Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3946/2019 AI generated

Recovery of ineligible vineyard restructuring aid: binding force of audit findings and dispensability of administrative re-measurement

Case Number Decizia nr. 3946/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision that rejected the agricultural company's challenge, thereby validating the agency's decision to recover 89,246.40 RON as a budgetary claim for ineligible agricultural aid. The dispute concerned a contested administrative decision and audit report that determined the company had received financial support for vineyard restructuring on 2.22 hectares of land that did not correspond to the physical blocks approved in its individual plan, despite GPS measurements claiming the full 45-hectare target was met. The court held that the findings of the Audit Authority of the Court of Accounts were legally binding and sufficient for the control body to establish the irregularities without conducting independent new measurements, as the authority had the statutory obligation to implement audit recommendations. The decision relied on the principle that the inopposability of the audit report was unfounded, and that the administrative act was validly based on the verified discrepancies between the cadastral data and the proposed planting areas, interpreting Article 21 of O.U.G. No. 66/2011 and Article 488 of the Civil Procedure Code to support the finality of the lower court's ruling.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011; Recovery of ineligible vineyard restructuring aid: binding force of audit findings and dispensability of administrative re-measurement: Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 13 septembrie 2019.

Keywords

AI generated
statutory audit challenge of administrative decisions financial restructuring agricultural areas financial support financial accounts

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
Vânju Mare, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011
155/2014 a Plenului Curţii de Conturi, art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011,
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011
66/2011; şi, mai mult, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, "autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia (..) implementării corespunzătoare şi la timp a recomandărilor formulate de organismele de control şi audit intern şi extern, naţionale şi europene".
art. 22 C. proc. civ
Aceasta întrucât, în considerarea rolului activ, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice în vederea clarificării necorelaţiilor existente în concluziile măsurătorilor din anii 2013 şi 2014.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 16.06.2015 sub nr. x/2015, contestatoarea A. S.R.L. a chemat în judecată pe intimatul MADR - AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢII PENTRU AGRICULTURĂ solicitând anularea Deciziei nr. 16165/28.05.5015 a MADR-APlA şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 25.03.2015.

A solicitat, de asemenea, să se dispună anularea actelor atacate şi a măsurilor dispuse, în sensul înlăturării din sarcina reclamantei a obligaţiei plăţii creanţei bugetare, în sumă de 20.246,40 Euro, echivalentul a 89.246.40 RON.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Decizia nr. 571/2016 din 23 decembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul MADR - AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢII PENTRU AGRICULTURĂ.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, contestatoarea S.C. A. S.R.L. Vânju Mare, criticând hotărârea atacată ca nelegală, potrivit art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Acţiunea a fost apreciată ca neîntemeiata, întrucât actele atacate ar fi corecte (în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi de stabilire a neregulilor, concluzia nerealizării planului propus pleacă de la premisa existenţei unor neconcordanţe, urmare a celor două verificări pe teren, realizate de către APIA -Centrul Judeţean Mehedinţi), fiind susţinută ca o concluzie evidentă recepţia necorespunzătoare a măsurii, astfel încât autorizarea la plată a fost făcută fără constatarea situaţiei reale din teren.

Se invocă inopozabilitatea raportului de audit al Curţii de Conturi dar şi faptul că actele atacate pornesc de la preluarea integrală a acestui raport, fără ca pârâţii să identifice în mod direct, prin măsurători noi, propriile constatări.

Inspectorii din cadrul APIA Bucureşti reiau în acest act de control analiza A.A.- CCR, redând textual concluziile acestei analize în sensul că s-ar fi constatat neconcordante rezultate ca urmare a verificărilor pe teren efectuate de APIA Mehedinţi în datele de 01.04.2013 şi respectiv 07.10.2014, adică măsurătorile efectuate cu ocazia acestor două verificări nu au fost efectuate ca şi recepţie corespunzătoare; mai mult, autorizarea la plată s-ar fi efectuat fără constatarea situaţiei reale din teren, încălcându-se astfel dispoziţiile O.M.A.D.R. nr. 247/2008 - mai precis, sprijinul solicitat a fost autorizat la plată fără a se verifica concordanţa dintre datele din planul individual, şi cele obţinute pe teren.

