condiţiile în care recurentul nu ar face nicio referire expresă la motivele de casare reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., recursul nu poate fi anulat pentru acest aspect ca nefiind motivat, în condiţiile în care motivele prezentate în cererea de recurs sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege.

Pe de altă parte, din dispoziţiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. civilă cu referire la dispoziţiile alin. (1) lit. d) ale aceleiaşi dispoziţii legale coroborate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că nulitatea recursului pentru nemotivare nu poate interveni decât în ipoteza în care motivele invocate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.. Ca urmare, nulitatea analizată nu are în vedere decât ipoteza în care niciunul dintre motivele invocate de recurent nu este susceptibil de a fi analizat prin prisma motivelor de casare prevăzute de lege.

În consecinţă, nu se poate vorbi de o nulitate parţială a cererii de recurs, determinată de o eventuală neîncadrare a motivelor prezentate prin cererea de recurs în motivul de casare indicat de recurent.

Pe de altă parte, analizând aspectele privind încadrarea motivelor prezentate de recurent prin cererea de recurs în motivele de casare reglementate de lege se reţine că prin recurs se aduc de către recurent argumente în ceea ce priveşte caracterul contradictoriu al considerentelor sentinţei recurate precum argumente cu privire la modul de interpretare şi aplicare în speţa dedusă judecăţii a normelor de drept substanţial incidente astfel că recursul formulat în cauză se impune a fi analizat prin prisma motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. civilă.

5.2 Analizând însă recursul formulat în cauză potrivit motivelor invocate şi a apărărilor formulate referitor la acestea se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.

Astfel în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. civilă nu se poate reţine incidenţa sa în cauză prin prisma argumentelor aduse de recurenta pârâtă.

În acest sens se constată că raţionamentul instanţei prezentat prin considerentele sentinţei recurate este clar şi conduce la soluţia adoptată, ce se reflectă în dispozitivul acesteia.

Astfel prin considerentul prezentat la paragraful 17 instanţa de fond arată argumentele pentru care a reţinut că headerul de recoltat porumb şi căruciorul de transport, echipamente ale combinei agricole achiziţionate de reclamantă, nu pot face obiectul finanţării analizate în cauză, reprezentând cheltuieli ce urmau a fi suportate de aceasta (paragraful 18).

Pe de altă parte, din analiza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că deşi reclamanta a achiziţionat echipamentele suplimentare anterior indicate, ofertele celor trei firme participante la procedura în baza căreia s-a făcut achiziţia erau conforme din punct de vedere al performanţelor şi parametrilor tehnici şi puteau fi comparate, astfel că acest motiv nu justifica neavizarea întregii achiziţii.

Instanţa de fond a avut în vedere pentru a ajunge la această concluzie şi faptul că proiectul analizat privea achiziţia mai multor utilaje agricole. Valoarea proiectului era mai mare decât valoarea eligibilă, incluzând şi cheltuieli neeligibile suportate de reclamantă. Astfel a considerat în mod just că toate cheltuielile necesare pentru a asigura funcţionalitatea utilajelor achiziţionate sunt cheltuieli aferente proiectului, însă numai cheltuielile incluse în contractul de finanţare sunt eligibile, celelalte cheltuieli fiind neeligibile şi cad în sarcina reclamantei, fără însă a putea conduce la concluzia neeligibilităţii tuturor cheltuielilor aferente proiectului.

S-a reţinut şi faptul că procedura de achiziţie derulată de reclamantă a avut în vedere preţul cel mai mic ofertat pe întregul pachet de utilaje achiziţionate şi, analizându-se şi din acest punct de vedere probele administrate în cauză, s-a concluzionat că oferta cu preţul cel mai mic per pachet aparţine ofertantului S.C. E. S.A., neavând relevanţă dacă o anumită cheltuială este sau nu eligibilă.

S-au reţinut ca relevante în acest sens dispoziţiile art. 4.4 din anexa IV a contractului de finanţare.

În sensul raţionamentului mai sus expus a fost menţinută soluţia de neavizare pentru achiziţia de bunuri în valoare de 32.714 euro, reprezentând accesoriile achiziţionate suplimentar de reclamantă şi cu privire la care s-a reţinut că nu constituie cheltuială eligibilă.

