Ineligibility of school-leaving scholarships under funding contract: Appeal dismissed and administrative decisions upheld
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to reject the beneficiary's lawsuit and leaving in force the administrative decisions that invalidated specific project expenses. The dispute concerned the legality of two decisions issued by an intermediate administrative body, which refused a beneficiary's contestations against standard information letters declaring that scholarship payments for eleventh and twelfth-grade students were ineligible under a funding contract for an educational integration project, with the beneficiary arguing that the administrative authority bore the blame for the error in the approved target group and that the funding contract should supersede the applicant's guide. The High Court held that the appeals lacked merit under Articles 488(1)(6) and 8 of the Civil Procedure Code, determining that the lower court's reasoning was adequate and that the applicant's reliance on the "Applicant's Guide" was legally correct because the guide explicitly defined the eligible target group as students at risk of *early* school leaving (having completed lower secondary education), whereas the funded students had not met this specific criterion. The Court further ruled that the beneficiary's validation of the project did not exclude subsequent verification of expense eligibility by the authority, nor did it excuse the beneficiary from the contractual obligation to prove that expenditures directly served the specific contractual objective of preventing early school leaving, making the proportionality arguments and claims of mutual error untenable.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Ineligibility of school-leaving scholarships under funding contract: Appeal dismissed and administrative decisions upheld: Astfel, eroarea în care s-ar fi aflat cu privire la grupul ţintă este datorată culpei autorităţii administrative, dovedită prin aprobarea grupului ţintă identificat prin cererea de finanţare. Instanţa nu a făcut referire la actele autorităţii administrative de la momentul aprobării cererii de finanţare şi de la momentul semnării contractului de finanţare, fapt ce echivalează cu neanalizarea fondului cauzei, încălcându-se prevederile art. 6 din CEDO. O analiză a acestor aspecte ar fi schimbat soluţia, deoarece în situaţia reţinerii culpei autorităţii administrative în stabilirea grupului ţintă din cererea de finanţare ar fi atras răspunderea acesteia şi nu a sa.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.07.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice,
- anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. OI/692/SVPF/21.01.2016 şi a Deciziei nr. OI/5620/SVPF/09.06.2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva scrisorii standard de informare a beneficiarului
- anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. OI/2631/SVPF/17.03.2016 şi a Deciziei nr. OI/5670/SVPF/14.06.2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva scrisorii standard de informare a beneficiarului.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 4176 din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta că instanţa de fond nu a analizat cauza din perspectiva tuturor motivelor de nelegalitate învederate prin acţiune.
Astfel, eroarea în care s-ar fi aflat cu privire la grupul ţintă este datorată culpei autorităţii administrative, dovedită prin aprobarea grupului ţintă identificat prin cererea de finanţare. Instanţa nu a făcut referire la actele autorităţii administrative de la momentul aprobării cererii de finanţare şi de la momentul semnării contractului de finanţare, fapt ce echivalează cu neanalizarea fondului cauzei, încălcându-se prevederile art. 6 din CEDO. O analiză a acestor aspecte ar fi schimbat soluţia, deoarece în situaţia reţinerii culpei autorităţii administrative în stabilirea grupului ţintă din cererea de finanţare ar fi atras răspunderea acesteia şi nu a sa.
A mai apreciat recurenta-reclamantă că soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii şi în ceea ce priveşte reţinerea "ghidului solicitantului" ca temei de drept în sancţionarea sa, orice raportare la acest act normativ trebuind să aibă în vedere cererea şi contractul de finanţare.
Scopul Ghidului solicitantului este departajarea solicitanţilor la momentul depunerii cererilor de finanţare, acesta fiind atins la momentul analizării cererii de finanţare, orice referire ulterioară la acest act normativ neputându-se face decât prin raportare la cererea de finanţare care, prin validare, devine opozabilă atât beneficiarului dar şi autorităţii administrative, care este obligată să finanţeze activităţile menţionate în cerere astfel cum au fost aprobate.
În condiţiile în care propunerea de proiect a fost validată, pe baza condiţiilor stabilite în ghid, actul administrativ ce devine aplicabil în cauză este contractul de finanţare. Faptul că ulterior intrării în vigoare a contractului de finanţare, autoritatea interpretează diferit anumite condiţii din Ghidul solicitantului, faţă de momentul aprobării cererii, nu poate însemnă că acele cheltuieli deja efectuate de beneficiar sunt neeligibile, întrucât culpa aparţine autorităţii, care trebuie să îşi asume interpretarea diferită.