Obligarea la restituirea sumei de 20.246,40 euro (cheltuială neeligibilă) nu are loc în baza unei constatări proprii a APIA ci, în baza unei analize făcută printr-un raport al A.A.- CCR, întocmit în 2014 care nu i-a fost comunicat şi nu îi este opozabil.

Acest raport de audit al A.A.- CCR s-a întocmit în baza unor verificări de documente, auditorii neefectuând propriile măsurători în teren şi neputând să indice folosinţa unor mijloace tehnice actuale de identificare a blocurilor fizice şi a suprafeţelor lucrate, suprafeţe care au fost propuse.

Cu privire la aceste aspecte, instanţa le apreciază ca relevante şi porneşte de la concluzia că nici raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezolvă întocmai starea de fapt, expertul răspunzând în sensul că nu poate face corelare întrucât nu poate efectua alte măsurători şi ca atare nu identifică aşa zisele necorelări în blocurile fizice.

Din această concluzie a raportului de expertiză se desprinde concluzia că nu se pot indica cu exactitate suprafeţele recepţionate decât numai cu ajutorul schiţelor cadastrale, lucru care nu s-a făcut nici de pârâte nici de Curtea de Conturi, motiv pentru care actele întocmite cuprind constatări contrarii, fără sprijin obiectiv şi fără echivoc în susţinerea lor, generând confuzie asupra stării de fapt şi de drept, creând un dubiu ce profită reclamantei.

Procesele-verbale de măsurătoare cu GPS-ul nr. 1788/01.04.2013 şi respectiv nr. 14653/07.10.2014, au stabilit că în urma măsurătorilor s-a realizat suprafaţa de 45 ha propusă, neexistând niciun dubiu cu privire la solicitarea de sprijin.

Mai mult de atât, cu ocazia încheierii raportului de audit nu a avut loc o măsurătoare a suprafeţelor propuse spre realizare, ci s-a procedat la solicitarea de la Primăria Vânju Mare date din care să rezulte corespondenţa datelor cadastrale (tarla, parcelă) cu blocurile fizice.

Or, din adresa înaintată de Primărie către Curtea de Conturi au rezultat aceste neconcordanţe, ceea ce nu înseamnă că aceste date sunt corecte, atâta timp cât planul cadastral general la nivel de localitate nu este finalizat, respectiv recepţionat la cartea funciară şi la O.C.P.I.

Acelaşi expert conchide că nu există diferenţă între blocurile fizice existente, la nivel scriptic, în evidenţa Primăriei, faţă de blocurile fizice existente în evidenţa APIA Mehedinţi. Or, câtă vreme prin procesul-verbal din 2014 se constată realitatea existentei blocurilor fizice, este evident că raportul de audit nu avea cum să constate o altă stare de fapt, întrucât fizic corelări, fără existenţa cadastrului la nivel de comună, nu se pot face.

Mai mult S.C A. S.R.L nu a solicitat suprafeţe pentru plantarea vitei de vie in blocul fizic 744, măsurătoarea cu GPS efectuată de APIA C.J. Mehedinţi a determinat cu exactitate blocul fizic şi suprafaţa plantată efectiv - 3,13 ha - amplasată în blocul fizic 741 compusă din parcelele 0,80 si 2,33 este amplasata corect.

Diferenţa de 0,61 ha pe care Curtea de Conturi o consideră nerealizată nu se afla amplasată în blocul fizic 744 cum precizează eronat Primăria Vânju Mare din P69 şi P70 din x, S.C. A. S.R.L. deţine suprafeţe de viţă de vie în blocul fizic 744, însă nu este înfiinţată prin programul de Reconversie/Restructurare.

În ceea ce priveşte blocul fizic 745, S.C. A. S.R.L. nu a solicitat suprafeţe prin plantare în acest bloc fizic, astfel că suprafaţa de 0,49 ha este identificată corect de inspectorii APIA în blocul fizic 1122 T22/1 P140/1 şi în acest caz exista o confuzie din partea Primăriei Vânju Mare care identifică eronat această parcelă în blocul fizic 745 (schiţa cadastrală nu a fost verificată).

Societatea deţine vie bătrână în blocul fizic 745 dar nu este înfiinţată prin reconversie, iar în blocul fizic 410 s-a propus de societate o suprafaţă de 9,4288 ha şi nu în blocul fizic 732.

Suprafaţa confirmată ca plantată de APIA Mehedinţi este de 8,86 ha. Primăria Vânju Mare a amplasat în mod eronat P16 din T34/1 în blocul fizic 449 în acel bloc fizic fiind amplasate în realitate P9/1, P10, P10/1, P11.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, AGENŢIA DE PLĂŢI ŞI INTERVENŢII PENTRU AGRICULTURĂ a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Faţă de prima critică, privind inopozabilitatea constatărilor Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi, arată că Autoritatea de Audit este singura autoritate naţională competentă să efectueze audit public extern, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională, asupra fondurilor menţionate; poate efectua audit public extern şi asupra altor categorii de fonduri (Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi, art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011,

Faţă de celelalte critici arată că Autoritatea de Audit a Curţii de Conturi a constatat că solicitantul nu a îndeplinit condiţiile legale pentru a beneficia de sprijin financiar din fonduri comunitare şi a încasat sume necuvenite în cadrul Cererii de sprijin nr. x/14.09.2011 - pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole - Campania viticolă 2011-2012, date fiind prevederile Ordinului M.A.D.R. nr. 247/2008, cu modificările şi completările ulterioare, valabile la data finalizării măsurii, unde la capitolul V - Acordarea sprijinului financiar din fonduri comunitare, subpunctul 7.5.2.

În urma remăsurării terenului, ţinând cont totodată şi de informaţiile primite de la Primăria Vânju Mare, reprezentanţii Autorităţii de Audit au ajuns la concluzia că din totalul suprafeţei de 45 ha, pentru suprafaţa de 2,22 ha s-a solicitat acordarea unui sprijin financiar necuvenit.

În fapt, prin compararea rezultatelor obţinute în teren la a doua măsurătoare cu datele conţinute de planul individual aprobat, nr. 1255/10.06.2011, cu modificarea aprobată prin Hotărârea nr. 1985/18.09.2012, s-a constatat realizarea unei suprafeţe de 42,78 ha.

Identificarea unor suprafeţe mai mari sau în alte blocuri fizice decât cele în care sunt amplasate suprafeţele propuse pentru plantare cu viţă de vie, conform planului individual aprobat şi documentelor doveditoare ale dreptului de utilizare, nu poate fi luată în considerare în condiţiile în care beneficiarul a înfiinţat şi alte plantaţii viticole cu finanţare din fonduri FEGA.

Astfel, echipa de control din cadrul Direcţiei Măsuri de Piaţă, în baza împuternicirii nr. 1022/23.03.2015, emisă de Directorul General al A.P.I.A., a procedat la punerea în aplicare a constatărilor şi concluziilor Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României (AACCR), aşa cum s-a menţionat în nota de fundamentare nr. x/23.03.2015 emisă de Direcţia Măsuri de Piaţă.

În urma constatărilor efectuate s-a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor nr. x/25.03.2015, act contestat prin această acţiune de către recurenta-reclamantă.

Având în vedere faptul că raportul de expertiză depus în cauză este lipsit de obiectivitate, întrucât nu s-a răspuns obiectivelor stabilite, expertul realizând practic o înşiruire de tarlale şi parcele fără a efectua o identificare clară a suprafeţelor de teren, Curtea de Apel Craiova în mod corect a cenzurat concluziile raportului de expertiză judiciară.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 28 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 13 septembrie 2019.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia de soluţionare a contestaţiei înregistrată sub nr. x/28.05.2015, a fost respinsă contestaţia formulată de către contestatoarea reclamantă, constatându-se că aceasta are un debit în sumă de 89.215,76 RON, la care se adaugă accesorii; reclamanta a formulat contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit în 25.03.2015 şi înregistrat sub nr. x/06.04.2015.

