Ministry of Justice lacks passive procedural standing for wage claims against subordinate judicial institutions

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.03.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani,

- obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) care să cuprindă indemnizaţia de încadrare şi sporurile în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, ca urmare a constatării refuzului nejustificat de a emite respectivul act administrativ,

- obligarea pârâţilor la acordarea, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie anterior datei de 31.12.2009 în raport cu modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, actualizate de la data scadenţei la data plăţii efective cât şi dobânda legală de la data scadenţei la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1107 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordinul de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare, actualizată conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 84/2014, începând cu 09.04.2015, a obligat pârâţii să plătească reclamantei diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 09.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, actualizată de la data scadenţei, cât şi dobânda legală aferentă acestei diferenţe, calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei atacate în sensul înlăturării obligării sale de la plata diferenţelor salariale acordate reclamantului.

A apreciat că în mod greşit s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu instanţa angajatoare, tribunal sau curte de apel, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de instanţă, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune casarea parţială a acesteia, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei nu a criticat soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte obligaţia principală, de emitere a ordinului de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Recursul vizează doar obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamant, a obligat pârâţiii să achite diferenţele salariale rezultate.

Însă, această dispoziţie va fi înlăturată în ceea ce priveşte pe pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite.

4.2. Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 13/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, s-a decis că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.".

Or, potrivit celor statuate în această decizie, aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă, reţinându-se şi dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 304/2004, conform cărora "Preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite", se poate concluziona că, în privinţa cererii intimatei-reclamante, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

4.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi va casa, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acesta privind plata diferenţelor salariale, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1107 din 29 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la plata drepturilor salariale pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.