Extraordinary appeal against final administrative judgment inadmissible for prior adjudication and impermissible constitutional exceptions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, thereby upholding the prior final decision that had rejected the appellant's cassation appeal; the court also rejected the request to refer constitutional unconstitutionality exceptions regarding specific civil procedure articles to the Constitutional Court. The dispute involved a procedural challenge where the applicant attempted to use an extraordinary remedy against a final judgment in administrative litigation, arguing material error and invoking constitutional rights to access justice and effective remedy under the ECHR and Charter of Fundamental Rights, while challenging the applicability of civil procedure codes to administrative matters. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the limited grounds for extraordinary review under Article 503 of the Code of Civil Procedure, which restricts such challenges to specific cases like non-legal citation or material error; the court found the filing inadmissible because the matter had already been adjudicated in the regular appeal phase and the invoked constitutional exceptions were previously resolved, rendering the new requests impermissible under Articles 248 and 504 of the Code of Civil Procedure and Article 29 of Law No. 47/1992.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 din C. proc. civ, art. 489 din C. proc. civ, art. 517 alin. (4) din C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 2 alin. (2) din C. proc. civ, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Extraordinary appeal against final administrative judgment inadmissible for prior adjudication and impermissible constitutional exceptions: The dispute involved a procedural challenge where the applicant attempted to use an extraordinary remedy against a final judgment in administrative litigation, arguing material error and invoking constitutional rights to access justice and effective remedy under the ECHR and Charter of Fundamental Rights, while challenging the applicability of civil procedure codes to administrative matters. The decisive legal basis was the principle of legality of appeals and the limited grounds for extraordinary review under Article 503 of the Code of Civil Procedure, which restricts such challenges to specific cases like non-legal citation or material error; the court found the filing inadmissible because the matter had already been adjudicated in the regular appeal phase and the invoked constitutional exceptions were previously resolved, rendering the new requests impermissible under Articles 248 and 504 of the Code of Civil Procedure and Article 29 of Law No. 47/1992.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive section ('Temeiul de drept al soluţiei') for rejecting the appeal as inadmissible.
Legal provision regarding the admissibility of constitutional challenges, cited in the dispositive section to support the rejection of the request to refer the case to the Constitutional Court.
Full text
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin încheierea din 18 octombrie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 35 din C. proc. civ., ca inadmisibilă. De asemenea, a respins şi cererea formulată de recurentului-reclamant A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.
2. Cererea de recurs.
Împotriva încheierii din 18 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A..
3. Hotărârea instanţei de recurs.
Prin Decizia nr. 186 din 18.01.2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 18 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.
4. Contestaţia în anulare.
Împotriva Deciziei nr. 186 din 18.01.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare reclamantul A..
În dezvoltarea motivelor contestaţiei în anulare, contestatorul arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât dispoziţiile art. 124 alin. (1) din Constituţia României obligă ca justiţia să se înfăptuiască în numele legii, iar aşa cum se poate constata, hotărârea nu este motivată, opiniile personale, subiective, nejustificate, chiar şi a unui complet de judecată nu pot ţine loc de lege.
Deşi invocate legal în motivarea recursului, faţă de prevederile Deciziei RIL a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXXVI/2006, obligatorii în temeiul art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. tuturor instanţelor de judecată din România, au instituit reguli de drept aplicabile sesizărilor Curţii Constituţionale a României, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie, enunţat de art. 21 din Constituţia României şi garantarea dreptului de a fi judecat într-un mod echitabil de către o instanţă imparţială, drept recunoscut şi garantat prin prevederile art. 6&1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 teza a II-a din CDFUE, în condiţiile în care, în raport de dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României şi cele ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate.