În sprijinul acestei soluţii, se indică prin considerentele deciziei contestate, constatările realizate de către Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României privind identificarea unor suprafeţe mai mari, sau în alte blocuri fizice decât cele prevăzute şi aprobate prin planul individual 1255/30.07.2010, identificare realizată prin procesul-verbal de control GPS 14653/07.10.2014, în condiţiile în care reclamanta beneficiază şi alte plantaţii viticole cu finanţare FEGA, suprafeţe ce însumează 2,22 ha.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/06.04.2015 se reţin constatările de fapt ale auditorilor din cadrul AACCR (Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României), privitoare la faptul că reclamanta a formulat cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantaţiilor viticole, campania 2011-2013, cu nr. x/14.09.2011, în vederea "proiectării, pregătirii terenului, plantării şi instalării de tutori", fără a realiza suprafeţele de teren propuse spre reconversie, conform cererii de sprijin mai sus menţionate şi Hotărârii 1985/18.09.2012 de modificarea a planului individual (iniţial).

Astfel cum se preiau constatările de fapt ale activităţii de audit, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi de stabilire a neregulilor, concluzia nerealizării planului propus pleacă de la premisa existenţei unor neconcordanţe, urmare a celor două verificări pe teren, realizate de către APIA - Centrul Judeţean Mehedinţi, fiind susţinută ca o concluzie evidentă recepţia necorespunzătoare a măsurii, astfel încât autorizarea la plată a fost făcută fără constatarea situaţiei reale din teren.

În condiţiile în care reclamanta contestă constatările preluate din raportul de audit, dând relevanţă primului proces de măsurătoare cu GPS-ul, Curtea a reţinut că, în privinţa blocurilor fizice enumerate în cuprinsul procesului-verbal de stabilire a neregulilor şi de recuperare a creanţelor bugetare, există inadvertenţe în conţinutul celor două procese-verbale.

Mai mult chiar, între procesul-verbal de măsurătoare nr. x/2013 şi constatările expertului judiciar există inadvertenţe, menţionându-se că suprafeţele incluse în procesul-verbal 1788/2013 nu corespund cu suprafeţele de teren deţinute de către reclamantă .

Prin concluziile raportului de expertiză judiciară se indică şi existenţa unor probleme de identificare a blocurilor fizice, inclusiv în anexa adresei x/2014, dar nu există diferenţe între hărţile pe care figurează limitele blocurilor fizice, aflate la APIA Mehedinţi şi cele aflate la Primăria Vânju Mare.

Expertul judiciar nu îşi extinde concluziile şi asupra anexelor cererii de acordare a sprijinului financiar, atât timp cât indică faptul că a analizat doar suprafeţele de teren, fără a se raporta la amplasamentul blocurilor fizice.

În raport de această stare de fapt, reclamanta prezintă susţineri, în ceea ce priveşte opozabilitatea raportului de audit, întocmit în temeiul unor procese-verbale ale căror limite sunt indicate şi de către expertul judiciar, dar fără a exista dovezi asupra veridicităţii anexelor cererii de sprijin depuse de către reclamantă.

Curtea a reţinut că, între suprafeţele ce au făcut obiectul anexei cererii de sprijin modificate şi cele avute în vedere la formularea cosntatărilor echipe de audit există diferenţe, iar probele administrate în speţă nu sunt de natură să nască alte concluzii privind situaţia de fapt.

În aceste condiţii şi indiferent de faptul că reclamanta înţelege să conteste temeinicia deciziei de soluţionare a contestaţiei, precum şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prin prisma preluării constatărilor echipei de audit fără verificări personale, respectiv prin prisma formării acestor constatări pe baza unor verificări scriptice, nu a fost dovedită o altă stare de fapt faţă de aceea avută în vedere la constatarea neregulilor.

2. Analiza motivelor de casare

Un prim motiv de nelegalitate este reprezentat, în opinia recurentei, de împrejurarea că actele atacate au la bază raportul de audit al Curţii de Conturi, care nu a fost comunicat către societate; şi, mai mult, procesul-verbal de constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor şi decizia de soluţionare a contestaţiei nu are la bază măsurători care să stea la baza celor constatate.