Ca urmare, aşa cum se observă din cele anterior expuse, raţionamentul primei instanţe care a fundamentat sentinţa recurată nu este contradictoriu şi explică în mod clar şi logic soluţia adoptată, ceea ce conduce la concluzia neincidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. civilă în speţa dedusă judecăţii.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. civilă Înalta Curte are în primul rând în vedere că recurenta deşi invocă acest motiv de casare prin argumentarea adusă în susţinerea acestuia pune în principal în discuţie modalitatea de interpretare a clauzelor contractului de finanţare încheiat între părţi şi executarea obligaţiilor izvorâte din acesta.

Ori aceste motive nu pot fi calificate prin prisma motivelor de casare reglementate actual expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens se reţine că şi în vechiul C. proc. civ. interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii era reglementată prin art. 304 pct. 8 ca motiv distinct de casare faţă de motivul de casare ca viza încălcarea sau aplicarea greşită a legii, art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

De aici rezultă faptul că legiuitorul român nu a asimilat nici sub vechea reglementare procesuală ipoteza interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii ipotezei ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept substanţial aplicabile în speţă.

În Noul C. proc. civ. calea extraordinară de atac a recursului a primit o reglementare mult mai riguroasă, care a restrâns motivele pentru care se poate solicita casarea unei hotărâri pronunţate de instanţa de fond comparativ cu vechea lege de procedură, reglementarea actuală nemaiprevăzând ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea instanţei de fond ar fi rezultatul unei interpretării greşite a actului juridic dedus judecăţii.

Ori, în circumstanţele anterior prezentate, nu există nicio raţiune pentru a se concluziona că aspectele privind interpretarea actului juridic dedus judecăţii, respectiv a efectelor pe care acesta le produce în raport cu părţile sale, ar putea fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează similar fostului art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ca motiv de recurs ipoteza încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept substanţial, o astfel de interpretare fiind, pentru argumentele anterior prezentate, contrară scopului actualei reglementări procesuale.

Pornind de la aceste premise în analiza motivelor aduse de recurenta pârâtă se reţine că instanţa de fond, interpretând sistematic clauzele contractului de finanţare a acordat prevalenţă clauzelor din anexa IV a contractului de finanţare - "Instrucţiuni de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR" care la pct. 4.4 potrivit căreia:

"Ofertele primite vor fi considerate conforme dacă sunt compatibile din punct de vedere al performanţelor şi parametrilor tehnici din caietele de sarcini, proiectul tehnic şi cererea de oferte, al obiectului acestora şi se încadrează în valoarea supusă licitaţiei (eligibilă şi neeligibilă)".

Instanţa de fond verificând îndeplinirea acestor condiţii în speţa dedusă judecăţii în raport de probatoriul administrat a reţinut că ele sunt realizate.

În consecinţă nu poate fi reţinută ca relevantă argumentarea adusă de recurentă, bazată pe dispoziţiile generale ale contractului de finanţare, dispoziţiile anexei I şi anexei III la contract, potrivit căreia se susţine că instanţa de fond reţinând ca şi cheltuială neeligibilă valoarea accesoriilor combinei agricole achiziţionate suplimentar ar fi adus modificări contractului de finanţare, mai specific anexei III la acesta, prin care era prevăzută ca singură cheltuială neeligibilă valoarea TVA aferentă achiziţiei. Aceasta în condiţiile în care cerinţele de conformitate ale ofertelor primite în cadrul procedurii de achiziţie vizau obiectul achiziţiei, parametrii şi performanţele tehnice ale utilajelor achiziţionate şi valoarea generală, precizându-se expres în pct. 4.4 din anexa IV a contractului de finanţare că aceasta reprezintă atât valoarea eligibilă cât şi cea neeligibilă.

De asemenea nu va fi reţinut ca fondat nici argumentul adus de recurentă care se bazează pe excluderea prin calcul matematic din cadrul ofertelor prezentate a valorilor accesoriilor ofertate suplimentar de fiecare dintre ofertanţi pentru combina agricolă, deoarece aşa cum a arătat şi prim instanţă, combina agricolă achiziţionată de reclamantă avea în cadrul fiecărei oferte mai multe accesorii care, împreună cu aceasta, constituiau un pachet unitar funcţional iar preţul cel mai scăzut se impunea a fi analizat per ansamblul utilajelor ce se achiziţionau.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. recurenta pârâtă urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată în recurs către intimata reclamantă reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de deplasare şi cazare pentru reprezentare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE (fostă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 28/2017 din 27 ianuarie 2017, a Curţii de Apel Cluj, secţia a III- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta- pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) Bucureşti să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. REDIU suma de 4.355,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2019.