Territorial jurisdiction for union-filed salary claims: exclusive domicile of the individual member despite representative standing

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.01.2018 sub nr. x/2019, ca urmare a disjungerii cererii privind pe reclamantul A. din dosarul nr. x/2018, Sindicatul Poliţiştilor din România Diamantul a solicitat, pentru membrii de sindicat indicaţi în tabelul anexă, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, obligarea acestuia să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor pe ultimii 3 ani, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009 şi la normele ulterioare, inclusiv făcând aplicarea deciziei CCR nr. 794/2016, fără a ţine seama de coeficienţii de ierarhizare ai funcţiilor de poliţie şi valoarea de referinţă de 197,33 RON cu sediul în anexa 1 abrogată prin O.G. nr. 38/2003 şi art. II din O.G. nr. 8/2008 şi să achite reclamanţilor diferenţele între drepturile salariale efectiv plătite şi drepturile salariale ce vor rezulta din recalculare, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 39 din data de 8 ianuarie 2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale de a soluţiona cererea disjunsă privind pe reclamantul A. şi a declinat în favoarea Tribunalului Mehedinţi competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantul A., prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul", în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 reglementează o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de la domiciliul reclamantului, indiferent dacă cererea este formulată personal sau în numele său de un sindicat, iar în prezenta cauză, potrivit tabelului anexă, reclamantul A. are domiciliul în judeţul Mehedinţi.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 139 din data de 5 aprilie 2019 Tribunalul Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale invocată de reclamant, în baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" şi pe pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 62/2011 - Legea dialogului social şi aplicabilitatea deciziei nr. 1/2013 - I. C. civ..J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii care a statuat că " …. instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

S-a apreciat, de asemenea, că decizia nr. 1/2013 continuă să producă efecte chiar şi în contextul modificării prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel încât, dat fiind sediul din Bucureşti al sindicatului reclamant s-a constatat că Tribunalul Bucureşti este competent teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Obiectul demersului judiciar iniţiat de Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" pentru membrul său de sindicat - reclamantul A. îl reprezintă obligarea pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş la acordarea unor drepturi salariale, prin raportare la prevederile Legii nr. 330/2009.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, pentru stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei se reţine aplicabilitatea normelor cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 27.09.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus enunţat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" nu are calitatea de reclamant, ci pe cea de reprezentant al acestuia (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece acesta are calitatea de titular al dreptului pretins, dar şi interesul promovării acţiunii.

De asemenea, în cauză nu este aplicabilă decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, dispoziţii ce au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că la momentul formulării acţiunii acesta avea domiciliul în Strehaia, jud. Mehedinţi (tabel dosar Tribunal Bucureşti), localitate în raza teritorială a Tribunalului Mehedinţi, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Poliţiştilor din România "Diamantul" în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.