În primul rând, este de remarcat că raportul de audit care a stat la baza emiterii actului de control procesul-verbal de constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor din 25.03.2015, este circumscris noţiunii de constatări cu implicaţii financiare sau cu posibile implicaţii financiare, la care face referire art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene având obligaţia să înregistreze şi să transmită, în scopul investigării, structurilor de control organizate în acest scop în cadrul autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, toate constatările de această natură.

În aceste condiţii nu se poate susţine, cu suficient temei, inopozabilitatea raportului de audit faţă de recurentă, în condiţiile în care acest înscris este actul declanşator al activităţii de control, urmând ca legalitatea sa să fie apreciată de către instanţa de judecată.

În ceea ce priveşte argumentul recurentei privind necesitatea ca organele de control să efectueze noi măsurători cu ocazia controlului, Înalta Curte apreciază că aceste demersuri nu erau necesare, în condiţiile în care verificările efectuate de A.A.- CCR au fost făcute prin prisma competenţelor ce le revin în acest sens, potrivit pct. 489 lit. b) din Hotărârea nr. 155/2004 a Plenului Curţii de Conturi şi, respectiv art. 21 alin. (3) raportat la alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 66/2011; şi, mai mult, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, "autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia (..) implementării corespunzătoare şi la timp a recomandărilor formulate de organismele de control şi audit intern şi extern, naţionale şi europene".

Pe de altă parte, măsurătorile efectuate în anul 2014, concretizate prin procesul-verbal nr. x/7.10.2014 au fost dispuse tocmai în timpul verificărilor efectuate de A.A.- CCR în cadrul cererii de sprijin nr. x/14.09.2011 depusă de reclamanta-recurentă.

Aceste constatări, rezultate din măsurătorile care au relevat că pentru suprafaţa de 2,22 ha. a fost acordat un sprijin financiar necuvenit, coroborate cu informaţiile cuprinse în adresa nr. x/19.12.2014 emisă de Primăria or. Vânju Mare, au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor din 25.03.2015.

Aşa fiind, nu poate fi imputat semnatarilor procesului-verbal de constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor, lipsa propriilor verificări sau o nelegalitate a acestuia întemeiată pe acest motiv, atâta timp cât constatările A.A.- CCR şi probatoriul administrat de această entitate erau suficiente pentru emiterea procesului-verbal.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, potrivit cărora judecătorul fondului ar fi apreciat eronat materialul probator al cauzei, prin prisma neconcordanţelor existente din cuprinsul actelor contestate, Înalta Curte apreciază că nici acest motiv de nelegalitate al hotărârii atacate nu este întemeiat. Aceasta întrucât, în considerarea rolului activ, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., instanţa de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice în vederea clarificării necorelaţiilor existente în concluziile măsurătorilor din anii 2013 şi 2014.

Nu este întemeiat nici argumentul privind culpa organelor de control din cadrul A.P.I.A. Mehedinţi, cu privire la concluziile rezultate din cele două măsurători, efectuate de aceasta şi la emiterea procesului-verbal de constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor din 25.03.2015, bazat pe constatările A.A.- CCR

Sub acest aspect, este de reţinut, după cum s-a arătat în precedent, că această din urmă autoritate are atribuţii tocmai cu privire la verificarea modului în care au fost implementate recomandările se face pe teren, dacă este cazul, după un interval de timp stabilit de la caz la caz, în funcţie de natura activităţii şi recomandările cuprinse în raportul de audit, iar rezultatele acestor verificări se consemnează de către echipa de audit într-un raport de urmărire a modului de implementare a recomandărilor (follow-up), după cum prevede pct. 521 din Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi.

Revenind la expertiza tehnică efectuată în cauză, recurenta susţine că prima instanţă ar fi nesocotit concluziile acesteia, referitoare la faptul că nu se pot indica suprafeţele recepţionate decât numai cu ajutorul schiţelor cadastrale; însă Înalta Curte apreciază că nici acest motiv nu este întemeiat întrucât, pe de o parte, judecătorul fondului a justificat motivul pentru care a înlăturat concluziile expertului tehnic şi, pe de altă parte în raportul de expertiză se constată că cel de-al doilea raport de expertiză nu corespunde întru-totul cu realitatea, însă se apropie de adevăr, în urma încercării expertului de a corela suprafeţele de teren înscrise în actele de proprietate prin tarla şi parcelă (pag. 167, vol. I, dosar fond).

