Public service recruitment contest annulment dismissed as unfounded due to lack of specific harm and irrelevance of civil nullity distinctions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2015 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în Dosar nr. x/2015, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici constatarea nulităţii absolute/anularea totală a concursului de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de secretar al judeţului Argeş organizat de pârâtă în data de 23 iulie 2014 - 25 iulie 2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2578 din 14 octombrie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi cea a tardivităţii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI şi intervenientul B., ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 2578 din 14 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei atacate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii formulate.

În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) şi prin depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.).

S-a apreciat că instanţa a realizat o confuzie între cazurile/cauzele de nulitate absolută şi nulitate relativă aplicabile în prezenta cauză, posibilitatea de invocare a acestora, efectele juridice ale nulităţii - întinderea acestora, precum şi tipul de nulitate aplicabil (de drept substanţial sau de drept procedural).

Din modul în care a procedat la îmbinarea părţilor componente a nulităţilor rezultă ca prima instanţă a înţeles să aplice prezentei cauze regimul juridic al nulităţilor de drept procedural reglementat de art. 174, 175 C. proc. civ. - nulitatea actelor de procedură - nulitatea condiţionată de vătămare.

Aceste aspecte rezultă din modul în care prima instanţă a motivat pretinsa confuzie între regimul juridic al nulităţii aplicabile. Cu alte cuvinte, prima instanţă a înţeles să judece o nulitate de drept substanţial prin aplicarea regimului juridic al nulităţilor procedurale reglementat de art. 174 şi urm. C. proc. civ., deşi incidentă în prezenta cauză este nulitatea absolută.

Conform 1247 şi art. 1325 C. civ., nulităţile şi regimul juridic al acestora este aplicabil şi actelor juridice unilaterale, respectiv actelor administrative.

Raportat la art. 1250 C. civ., interesul ocrotit prin normele H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici acesta este unul general, după cum rezultă din modul de reglementare atât al funcţiei publice în Legea nr. 188/1999 - privind Statutul funcţionarilor publici cât şi din enunţarea principiilor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici cuprinse în H.G. nr. 611/2008.

Prima instanţă a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material reglementate de art. 1246 şi urm. C. civ. raportat la prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 71 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.

Dispoziţiile art. 71 din H.G. nr. 611/2008 au caracter de normă specială faţă de Legea nr. 554/2004 şi sunt singurele în măsură să stabilească regimul juridic al nulităţii aplicabile şi în cazul acţiunilor întemeiate pe art. 71 din H.G. nr. 611/2008 le este aplicabil regimul juridic al nulităţii absolute; şi, prin urmare, odată ce instanţa a constatat încălcarea de către intimată a obligaţiilor sale statuate de H.G. nr. 611/2008 trebuia să constate nulitatea de drept a concursului, chiar şi din oficiu.

Susţinerea de mai sus este compatibilă cu prevederile art. 1252 C. civ. întrucât nulitatea absolută rezultă neîndoielnic din lege şi prin referirea la vătămarea produsă ca fiind insuficientă să conducă la nulitatea actului, instanţa a aplicat în mod eronat normele procedurale în locul celor de drept material.

2. În ce priveşte motivul de casare privitor la depăşirea de către instanţa a puterilor judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) judecătorul fondului a arătat că a realizat o evaluare a lucrării mele (substituindu-se comisiei de concurs - ca parte componentă a puterii executive) şi a concluzionat că, chiar dacă i s-ar fi acordat un punctaj după un barem aferent noii reglementări, nu ar fi reuşit să obţină cele 70 de puncte necesare probei scrise.

Aşadar, prin evaluarea lucrării, prima instanţa şi-a depăşit competenţele precum şi limitele investirii.

Dacă i s-ar fi acordat cele 20 de puncte aferente subiectului nr. 5, ar fi promovat proba scrisă şi, mai mult decât atât, având în vedere punctajul obţinut la celelalte subiecte, ar fi avut o notă mai mare decât a candidatului declarat admis, care a obţinut nota de promovare în temeiul unui subiect stabilit nelegal iar instanţa trebuia ca din oficiu să constate nulitatea concursului.

