Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3678/2019 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to substantiate legal unconstitutionality or procedural error in tax accessory liabilities dispute

Case Number Decizia nr. 3678/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal (recurs) null and void, thereby upholding the appellate court's prior decision that annulled the tax authority's collection decision regarding approximately 1.31 million RON in fiscal accessories. The dispute arose from a taxpayer's challenge to a decision enforcing accessory tax liabilities, which the first-instance appellate court had invalidated. The court found the appeal procedurally defective because the appellant failed to meet the specific requirements for cassation under Romanian Civil Procedure Code Article 488, submitting merely a copy of its initial defense and listing facts and statutes without concrete legal criticism. Consequently, relying on Articles 489(2) and 496 of the Civil Procedure Code, the court ruled that the appeal was null due to the lack of valid grounds for cassation, confirming the lower court's judgment as final.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate legal unconstitutionality or procedural error in tax accessory liabilities dispute: Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-pârâtă ca temei de drept al cererii sale de recurs.

Keywords

AI generated
procedural nullity article of civil procedure grounds for cassation tax procedure tax authority tax collection

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.07.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei nr. 178/21.03.2014 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/20.12.2013 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, în privinţa obligaţiilor fiscale în cuantum de 1.314.529 RON, reprezentând accesorii creanţe de recuperat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 54/CA din 28 martie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi a anulat în tot Decizia nr. 178/2014 de soluţionare a contestaţiei şi, în parte, Decizia 1330137004279/20.12.2013 în ceea ce priveşte accesoriile fiscale în cuantum de 1.314.529 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 54/CA din 28 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii actelor atacate.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa a avut în vedere exclusiv susţinerile reclamantei, nu a analizat cauza sub toate aspectele şi în raport de toate probele existente la dosar, pronunţând o hotărâre netemeinică şi nelegală.

De asemenea, prezintă starea de fapt din speţă, precum şi dispoziţiile legale pe care le apreciază a fi incidente.

4. Apărările intimatului-reclamant A.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii şi a aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că acest recurs este nul, potrivit considerentelor de mai jos.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-pârâtă ca temei de drept al cererii sale de recurs.

De altfel, criticile recurentei nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., reprezentând doar înşiruirea unor aspecte de fapt ale cauzei şi expunerea unor texte de lege, ce nu pot face obiectul unei cereri de recurs în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate. Mai mult, nici sintagma "în mod eronat a reţinut instanţa" nu reprezintă o critică de nelegalitate câtă vreme recurenta nu a indicat în mod expres care sunt normele de drept material pe care le apreciază a fi fost încălcate sau aplicate greşit de către prima instanţă şi nici nu a motivat în concret această apreciere a sa.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

Mai mult, examinând cererea de recurs formulată de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, se constată că aceasta reprezintă o copie fidelă a întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond şi aflată la dosarul Curţii de Apel Constanţa, aspectele invocate făcând obiectul analizei instanţei de fond, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate, apt să conducă la casarea hotărârii recurate. Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind investită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Deoarece recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 54/CA din 28 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei civile nr. 54/CA din 28 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2019.

GGC - OB