În continuare, invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ. aplicate materiei de drept administrativ raportate la dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Constituţia României, dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cu privire la un recurs efectiv şi dispoziţiile art. 47 teza I-a din CDFUE cu privire la o cale de atac eficientă, după cum urmează:
În reglementările juridice naţionale nu există nicio normă juridică exprimată limpede şi fără echivoc prin care calea de atac a recursului în materia de drept administrativ este echivalentă cu calea de atac a recursului din materia de drept civil, din contră prevederile art. 54 pct. (9) din cap. IV din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., privitor la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"La art. 28 alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, instituie un statut de "specialia generalibus derogant" asupra Legii nr. 554/2004 şi potrivit prevederilor Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un concurs pentru rezolvarea unui raport juridic conflictual cu norma comună, respectiv cu dispoziţiile invocate ca şi neconstituţionale, se aplică legea specială, măsură juridică impusă şi de prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ.
Totodată, a arătat că prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt, de regulă, ignorate de instanţe în temeiul unor decizii incomplete ale Curţii Constituţionale a României care nu au fost raportate şi analizate adecvat cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului asupra dispoziţiilor art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 47 paragraf 1 din CDFUE, astfel încât Deciziile Curţii Constituţionale nr. 462/2014, nr. 747/2014, nr. 219/2016 şi altele, demarate inexplicabil de la o negaţie juridică evidentă menţionată de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu se aplică în materie de contencios administrativ şi fiscal ...", şi printr-o deducţie iraţională, rezultând că acestea ar reprezenta voinţa legiuitorului, Curtea Constituţională substituindu-se, astfel, neconstituţional, legiuitorului, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, limitările procedurale impuse celei de-a doua faze a sistemului dublului grad de jurisdicţie de art. 488 din C. proc. civ. prin deciziile Curţii Constituţionale nu au fost raportate la propria jurisprudenţă a Curţii Constituţionale exprimată în alte decizii (cu titlu de exemplu Decizia nr. 485/2015), şi, mai mult, nu au fost raportate la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului stabilită în litigiile Lungoci împotriva României/2006, Belasin împotriva României/2007 şi Bernd împotriva României/2013, prin care Curtea a considerat că accesul la justiţie, numai pentru a se declara acţiunea ca nefondată printr-o apreciere subiectivă a judecătorului, iar limitarea căii de atac instituite de art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin efectul aplicării eronate a unei legi străine materiei care guvernează cauza, este contrar dreptului la judecarea efectivă a cauzei în sistemul dublului grad de jurisdicţie, garantate de art. 6 teza a I-a şi de art. 13 din Convenţie.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."
Cu privire la obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina contestatorului, Înalta Curte va avea în vedere prevederile obligatorii ale Deciziei nr. 55 din data de 03.07.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, potrivit cărora dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013 se interpretează în sensul că de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în calea de atac beneficiază numai reclamantul care a fost scutit în primă instanţă de obligaţia timbrajului şi pe cale de consecinţă contestatorul va fi scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Cu privire la contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte constată că aceasta este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".
Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate statuate de dispoziţiile art. 504 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora "Contestaţia în anulare este inadmisibilă dacă motivul prevăzut la art. 503 alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului" constată că deşi intitulată "contestaţie în anulare" cererea dedusă judecăţii aceasta este identică cu cea soluţionată prin Decizia nr. 186 din data de 18.01.2019.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.
Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Raportat la datele speţei de faţă, Înalta Curte observă că decizia prin care se soluţionează cererea de recurs împotriva încheierii din data de 18.10.2018 este definitivă şi nu poate fi supusă prezentei căi extraordinare de atac, deoarece partea interesată are la îndemână numai calea de atac a recursului, ceea ce în cauza de faţă această etapă procesuală a fost epuizată.
Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35, art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cerere a fost analizată atât prin încheierea de şedinţă din data de 18.10.2018, cât şi prin Decizia nr. 186 din data de 18.01.2019, motiv pentru care reiterarea acesteia şi în cadrul contestaţiei în anulare apare ca inadmisibilă.
5. Temeiul de drept al soluţiei
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248, coroborat art. 504 din C. proc. civ. şi ţinând cont şi de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge atât contestaţia în anulare, cât şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35, art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., împotriva Deciziei nr. 186 din 18 ianuarie 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35, art. 488 şi art. 489 din C. proc. civ., ca inadmisibilă.
Cu recurs în termen de 48 ore de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.
GGC - OB