Autoritatea administrativă nu a avut în vedere respectarea principiului proporţionalităţii şi al bunei credinţe, ci doar s-a contrazis prin invalidarea cheltuielilor pe care le-a semnat şi avizat.
A mai apreciat recurenta-reclamantă că, în subsidiar, se poate aprecia că este vorba despre o eroare comună (error communis facit jus) la conceperea şi, respectiv, verificarea proiectului cu privire la cheltuieli şi la grupul ţintă.
Faptul că autoritatea administrativă s-a aflat în eroare la momentul validării propunerii de proiect nu poate cădea în sarcina sa, pentru că era de datoria autorităţii să analizeze punct cu punct proiectul şi să înlăture orice neconcordanţă cu dispoziţiile legale. Autoritatea administrativă ar fi trebuit să semnaleze aspectele la momentul analizării proiectului, în cele 7 luni de la depunerea cererii, pentru a face modificările respective şi pentru a nu exista riscul declarării cheltuielilor ca neeligibile.
3. Decizia instanţei de recurs
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
3.1. Reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. OI/5620/SVPF/09.06.2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. OI/692/SVPF/21.01.2016 şi, respectiv, Decizia nr. OI/5670/SVPF/14.06.2016 prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. OI/2631/SVPF/17.03.2016.
Ambele decizii au fost emise de pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman-Ministerul Educaţiei Naţionale, reţinându-se că anumite cheltuieli, efectuate în cadrul contractului de finanţare nr. x/18.04.2014 x, cod SMIS 53006, proiect "Servicii integrate educaţionale pentru comunităţile de romi", nu au fost eligibile.
Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal deciziile emise de pârât referitoare la invalidarea cheltuielilor cu bursele acordate elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a.
3.2. Pentru a declara cheltuielile aferente burselor pentru elevii de clasa a XI-a şi a XII-a neeligibile, pârâtul OIPOSDRU-Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a constat că aceşti elevi nu constituie grup ţintă eligibil în cadrul proiectului.
Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a menţinut actele contestate, reţinând, în esenţă, dispoziţiile Ghidului solicitantului şi faptul că nu fac parte din grupul ţintă elevii cu risc de părăsire a şcolii, ci doar cei cu risc de părăsire timpurie a acesteia.
3.3. Verificând criticile aduse sentinţei recurate din perspectiva motivului de casare regăsit în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe respectă rigorile unei motivări adecvate, în care se poate identifica raţionamentul logico-juridic ce a condus la pronunţarea soluţiei criticate, argumentele părţilor litigante fiind grupate de către judecătorul fondului într-o manieră recognoscibilă, pentru a răspunde, astfel, motivelor de fapt inserate în cererile depuse la dosar.
De altfel, în legătură cu acest motiv de casare, observă Înalta Curte că nu este necesar ca în cuprinsul unei hotărâri judecătoreşti să se răspundă punctual fiecărui argument al părţilor, ci trebuie avute în vedere motivele de fapt şi de drept determinante, care contribuie în mod decisiv la crearea propriului raţionament al instanţei judecătoreşti, exprimat în mod coerent pentru a justifica soluţia pronunţată.
În privinţa hotărârii recurate în cauză, motivarea permite exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, fiind respectate garanţiile procesuale ale imparţialităţii judecătorului şi ale calităţii actului de justiţie, precum şi exigenţele instituite în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi cele ale art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la existenţa unui proces echitabil.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a analizat susţinerile din acţiune, referitoare la aşa-zisa culpă a autorităţii/culpă comună, apreciind, corect, că, în raport cu dispoziţiile clare din Ghidul solicitantului, rambursarea cheltuielilor nu se poate efectua decât dacă acestea sunt eligibile, neavând relevanţă starea în care s-a aflat solicitantul sau buna-credinţă a acestuia.
Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa acestui motiv de casare, criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. fiind neîntemeiate.
3.4. Nici restul alegaţiilor recurentei-reclamante, circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., referitoare la greşita aplicare a ghidului solicitantului ca temei de drept în sancţionarea sa, nu pot fi primite.
Recurenta apreciază că orice raportare la Ghidul solicitantului trebuie să aibă în vedere cererea şi contractul de finanţare şi că actul administrativ ce este aplicabil în cauză este contractul de finanţare.
Or, potrivit art. 4-Eligibilitatea cheltuielilor din Contractul de finanţare nr. x/18.04.2014 semnat de recurentă în calitate de beneficiar, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de H.G. nr. 759/2007, Ordinul comun MMFPS MFP nr. 1117/2170/2010, Ghidul solicitantului-Condiţii generale şi specifice, contractul de finanţare, legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, instrucţiunile şi deciziile AMPOSDRU şi alte dispoziţii legale aplicabile.
De asemenea, acelaşi contract de finanţare prevede, la alin. (1) al art. 6-A.Drepturile şi obligaţiile Beneficiarului, că beneficiarul are responsabilitatea pentru implementarea proiectului şi că are obligaţia de a solicita în scris punctul de vedere oficial al OIPOSDRU MEN cu privire la orice aspect survenit în implementarea Proiectului şi în orice situaţie în care apar neclarităţi cu privire la clauzele contractului, corelativ cu obligaţia OIPOSDRU MEN de a răspunde la solicitare.
Astfel, reţinerea dispoziţiilor Ghidului solicitantului de către prima instanţă în aprecierea legalităţii actelor contestate a fost corectă. Potrivit Ghidului solicitantului-Condiţii specifice, elevii claselor a XI-a şi a XII-a nu se încadrează în categoria elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii, de vreme ce aceştia au absolvit învăţământul secundar inferior.
Criticile recurentei pe aspectul reverificării condiţiilor eligibilităţii cheltuielilor după validarea propunerii de proiect sunt lipsite de temei, pentru că validarea proiectului nu exclude posibilitatea verificărilor ulterioare. Conform alin. (6) al art. 6-B.Drepturile şi obligaţiile AMPOSDRU/OIPOSDRU MEN, în vederea validării cheltuielilor efectuate pentru implementarea proiectului, OIPOSDRU MEN poate verifica documentele necesare aferente cererilor de rambursare intermediare/finale.
3.5. Nici susţinerile recurentei privind aplicarea principiului proporţionalităţii şi a prezumţiei de nevinovăţie şi de bună-credinţă nu pot fi reţinute, având în vedere că obligaţia contractuală a OIPOSDRU MEN de a sprijini beneficiarul prin furnizarea informaţiilor sau clarificărilor pe care acesta le consideră necesare pentru implementarea proiectului nu poate constitui o clauză exoneratoare de răspundere pentru recurentă, în sprijinul neîndeplinirii obligaţiilor sale contractuale.
De altfel, componenta preventivă a grupului ţintă eligibil a fost clar definită în Ghidul solicitantului, pct. 3-Condiţii de eligibilitate, lit. B), respectiv 1. Preşcolari; 2. Elevi cu risc de părăsire timpurie a şcolii; 3. Părinţi/tutori ai elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii; 4. Personal implicat în dezvoltarea programelor de prevenire a fenomenului de părăsire a şcolii; 5. Părinţi/tutori ai preşcolarilor.
Ghidul solicitantului cuprindea şi clarificarea categoriilor de grupuri ţintă avute în vedere în cererea de proiecte.
3.6. În ceea ce priveşte critica privind neanalizarea relaţiei contractuale-administrative cu autoritatea intimată, Înalta Curte apreciază, conform celor expuse anterior, că s-a dovedit faptul că recurenta nu şi-a îndeplinit o obligaţie esenţială prevăzută în contract, referitoare la scopul încheierii contractului.
În sarcina recurentei-reclamante nu există doar obligaţia de a justifica efectuarea unor cheltuieli în realizarea unei activităţi în conformitate cu Cererea de finanţare, ci obligaţia de a dovedi efectuarea cheltuielilor în vederea realizării obiectivului vizat de contractul de finanţare, prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii.
Totodată, susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că autoritatea pârâtă a avut la dispoziţie timpul necesar pentru a semnala aceste aspecte la momentul analizării proiectului, sunt simple afirmaţii care, însă, nu exclud obligaţia acesteia de a respecta cele stipulate şi asumate prin contractul de finanţare.
În acest context, fiind încălcate prevederi contractuale clare şi o obligaţie pe care beneficiarul şi-a asumat-o, cheltuielile aferente burselor elevilor de clasa a XI-a şi a XII-a este evident că nu erau eligibile.
3.7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 4176 din 21 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 septembrie 2019.