Extraordinary annulment of jurisdictional declination: scope limits and inadmissibility of merits-based challenges

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual.

Prin acţiunea formulată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună emiterea deciziei de revizuire a pensiei conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, precum şi plata diferenţelor de pensie cuvenite.

2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3621 din 14 septembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

3. Cererea de recurs.

Împotriva Sentinţei civile nr. 3621 din 14 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

4. Decizia pronunţată în recurs şi atacată cu contestaţie în anulare.

Prin Decizia nr. 207 din data de 18.01.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 3621 din 14 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

5. Contestaţia în anulare formulată

Împotriva Deciziei nr. 207 din data de 18.01.2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (3) şi art. 504 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea hotărârilor pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul susţine că unicul motiv al recursului se referă la faptul că i-a fost încălcat dreptul inalienabil al omului la un proces echitabil. Instanţa de fond şi-a bazat motivarea numai pe motive străine de natura cauzei supusă judecăţii (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

Un alt aspect pentru care consideră că hotărârea pronunţată în recurs este faptul că, deşi cererea de recurs a avut un singur motiv şi anume "încălcarea dreptului fundamental al omului la un proces echitabil", din analiza hotărârii reiese că instanţa de recurs nu a examinat motivele de recurs invocate în cauză. Nu toate hotărârile judecătoreşti sunt temeinice şi legale, chiar dacă poartă menţiunea "fără cale de atac". De aceea, legiuitorul a înfiinţat în cadrul Legii nr. 304/2004 art. 23 alin. (2) care prevede următoarele" "Secţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursurile declarate împotriva hotărârilor definitive sau a actelor judecătoreşti de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa Curţilor de Apel.

6. Apărările formulate de intimata Casa Naţională de Pensii Publice.

Intimata Casa Naţională de Pensii Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

7. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine cele ce urmează:

În speţă, reclamantul A. a formulat contestaţie în anulare împotriva unei decizii pronunţate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluţionarea cauzei s-a făcut cu "încălcarea dreptului la un proces echitabil".

Înalta Curte constată că, temeiul de drept al contestaţiei în anulare de faţă îl reprezintă dispoziţiile art. 503 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs" şi art. 504 alin. (2) din acelaşi cod potrivit cărora:

"Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită în cazul în care motivul a fost invocat prin cererea de recurs, dar instanţa l-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt incompatibile cu recursul sau dacă recursul, fără vina părţii, a fost respins fără a fi cercetat în fond".

Aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauză deoarece, aşa cum în mod corect rezultă din actele dosarului, Curtea de Apel Bucureşti nu a soluţionat cererea dedusă judecăţii pe fondul său, ci s-a pronunţat cu privire la excepţia necompetenţei materiale având în vedere natura juridică a litigiului, dând eficienţă dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit cărora jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar, conform art. 153 lit. f) din acelaşi act normativ, tribunalul soluţionează în primă instanţă litigiile având ca obiect refuzul nejustificat de rezolvare a cererii privind drepturile de asigurări sociale.

Cu privire la critica contestatorului în sensul că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora: (1) "Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii", trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din acelaşi cod potrivit cărora:

"Părţile au obligaţia să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Prin exercitarea recursului reclamantul a contribuit la întârzierea procesului deoarece, în loc ca dosarul să fie înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, Curtea de Apel Bucureşti l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării căii de atac.

De asemenea, se constată că, prin decizia pronunţată de către instanţa de recurs s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 158 din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 potrivit cărora: "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent" şi în mod corect s-a reţinut că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nici o cale de atac, iar recursul a fost respins ca inadmisibil.

Şi cu privire la această hotărâre reclamantul şi-a exprimat nemulţumirea exercitând calea de atac a contestaţiei în anulare, contribuind la întârzierea procesului pe fondul său.

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte reţine că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, în cadrul căreia nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare sunt menţionate în art. 503 alin. (1) potrivit cărora:

"Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Înalta Curte reţine că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de art. 503 din C. proc. civ., fără ca instanţa de retractare să poată proceda pentru prima dată la o analiză pe fond a drepturilor subiective deduse judecăţii.

Or, analizând hotărârea atacată, prin prisma dispoziţiilor care reglementează contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la fondul cauzei ci a constatat că hotărârea de declinare a competenţei nu poate fi supusă niciunei căi de atac, iar criticile formulate în cuprinsul contestaţiei în anulare se referă tocmai la fondul cauzei.

Dispoziţiile legale menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu se încadrează normelor enunţate, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

8. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 207 din 18 ianuarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB