Taxpayer wins on timeliness; suspension request remanded after first-instance ruling quashed for misreading Article 15 deadline.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 31 iulie 2018, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, suspendarea, până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj, executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 12 decembrie 2014 cu privire la sumele stabilite suplimentar.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 208 din 7 septembrie 2018, Curtea de Apel Cluj a admis excepţia de tardivitate, invocată de pârâtă, şi a respins cererea de suspendare a actului administrativ atacat, ca tardiv formulată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta societatea A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, admiterea cererii şi suspendarea deciziei de impunere atacate

În motivarea opţiunii sale procesuale recurenta reclamantă a susţinut următoarele:

Prima instanţă a interpretat eronat semnificaţia noţiunii "până la soluţionarea acţiunii în fond" din cuprinsul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susţinând că ar însemna până la pronunţarea hotărârii în primă instanţă asupra cererii de anulare a actului administrativ pentru care se solicită suspendarea executării, indiferent dacă soluţia dată de prima instanţă necesită analiza pe fond a motivelor de legalitate actului administrativ sau se fundamentează pe o excepţie.

În opinia recurentei, prin sintagma "până la soluţionarea acţiunii în fond" legiuitorul stabileşte limita temporală până la care se poate formula cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, şi anume, până la momentul la care acţiunea în anularea actelor administrative este soluţionată în fond.

Prin noţiunea de fond se înţelege examinarea pretenţiilor părţilor şi pronunţarea unei hotărâri care să evoce fondul cauzei, iar nu soluţionarea cauzei prin admiterea unei excepţii după cum se susţine în hotărârea primei instanţe, sens care rezidă şi din dispoziţiile C. proc. civ.

Prin urmare, determinarea limitei temporale până la care se poate formula cererea de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este dublu condiţionată, şi anume, să fie soluţionată acţiunea principală, iar soluţia acţiunii principale să vizeze fondul cauzei.

În condiţiile în care acţiunea reclamantei recurenta a fost respinsă ca prescrisă, rezultă că cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004 promovată în acest dosar a fost formulată în termen legal întrucât acţiunea principală având ca obiect anularea actelor administrative contestate nu a fost soluţionată în fond, ci pe cale de excepţie, fără a fi depăşită limita temporală anterior analizată.

Dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/204, în varianta de interpretare a instanţei de fond, în sensul că aceasta se referă la posibilitatea formulării cererii de suspendare a executării actului administrativ până la momentul soluţionării pe fond a acţiunii principale, instaurează, în opinia recurentei, un regim discriminatoriu între justiţiabili, contravenind astfel dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât îi lasă expuşi pe particularii aflaţi în situaţia reclamantei, procedurii de executare a actului administrativ cu efecte prejudiciale ireversibile în condiţiile în care nu există o soluţie cu titlu definitiv în ceea ce priveşte legalitatea actelor a căror anulare o solicită, motiv pentru care s-a solicitat înlăturarea de la aplicare a acestei dispoziţii legale.

În continuare, recurenta reclamantă susţine temeinicia cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată în prezenta cauză, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile pentru intervenţia acestei măsuri, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul recurentei.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 ca tardivă, este legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta reclamantă a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, în ceea ce priveşte creanţele fiscale în cuantum de 2.593.531 RON reprezentând impozit pe profit, TVA şi accesoriile aferente, până la soluţionarea definitivă a cauzei în fond, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a considerat că formularea cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 este tardivă, apreciind în esenţă că o astfel de cerere poate fi formulată până la momentul pronunţării primei instanţe asupra acţiunii în anularea acestui act administrativ.

Soluţia primei instanţe este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor legale aplicabile în cauză.

Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Rezultă din textul legal expus în precedent că cererea de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 formulată pe cale separată de cea a cererii în anulare a actului administrativ unilateral poate fi formulată oricând în intervalul cuprins între sesizarea instanţei cu cererea în anulare a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită şi momentul soluţionării acţiunii în fond.

