Admissibility of challenging Judicial Inspectorate dismissal resolutions without prior administrative procedure following constitutional invalidation of finality clause

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/205, reclamanta A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară - Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat anularea Rezoluţiei de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din 18.09.2015 emisă de pârâtă şi trimiterea dosarului în vederea începerii cercetării disciplinare a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prin raportare la art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea 303/2004 săvârşite de magistraţii reclamaţi prin sesizarea înregistrată la sediul pârâtei, motivându-şi cererea pe prevederile deciziei CCR nr. 397/03.07.2014, Legea 317/2004 şi Legea 554/2004.

2. Hotărârile primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 21.04.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în vedere reclamantei, în temeiul dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 să precizeze dacă înţelege să cheme în judecată şi persoanele reclamate.

Prin sentinţa nr. 1772 din data de 26.05.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ DIN CADRUL CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Prin sentinţa nr. 2450 din data de 04.08.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 1772/26.05.2016 şi a încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016, sentinţei nr. 1772 din data de 26 mai 2016, şi a sentinţei nr. 2450 din data de 04.08.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin încheierea de şedinţă din data de 21.04.2016 instanţa trebuia să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/2013 şi cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. f) art. 16 raportat la art. 24, art. 25 din O.U.G. nr. 80/2014 deoarece excepţia are legătură cu obligarea reclamantei la plata taxelor judiciare de timbru.

Solicită desfiinţarea sentinţei civile nr. 1772 din data de 26 mai 2016 şi arată că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi art. 6 din CEDO deoarece, instanţa motivează cu încălcarea art. 5 alin. (4) C. proc. civ. respingerea ca inadmisibilă a acţiunii prin faptul că "în cazul prevăzut de art. 45 alin. (4) lit. b), norma specială nu stabileşte nicio condiţie derogatorie de la dreptul comun, situaţie faţă de care se impune concluzia caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, procedură care în cauza de faţă nu a fost parcursă".

Acţiunea dedusă judecăţii nu a fost judecată pe fond întrucât a fost respinsă ca inadmisibilă prin admiterea excepţiei lipsei procedurii prealabile invocată de pârâta Inspecţia Judiciară, fiind ignorată motivarea Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 397/03.07.2014 care constată că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanţe susţinând că potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 instanţa trebuia să dispună sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate "in integrum" a O.U.G. nr. 80/2013 şi cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 9 lit. f) art. 16 raportat la art. 24, art. 25 din O.U.G. nr. 80/2014 deoarece excepţia are legătură cu taxele judiciare de timbru impuse pentru judecarea dosarului civil nr. x/2015 şi nu a fost constatată ca neconstituţională până în prezent, iar potrivit Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Cu privire la sentinţa civilă nr. 2450 din data de 04.08.2016 recurenta-reclamantă arată că instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deoarece, în mod netemeinic a fost respinsă cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 1772/26.05.2016 şi nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 18 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 03 aprilie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din 18.09.2015 emisă de pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei menţionate şi trimiterea dosarului în vederea începerii cercetării disciplinare a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prin raportare la art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 săvârşite de magistraţii reclamaţi.

Prima instanţă a respins ca inadmisibilă contestaţia şi a reţinut că articolul 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede că "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile deoarece, instanţa de fond nu a ţinut cont de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 397/03.07.2014 prin care s-a statuat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întemeiate criticile recurentei potrivit cărora în mod greşit prima instanţă nu a soluţionat pe fond acţiunea în anularea rezoluţiei de clasare, pronunţând soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, pentru lipsa dovezii parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a reţinut că legea actuală a contenciosului administrativ a optat pentru soluţia menţinerii caracterului obligatoriu al procedurii administrative prealabile, instituirea recursului graţios sau ierarhic reprezentând o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul administrativ.

În concret, prin regula prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind caracterul obligatoriu al plângerii prealabile administrative este incidentă ori de câte ori prin legea specială nu sunt stabilite alte condiţii derogatorii de sesizare a instanţei de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că în speţă, obiectul analizei instanţei de fond l-a constituit rezoluţia de clasare nr. 4849/IJ/2917/DIJ/2015 din data de 19.08.2015 emisă de Inspecţia Judiciară.

Cu privire la această categorie de rezoluţii, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată: (…)

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;"

Cu privire la acest articol Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Deşi în motivarea acestei decizii s-a explicat faptul că este absolut necesară asigurarea liberului acces la justiţie, prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească, iar dispoziţiile declarate neconstituţionale şi-au încetat efectele juridice, până în prezent nu s-a realizat o reglementare clară a procedurii de contestare a soluţiei de clasare a unei sesizări dispuse de Inspecţia Judiciară.

Astfel, acţiunea poate fi formulată direct la instanţă, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, având în vedere faptul că obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este excesivă şi formală, în contextul în care legiuitorul nu şi-a îndeplinit întocmai obligaţia prevăzută de art. 147 alin. (1) prima teză din Constituţia României, respectiv de a pune în acord prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile constituţionale, aplicând prin similitudine dispoziţiile art. 47 alin. (5) teza finală din Legea nr. 317/2004.

Art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

În acest context, câtă vreme legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă în cazul contestării rezoluţiei de respingere a sesizării, se apreciază că această procedură nu poate fi opusă părţii reclamante ca şi condiţie de admisibilitate, nici în cazul rezoluţiei de clasare.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, ulterior pronunţării instanţei de contencios constituţional, în jurisprudenţă au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluţiilor de clasare emise de Inspecţia Judiciară, unele instanţe apreciind că rezoluţiile vor fi atacate în condiţiile reglementate de dispoziţiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), cum a reţinut şi instanţa de fond în cauza dedusă judecăţii, alte instanţe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluţiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecţiei Judiciare.

Urmare acestor interpretări contrare, în şedinţa Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 13 februarie 2017 a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată), şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că în mod eronat s-a apreciat de către instanţa de fond asupra inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, fără a intra în cercetarea fondului.

Cu privire la criticile referitoare la încheierea de şedinţă din data de 21.04.2016 şi a sentinţei nr. 2450 din data de 04.08.2016, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. Înalta Curte va examina cu prioritate, excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Într-adevăr, prin cererea înregistrată la data de 22.07.2016, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat completarea sentinţei civile nr. 1772 din 26.05 2016, pronunţată în dosarul civil nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016 pronunţată în acelaşi dosar, motivat de faptul că instanţa de fond ar fi omis să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate integrală a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi în special a articolelor 9 lit. f), 16, 24 şi 25.

Însă, Înalta Curte constată că prin încheierea de şedinţă din data de 21.04.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 i-a pus în vedere reclamantei să precizeze dacă înţelege să cheme în judecată şi persoanele reclamante.

Prin sentinţa nr. 2450 din data de 04.08.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 1772 din data de 26.05.2016 şi a încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016, formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Or, în situaţia în care Înalta Curte a constatat că recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 1772 din data de 26.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este fondat şi va fi admis, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, instanţa de fond va avea în vedere toate criticile formulate de către recurenta-reclamantă, atât prin cererea de chemare în judecată cât şi prin "precizările" depuse la data de 09.05.2016, aspect în raport de care recursurile declarate de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016 şi a sentinţei nr. 2450 din data de 04.08.2016, devin lipsite de interes.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată, va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond şi va respinge recursurile declarate împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016 şi a sentinţei nr. 2450 din data de 04.08.2016, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1772 din 26 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Casează sentinţa nr. 1772 din 26 mai 2016 şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de şedinţă din data de 21.04.2016 şi a sentinţei nr. 2450 din data de 04.08.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.