Susţinerile recurentei că suprafeţele recepţionate nu pot fi identificate decât numai cu ajutorul schiţelor cadastrale, preiau concluzia expertului precum că cea mai bună identificare a blocurilor fizice se poate realiza "cu ajutorul schiţelor cadastrale, prin introducerea coordonatelor acestora sau prin importarea directă a acestor poligoane în sistemul informatic." (pag. 168, vol. I, dosar fond).

Însă această metodă de identificare nu a putut fi utilizată de către expertul tehnic, întrucât, după cum reiese din răspunsul acestuia la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză (pag. 185, vol. I, dosar fond), în anexele cererii de subvenţie nu a regăsit corelarea tarlalelor şi a parcelelor suprafeţelor de teren propuse cu blocurile fizice.

Pe de altă parte, nu pot fi nesocotite constatările instanţei de fond, potrivit cărora suprafeţele rezultate din procesul-verbal de măsurători nr. x/7.10.2014 cuprinse în tarlaua x/1, se regăsesc în anexele cererii de sprijin a reclamantei recurente.

De altfel, aceeaşi corespondenţă se regăseşte între suprafeţele din tarlaua x/1, aşa cum este cuprinsă în memoriul justificativ şi cele din adresa Primăriei Vânju Mare către A.A.- CCR, cu referire la cele 15 parcele: 13-16, 19-25, 69, 70, 127 şi 270.

Pe de altă parte, deşi recurenta susţine că nu a solicitat suprafeţe pentru plantare în blocul fizic 744, potrivit măsurătorilor efectuate de A.P.I.A.-C.J. Mehedinţi în anul 2014, s-a constatat că aceasta a propus în acest bloc fizic, suprafaţa de 0,80 ha., însă după cum rezultă din concluziile măsurătorilor din 2014, în acest bloc fizic - 744 - nu a fost identificată suprafaţa de 0,80 Ha., propusă de recurentă, fiind indicată eronat o suprafaţă de 0,80 ha., care face însă parte din alt bloc fizic-741.

Diferenţa de 0,61 ha., la care face referire recurenta că nu s-ar afla în blocul fizic 744, este de fapt cuprinsă în suprafaţa în privinţa căreia s-a solicitat Primăriei or. Vânju Mare de către A.A.- CCR efectuarea corespondenţei datelor cadastrale cu blocurile fizice, prin adresa nr. x/16.12.2014, în anexa adresei fiind identificată la poziţiile 30, 31 .

Situaţia este identică şi în cazul blocului fizic 745, în care s-a propus înfiinţarea unei plantaţii de 0,45 ha., însă potrivit măsurătorilor, nu a fost identificată suprafaţa de teren de 0,45 ha.; şi faţă de aceste neconcordanţe s-a solicitat Primăriei efectuarea corespondenţei între datele cadastrale (tarla, parcelă) şi blocurile fizice, potrivit adresei precitate, în anexa adresei fiind identificată la poziţia 5 .

Referitor la suprafeţele de teren situate în blocurile fizice 410 şi 449, constatările A.A.- CCR sunt aceleaşi, după cum rezultă din aceleaşi înscrisuri, astfel că o corelare prin intermediul altor elemente nu mai este posibilă, după cum a susţinut, de altfel, şi expertul tehnic .

De altfel, recurenta nu a fost în măsură să justifice o altă stare de fapt, contrară celei reţinute de intimată, astfel că în aceste condiţii, susţinerile acesteia sunt nefondate, neputând să conducă la o altă concluzie decât cea a primei instanţe.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat în cauză, păstrând hotărârea atacată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta- contestatoare A. S.R.L. Vânju Mare împotriva Deciziei nr. 571/2016 din 23 decembrie 2016, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 septembrie 2019.