Dismissal of late-filed administrative appeal due to valid service at unnotified change of address and failure to prove grounds for restoration in time

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.04.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania de Căi Ferate CFR S.A. şi Compania de Căi Ferate CFR S.A. - Regională CF Bucureşti, a solicitat să se constate dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 83470 m.p. situat în mun. Ploieşti şi să fie obligată pârâta Ministerul Transporturilor la eliberarea certificatului de proprietate emis în temeiul H.G. nr. 834/1999.

Prin sentinţa nr. 3176/29.04.2015 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.10.2015, sub nr. x/2014.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 870 din data de 15.03.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Compania de Căi Ferate CFR S.A. şi Compania de Căi Ferate CFR S.A. - Regionala CF Bucureşti.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 870 din data de 15.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care solicită, în principal, repunerea în termenul de exercitare a căii de atac, iar pe fondul cauzei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs se arată că hotărârea recurată a fost comunicată la o adresă incompletă, nu se indică numărul clădării, etajul şi apartamentul. Adresa de comunicare este străină. Are sediul în Bucureşti. Prin cererea dedusă judecăţii a indicat sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul avocatului Sos. x. Administratorul judiciar B. are sediul în Bucureşti, Calea x, iar în str. x, clădirea C, parte, sector 1 presupune că a fost doar un posibil sediu procesual ales pentru comunicare.

Termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii, însă hotărârea nu i-a fost comunicată:

- nici la sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură din Bucureşti;

- nici la sediul societăţii din Bucureşti şi

- nici la sediul administratorului judiciar - Calea x nr-216.

Termenul de exercitare a căii de atac curge de la fotocopierea hotărârii, respectiv de la data de 28.07.2016. Se arată că sunt incidente dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. partea a fost împiedicată să exercite calea de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, respectiv aceea că hotărârea nu i-a fost comunicată, ci a luat cunoştinţă de aceasta la data de 28.07.2016.

Cu privire la fondul cauzei se arată că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii - art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Deşi excepţia inadmisibilităţii a fost invocată de către pârâte cu mai multe motivări, totuşi considerentul reţinut de instanţa de fond, în sensul că nu s-ar fi formulat cerere administrativă cu un astfel de obiect constituie un element de noutate care nu a fost pus în discuţie, nu a fost analizat în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, în raport cu care nu şi-a exercitat dreptul la apărare.

Incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea este nemotivată în raport de actele şi probatoriile administrate aşa încât cuprinde motive străine de natura pricinii, ceea ce echivalează cu o nemotivare.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 5 din H.G. nr. 834/1991, dispoziţiile Criteriului nr. 2665/311/1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, emis de MEF şi MLPAT, disp. OMTI nr. 1316/16.08.2012, pârâtului Ministerul Transporturilor îi revenea obligaţia legală de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate după îndeplinirea obligaţiei pârâtei CNCF CFR S.A. de depunere a documentaţiei, iar societatea reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă.

Soluţia instanţei de fond este rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a dispoziţiilor legale circumscrise probatoriilor administrate - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a făcut o greşită aplicare a disp.art. 248 C. proc. civ. privind procedura de soluţionare a excepţiilor invocate.

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte obligaţia instanţei de a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra excepţiilor de fond strâns legate de exerciţiul dreptului la acţiune aşa încât, invocarea concomitentă a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active privitor la cel de-al doilea capăt de cerere şi inadmisibilităţii cererii determină ca fiind prioritară excepţia lipsei calităţii procesuale active privitor la cel de-al doilea capăt de cerere deoarece prin soluţionarea acestei excepţii se determina cadrul procesual în care urma să se analizeze şi excepţia inadmisibilităţii, iar o astfel de ordine ar fi putut schimba soluţia adoptată sau cel puţin ar fi putut determina luarea altor măsuri, în baza rolului activ al judecătorului.

Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 12 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării coroborate cu disp. art. 969 din C. civ. de la 1964.

Prin contractul de vânzare acţiuni nr. x/23.09.2003 s-a realizat vânzarea unui număr de 456788 acţiuni ale S.C. C. S.A. urmând ca, potrivit art. 7.2. lit. g) din contract, ca până la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aflate în administrarea vânzătoarei, să se încheie fie un contract de închiriere, fie un contract de asociere.

Însă, pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, fapt stabilit prin sentinţa civilă nr. 19842/27.10.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2092/28.03.2013, pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2010.

Conform tezei a doua a art. 7.2. lit. g) din contractul de vânzare acţiuni nr. x/23.09.2003 "după obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, vânzătorul va aduce acest teren ca aport în natură la majorarea capitalului social al societăţii. Acţiunile emise în schimbul terenului vor fi oferite spre cumpărare acţionarilor existenţi la data respectivă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Arată că a realizat procedura prealabilă, aşa cum atestă înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. x/13.01.2014 emisă de către CNCF CFR S.A. ce are aplicată ştampila serviciului registratură al acesteia, cu nr. x/14.01.2014, adresa nr. x/20.01.2014 emisă de această pârâtă precum plângerea prealabilă nr. 484/16.10.2013 înregistrată la pârâtul Ministerul Transporturilor sub nr. x/16.10.2013) fără a obţine recunoaşterea pretenţiilor reclamantei şi apoi a dedus litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti, solicitând obligarea pârâţilor la îndeplinirea acestor obligaţii legale de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, la obligarea efectuării demersurilor în acest sens privind îndeplinirea obligaţiei de depunere a documentaţiei necesare pentru ca în final să se poată realiza obligaţia contractuală prevăzută de dispoziţiile art. 7.2. lit. g) din contractul de vânzare acţiuni nr. x/23.09.2003, respectiv aducerea ca aport a terenului, consideră să soluţia adoptată de instanţa de fond încalcă în mod grav normele legale arătate.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. şi Ministerul Transporturilor au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cererea de recurs prin prisma dispoziţiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

6.1. Cu privire la cererea de repunere în termenul de formulare a recursului

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 23.03.2016, iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la instanţa de fond la data de 11 august 2016 .

Cu privire la adresa de comunicare a actelor de procedură se constată că reclamanta a indicat, prin cererea de chemare în judecată sediul procesual ales în Bucureşti, Sos. x, sector 5 .

După înregistrarea dosarului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a intrat în procedura falimentului şi lichidatorul judiciar a indicat sediul pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. x, clădirea C, sector 1 .

Hotărârea a fost comunicată la această adresă la data de 23.03.2016 Bucureşti, str. x .

La data de 28.07.2016 reclamanta a formulat o cerere prin care a solicitat fotocopierea sentinţei civile nr. 870 din 15.03.2016, cerere în cadrul căreia a indicat adresa din Bucureşti, Sos. x, însă anterior acestei cereri nu a formulat o cerere expresă în care să indice o schimbare a locului de comunicare a actelor de procedură, motiv pentru care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a comunicat hotărârea la adresa indicată în dosarul cauzei.

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauza de faţă, motivele invocate de către recurenta-reclamantă nu pot fi asimilate unor motive temeinic justificate în sensul dispoziţiilor prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., pentru a opera instituţia repunerii în termen.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează; 2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".

În raport de aceste dispoziţii rezultă fără putinţă de tăgadă că la data de 23.03.2016 funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei a semnat de primirea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la adresa indicată: S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., iar de la acest moment începe să curgă termenul de 15 zile pentru declararea recursului, ultima zi în care recurenta-reclamantă putea depune cererea de recurs fiind data de 08.04.2016.

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În raport de aceste dispoziţii, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost depusă cu depăşirea termenului legal.

Faptul că la data de 28.07.2016 S.C. A. S.R.L. a formulat, prin avocat D., cerere prin care a solicitat fotocopierea sentinţei civile nr. 870/15.03.2016 pronunţate în dosarul nr. x/2014 - filele x şi a indicat pentru comunicarea actelor de procedură sediul profesional al cabinetului de avocatură din Bucureşti, Şos. x, nu are relevanţă în prezenta cauză pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 172 C. proc. civ. care statuează în mod expres cum trebuie procedat în cazul schimbării locului citării:

"Dacă în cursul procesului una dintre părţi şi-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoştinţeze instanţa, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum şi partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoştinţare, procedura de citare pentru aceeaşi instanţă este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

Având în vedere că, textul de lege menţionează în mod expres posibilitate de schimbare a locului citării pentru termenele următoare, recurenta-reclamantă putea uza de aceste dispoziţii numai în timpul judecăţii.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, art. 185 coroborat cu art. 186 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului şi va respinge recursul, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B..

Respinge recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 870 din 15 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.