Prin sintagma "acţiune în fond" se înţelege, aşa cum în mod just a remarcat judecătorul fondului, acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită prin procedura instituită de art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru că legiuitorul prin această expresie a încercat a delimita cererea în anulare a actului administrativ unilateral, unde judecătorul de contencios administrativ învestit are plenitudine de jurisdicţie, fiind competent a analiza fondul legalităţii şi temeiniciei actului administrativ pretins vătămător în temeiul căreia poate înlătura definitiv din ordinea juridică actul administrativ contestat, de cererea în suspendarea executării acestui act administrativ, unde instanţa face o analiză de suprafaţă a motivelor de nelegalitate, verificând aparenţa şi evidenţa acestora, şi urmare a constatării cărora poate pronunţa numai o soluţie provizorie privind raporturile juridice de drept administrativ deduse judecăţii.

Este irelevant sub acest aspect, contrar celor susţinute de reclamantă prin recurs, dacă instanţa învestită cu cererea de anulare a actului administrativ soluţionează cererea pe cale de excepţie procesuală sau pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, condiţia fiind îndeplinită numai dacă instanţa de contencios a fost învestită cu o acţiune în anularea actului administrativ unilateral, distincţia dedusă de recurentă nefiind avută în vedere de legiuitor.

Însă, prin sintagma "soluţionarea acţiunii în fond" folosită de legiuitor în art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a fixa limita temporală maximă până la care se poate promova o cerere de suspendare pe acest temei juridic, se înţelege soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a actului administrativ, moment până la care de altfel se poate dispune această măsură procesuală, fiind logic şi rezonabil în a se aprecia că această măsură provizorie poate fi cerută până la epuizarea perioadei de timp înlăuntrul căreia poate fi dispusă.

Argumentaţia instanţei de fond de natură a susţine că acest moment temporal este la data pronunţării instanţei de fond asupra cererii în anulare, astfel că formularea cererii de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 după consumarea lui ar fi tardivă, este eronat şi nu acoperă toate situaţiile care se pot ivi în practică.

Împrejurarea că instanţa de fond s-a pronunţat asupra cererii de anulare a actului administrativ nu face inutilă cercetarea cazului bine justificat în cazul unei cereri de suspendare a acestuia, întrucât numai verificarea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pot duce la soluţionarea acesteia, atunci când vorbim de temeinicia acestei măsuri. Faptul că în cazul analizei existenţei cazului bine justificat instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare valorifică cele statuate cu autoritate de lucru judecat provizoriu de instanţa care analizează fondul cauzei, conduită jurisprudenţială des întâlnită în practică, nu presupune o neverificare a îndeplinirii acestei condiţii.

Pe de altă parte, instanţa de fond nu a avut în vedere şi situaţia în care instanţa învestită cu fondul litigiului soluţionează cauza pe cale de excepţie procesuală, cum este cazul de faţă, când analiza în concret a condiţiilor suspendării executării actului administrativ se impun cu prisosinţă pentru a da o soluţie asupra cererii cu acest obiect.

Faptul că măsura suspendării executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 este prelungită prin efectul legii în cazul în care acţiunea în anularea actului administrativ a fost admisă de instanţa de fond, până la soluţionarea definitivă a acesteia, ar demonstra eventual lipsa de interes în promovarea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din acest act normativ, însă nu poate constitui un argument pentru limitarea în timp a posibilităţii de a cere o asemenea măsură.

Însă, sub acest aspect, instanţa de fond nu are în vedere şi situaţia în care persoana vătămată prin actul administrativ nelegal nu cere suspendarea actului întemeiată pe dispoziţiile art. 14, situaţie în care orice consideraţii legate de inutilitatea unui astfel de demers judiciar întemeiat pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 nu mai sunt valabile.

Nu în ultimul rând, aşa cum s-a remarcat deja în jurisprudenţă, limitarea în timp a posibilităţii de a cere suspendarea executării actului administrativ la momentul pronunţării în fond asupra cererii de anulare a actului administrativ poate duce la situaţii absurde, când pe durata soluţionării recursului cererea de suspendare ar fi apreciată ca tardiv formulată, iar ca efect al admiterii căii de atac şi pronunţării unei soluţii de casare a hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, cererea de suspendare ar fi apreciată din nou în termenul legal de formulare.

Prin urmare, sunt fondate criticile reclamantei referitoare la soluţia de respingere ca tardivă a cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x din 12 decembrie 2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj din încheierea atacată, aşa încât pentru a se da posibilitatea instanţei de fond de a soluţiona cererea de suspendare se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul societatea A. S.R.L., va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 208 din 7 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.

GGC - MM