Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3869/2019 AI generated

Timeliness of administrative appeal against fund ineligibility decision under 15-day statutory deadline

Case Number Decizia nr. 3869/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as late-filed, thereby upholding the lower court's final decision which annulled the administrative acts and ordered the payment of funds to the university. The dispute arose from the university's challenge against an intermediate body's refusal to reimburse sums declared ineligible for a human resources development project; the Court of Appeal had previously ruled in favor of the university, but the intermediate body appealed. Relying on Article 20 of Law no. 554/2004 and Article 185 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the appeal was inadmissible because it was filed after the expiration of the statutory 15-day deadline, as the 15-day period for filing an appeal in administrative litigation ended prior to the actual filing date.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (3) din C. proc. civ, art. 185 C. proc. civ; Timeliness of administrative appeal against fund ineligibility decision under 15-day statutory deadline: Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii de anulare a actelor contestate.

Keywords

AI generated
statutory deadline late filing challenge of administrative decisions deadline for payment article of civil procedure project funding

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind că motivarea nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 499 C. proc. civ
Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că recurentul-reclamant nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
art. 185 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.
art. 489 alin. (3) din C. proc. civ
De asemenea, se reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanţă.
art. 185 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ.
art. 489 alin. (1) C. proc. civ
coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 octombrie 2016, reclamanta Universitatea Politehnică Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x din 15 aprilie 2016 precum şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative cu nr. x din 24 mai 2016 cu consecinţa obligării pârâtului la rambursarea sumelor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 95 din 22 martie 2017, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea reclamantei, a anulat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x din 15 aprilie 2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. x din 24 mai 2016, emise de pârât.

A obligat pârâtul la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile prin actele menţionate, aferente cererii de rambursare nr. x.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii de anulare a actelor contestate.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind că motivarea nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de control judiciar

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că recurentul-reclamant nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

4.1. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost comunicată pârâtului Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale la data de 3 aprilie 2017, conform dovezii de înmânare aflate la dosar de fond.

4.2. Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Or, în cauză, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a împlinit la data de 19 aprilie 2017.

Aspect necontestat, cererea de recurs a fost înaintată instanţei de fond la data de 4 mai 2017 (după cum rezultă din ştampila poştei aplicată pe plicul prin care a fost comunicat recursul, aflat la dosar de recurs), recurentul-reclamant nerespectând termenul stabilit de lege în exercitarea căii de atac.

4.3. De asemenea, se reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., în sensul că nu există motive de casare de ordine publică ce pot fi ridicate din oficiu de către instanţă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 95 din 22 martie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.

GGC - MM