Administrative action to compel disciplinary inquiry rejected; forfeiture of late claim amendment upheld.

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată, la data de 12.10.2016, pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice,

- obligarea pârâtului să constituie Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, ca urmare a abaterilor disciplinare sesizate în data de 01.09.2016,

- obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, să efectueze cercetarea disciplinară şi să-i comunice soluţia adoptată

- sancţionarea reprezentanţilor MENCS care au întârziat soluţionarea petiţiei nr. x/01.09.2016

- cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.11.2016, reclamantul, în temeiul art. 204 şi art. 442 C. proc. civ., a formulat cerere de completare şi precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că, în cuprinsul acţiunii, respectiv în cuprinsul interogatoriului propus a fi luat pârâtului, s-a strecurat o greşeală materială, cu privire la data adresei transmise Ministerului Educaţiei prin poştă electronică.

De asemenea, având în vedere că a solicitat luarea măsurilor legale împotriva lucrătorilor ministerului care au întârziat soluţionarea plângerii nr. 9069F/01.09.2016, a precizat că lucrătorii care solicită a fi solicită sancţionarea Ministrului Educaţiei şi a Directorului Corpului de Control pentru refuzul tacit de a soluţiona petiţia.

1.2. Prin sentinţa nr. 139 din 7 februarie 2017, Tribunalul Olt, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, reţinând calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

2. Hotărârea instanţei de fond

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.02.2017.

2.1. La data de 18.02.2017, reclamantul a formulat o nouă cerere de modificare a acţiunii, prin care a precizat că solicită

- obligarea pârâtului să soluţioneze petiţia înregistrată sub nr. x/01.09.2016 în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, constituind Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, cercetând faptele şi emiţând soluţia adoptată

- sancţionarea reprezentanţilor MENCS care au întârziat soluţionarea petiţiei înregistrate sub nr. x/01.09.2016 la Cabinetul Ministrului.

A precizat reclamantul că înţelege să modifice acţiunea în raport cu Adresa nr. x/01.02.2017 emisă de Ministerul Educaţiei Naţionale-Corpul de Control, prin care i s-a transmis refuzul nejustificat de soluţionare a petiţiei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 185 din 17 martie 2017, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea precizată formulată de reclamant, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, rejudecând litigiul, admiterea, în parte, a acţiunii în sensul obligării pârâtului la soluţionarea petiţiei înregistrate sub nr. x/01.09.2016, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, constituind Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, cercetând faptele şi emiţând soluţia adoptată, cu cheltuieli de judecată.

A arătat recurentul-reclamant că, prin cererea de chemare în judecată precizată, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului să soluţioneze petiţia nr. 9069F/01.09.2016 prin efectuarea unei operaţiuni administrative, şi anume să oblige pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice să efectueze cercetarea disciplinară a auditorului intern. De asemenea, a solicitat sancţionarea Ministrului Educaţiei şi a Directorului Corpului de Control, ca urmare a refuzului de a soluţiona petiţia.

În raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) şi h) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are competenţa de a verifica dacă refuzul de a soluţiona o cerere este sau nu justificat şi, dacă îl apreciază nejustificat, dat cu exces de putere, poate analiza cererea persoanei respective.

Într-adevăr, instanţa nu poate dispune măsuri disciplinare faţă de reprezentanţii ministerului care nu au soluţionat petiţia în termenul legal, însă instanţa de fond trebuia să admită capătul 1 şi 2 din cererea de chemare în judecată şi să oblige pârâtul la soluţionarea petiţiei.

Deşi prima instanţă a constatat că petiţia nu a fost soluţionată de pârât, nu a dispus obligarea acestuia să o soluţioneze, ci a respins cererea de chemare în judecată, în mod eronat, ca nefondată.

4. Soluţia instanţei de recurs

4.1. Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi prin cererea de recurs, nu a indicat expres niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în şedinţa publică şi în concluziile scrise depuse la dosar, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Faţă de criticile formulate prin recurs, instanţa de control judiciar apreciază că acestea se pot subsuma ipotezelor motivelor de casare menţionate, însă, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.2. Verificând criticile aduse sentinţei recurate din perspectiva motivului de casare regăsit în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei criticate, argumentele părţilor litigante fiind grupate de către judecătorul fondului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde, astfel, motivelor de fapt inserate în cererile depuse la dosar.

În privinţa hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant nu se poate reţine o contradicţie între considerentele instanţei şi dispozitivul hotărârii recurate.

De asemenea, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond aplicând şi interpretând corect dispoziţiile de drept material.

4.3. Avându-se în vedere susţinerile recurentului astfel cum au fost formulate, Înalta Curte urmează a răspunde ambelor motive de recurs în mod unitar.

Instanţa de fond a analizat susţinerile din acţiune, astfel cum a fost precizată de reclamant la data de 18.11.2016, în cursul procedurii regularizării cererii de chemare în judecată prevăzute de art. 200 C. proc. civ.

La data menţionată, reclamantul, în temeiul art. 204 şi art. 442 C. proc. civ., a formulat cerere de completare şi precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a îndreptat o greşeală materială, cu privire la data adresei transmise Ministerului Educaţiei prin poştă electronică, şi prin care a făcut precizări cu privire la lucrătorii ministerului care solicită a fi sancţionaţi pentru întârzierea soluţionării plângerii nr. 9069F/01.09.2016, respectiv Ministrul Educaţiei şi Directorul Corpului de Control.

Deci, obiectul acţiunii precizate - reţinut şi de prima instanţă - a constat în:

- obligarea pârâtului să constituie Comisia de cercetare a prezumatelor abateri disciplinare imputate auditorului intern, ca urmare a abaterilor disciplinare sesizate în data de 01.09.2016,

- obligarea pârâtului ca, în termen de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, să efectueze cercetarea disciplinară şi să-i comunice soluţia adoptată

- sancţionarea reprezentanţilor MENCS care au întârziat soluţionarea petiţiei nr. x/01.09.2016, respectiv Ministrul Educaţiei şi Directorul Corpului de Control.

Potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, instanţa va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar în acelaşi timp doar asupra a ceea ce s-a cerut.

Acest principiu are în vedere dreptul părţilor de a dispune de soarta procesului prin stabilirea cadrului procesual, atât în privinţa părţilor, cât şi în privinţa obiectului, şi lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la obiectul/petitul acţiunii.

Prin urmare, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.

În raport cu obiectul cererii de chemare în judecată precizate, prima instanţă a reţinut că, în cazul nesoluţionării unei cereri în termenul prevăzut de lege, acţiunea nu poate viza decât obligarea autorităţii publice să răspundă cererii formulate.

Astfel, în mod corect a apreciat că nu se poate cere instanţei de judecată să aplice sancţiuni reprezentanţilor autorităţii pentru lipsa răspunsului la o petiţie, ci doar, eventual, obligarea instituţiei pârâte la soluţionarea cererii, urmând ca, în cazul în care răspunsul va fi apreciat nejustificat, să poată fi contestat în faţa instanţei de contencios administrativ.

4.4. Înalta Curte nu poate reţine susţinerile recurentului-reclamant privind faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere şi nu a analizat modificarea cererii de chemare în judecată, pe care a formulat-o la data de 09.02.2017, prin care a solicitat obligarea pârâtului să soluţioneze petiţia înregistrată sub nr. x/01.09.2016.

Potrivit art. 204 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.,

"(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor."

Or, în cauză, primul termen la care reclamantul a fost legal citat a fost 07.02.2017, în faţa instanţei mai întâi sesizate, Tribunalul Olt, care a îndeplinit şi procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 C. proc. civ.

Această a doua cerere modificatoare, depusă de reclamant la data de 18.02.2017 tot prin poştă electronică, a fost comunicată pârâtului (conform vizei judecătorului - dosarul Curţii de Apel Craiova), care, însă, nu şi-a manifestat în mod expres acordul cu privire la modificarea acţiunii.

Astfel, a doua cerere modificatoare a fost depusă tardiv şi nu putea fi avută în vedere de instanţa care a soluţionat acţiunea, C. proc. civ. prevăzând sancţiunea decăderii.

4.5. Înalta Curte constată că în mod eronat recurentul-reclamant a afirmat în şedinţa publică de azi, 12 septembrie 2019, că ar fi depus cererea modificatoare la data de 09.02.2017, pentru că înscrisul depus în şedinţă priveşte o cerere adresată Ministerului Educaţiei Naţionale (plângere împotriva funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, având ataşat un document .pdf cu titlul Ministerul Educaţiei), şi nu Curţii de Apel Craiova.

De altfel, şi în raport cu data de 09.02.2017, cererea modificatoare a acţiunii ar fi fost formulată tardiv.

4.6. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului de prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în limitele învestirii sale, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 185 din 17 martie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.