3. A precizat şi că înţelege să recureze atât hotărârea cât şi considerentele reţinute de prima instanţă, referitoare la partea din Subiectul nr. 5 - Registru de interese, apreciat de aceasta ca fiind abrogat implicit prin prevederile Legii nr. 176/2010.

De asemenea, prin aplicarea greşită a legii, prima instanţă a considerat că art. 75, 77, 78, 81 şi 82 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali ar fi fost abrogate implicit prin prevederile Legii nr. 176/2010, deşi, potrivit opiniei recurentei, întregul Capitol VIII din Legea nr. 393/2004 - Registrul de interese - art. 74 - 83, a fost abrogat implicit prin prevederile Legii nr. 144/2007 modificată şi completată prin Legea nr. 176/2010.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Astfel, raportat la critica de nelegalitate a recurentei în ceea ce priveşte desfăşurarea concursului de recrutare organizat în vederea ocupării funcţiei publice de conducere vacante de secretar al judeţului Argeş, respectiv, că "Subiectul nr. 5 - Registrul de interese" şi baremul de rezolvare a acestui subiect exceda bibliografiei anunţată pentru concurs, în sensul că se întemeia pe prevederi legale abrogate implicit la dala organizării concursului"', apreciază că aceasta nu are un fundament real, întrucât nu exced bibliografiei.

Chiar şi în eventualitatea în care subiectele de concurs, precum şi baremul de corectare al acestora, s-ar fi raportat la prevederi legale abrogate la momentul organizării concursului în speţă, acest aspect nu poate să conducă la anularea concursului, întrucât nu există un temei legal în acest sens, singurul aspect pe care 1-a avut în vedere legiuitorul cu privire la organizarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere vacante fiind că actele normative stabilite în bibliografia de concurs să aibă "relevanţă pentru funcţia publică vacantă pentru care se organizează concursul".

Este corectă menţiunea instanţei de fond potrivit căreia, raportat la conţinutul Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, ce a făcut parte din bibliografia stabilită la concursul în speţă, "dispoziţiile art. 75, art. 77, art. 78, art. 81, art. 82, vizează aspecte ce nu se regăsesc reglementate în Legea nr. 176/2010, astfel că ele continuă să fie în vigoare, fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei că şi aceste articole au fost abrogate implicit".

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că "este greşit raţionamentul reclamantei că în urma constatării unei neregularităţi privind unul dintre cele 5 subiecte de concurs s-ar impune anularea absolută şi totală a concursului; întrucât, în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 nu se face distincţie între nulitatea absolută sau cea relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esenţial pentru admiterea unei astfel de acţiuni şi anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea procedurii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată", precum şi faptul că, având în vedere cele mai sus argumentate, "nu se poate reţine o vătămare produsă reclamantei şi nu se poate dispune anularea concursului".

Intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Instanţa de fond nu a reţinut că intimata Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ar fi încălcat norme juridice în ceea ce priveşte procedura de organizare a concursului şi, în altă ordine de idei, recurenta argumentează recursul formulat şi analizează soluţia instanţei de fond în temeiul unor prevederi cuprinse în C. civ., în situaţia în care ne aflam sub incidenţa reglementărilor specifice contenciosului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 (act normativ invocat de recurentă în cererea iniţială de chemare în judecată) dispoziţiile legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, însă dispoziţiile specifice contenciosului administrativ sunt îndestulătoare în ceea ce priveşte judecarea cauzei de faţă.

De astfel, şi instanţa de fond reţine că "în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 nu se face distincţie între nulitatea absolută sau relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esenţial pentru admiterea unei astfel de acţiuni şi anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea producerii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată.,,

În materia contenciosului administrativ esenţial este producerea unei vătămări (Orice persoană care se consideră vătămată ... - art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), iar de vreme ce instanţa de fond reţine că "nu există o viciere a notei acordate reclamantei, - nu există nici vătămarea.

În altă ordine de idei, recurenta apreciază că judecătorul fondului ar fi realizat evaluarea lucrării sale şi a concluzionat că dacă i s-ar fi acordat un punctaj după un barem aferent noii reglementări nu ar fi reuşit să obţină cele 70 puncte necesare probei scrise.

Însă, judecătorul fondului nu a realizat o evaluare a lucrării recurentei, ci doar a concluzionat că nu este adusă o vătămare reclamantei, în acord cu cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 172 din 20 martie 2014.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 septembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019.

Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamanta A. cu acţiunea în anulare formulată împotriva Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici având ca obiect anulare act administrativ.

Prima instanţă a respins atât excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi cea a tardivităţii, cât şi acţiunea formulată de reclamantă, reţinând, în esenţă, următoarele:

Analizând cu prioritate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi tardivităţii acţiunii, s-a reţinut că este nefondată susţinerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici precum că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauza de faţă întrucât aceasta este autoritatea care a organizat concursul contestat de reclamantă iar comisia de concurs nu reprezintă o autoritate publică distinctă de ANFP şi nu are capacitate de drept administrativ pentru a putea sta în judecată în nume propriu.

De asemenea, este nefondată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intervenientul forţat B. faţă de măsura adoptată de instanţă prin încheierea din 10 iunie 2015 de introducere în cauză a acestei persoane câştigătoare a concursului contestat de reclamantă iar motivele invocate de acesta în susţinerea excepţiei reprezintă critici ale acestei încheieri ce se pot face doar prin exercitarea unei căi de atac, ci nu prin invocarea acestei excepţii.

Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii, s-a reţinut că termenul de introducere al acţiunii în contencios administrativ se calculează potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în cauza de faţă acest răspuns fiind reprezentat de adresa nr. x comunicată reclamantei la 11 septembrie 2014. Cererea reclamantei prin care a solicitat revocarea concursului şi care întruneşte elementele plângerii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este plângerea din 25.08.2014, ci nu contestaţia anterioară la nota de concurs prin care nu s-a solicitat revocarea concursului.

În ceea ce priveşte aspectele de fond ale cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta a solicitat anularea concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în perioada 23 iulie - 25 iulie 2014, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante de secretar al Judeţului Argeş întrucât unul dintre subiectele de concurs şi baremul de notare au fost întemeiate pe dispoziţii legale abrogate la data concursului, şi anume dispoziţiile cuprinse în cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004, pe care reclamanta le consideră abrogate implicit prin dispoziţiile Legii nr. 144/2007 şi ale Legii nr. 176/2010.

Este greşit raţionamentul reclamantei precum că în urma constatării unei neregularităţi privind unul dintre cele 5 subiecte de concurs s-ar impune anularea absolută şi totală a concursului întrucât în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004, nu se face distincţie între nulitatea absolută sau relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esenţial pentru admiterea unei astfel de acţiuni şi anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea producerii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată.

Or, în cazul de faţă, Curtea constată că subiectul cu privire la care reclamanta susţine că a fost stabilit şi notat în baza unor norme legale abrogate a avut un punctaj de doar 20 de puncte din totalul de 100 de puncte, astfel că pentru a se putea adopta soluţia anulării concursului trebuie stabilit atât dacă există respectiva neregularitate invocată precum şi măsura în care aceasta a viciat rezultatul concursului, întrucât în cazul în care rezultatul concursului ar fi fost acelaşi şi în lipsa neregularităţii invocate nu se poate reţine o vătămare produsă reclamantei şi nu se poate dispune anularea concursului.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei că dispoziţiile cuprinse în cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004 ar fi fost abrogate implicit prin dispoziţiile Legii nr. 144/2007 şi ale Legii nr. 176/2010, Curtea a apreciat că sunt doar în parte întemeiate, pentru că dispoziţiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în vigoare la data concursului, reglementau doar unele dintre aspectele ce fuseseră reglementate anterior prin cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004, însă există şi aspecte reglementate în aceste articole şi nereglementate prin Legea nr. 176/2010 şi care au rămas în vigoare.

Astfel, dispoziţiile art. 75, art. 77, art. 78, art. 81, art. 82 reglementează aspecte ce nu se regăsesc reglementate în Legea nr. 176/2010, astfel că ele continuă să fie în vigoare, fiind neîntemeiată susţinerea reclamantei că şi aceste articole au fost abrogate implicit.

Mai mult, Curtea reţine că deşi dispoziţiile art. 74, art. 76, art. 79, art. 80 şi 82 din Legea nr. 393/2004 se referă la aspecte ce au fost reglementate ulterior prin Legea nr. 176/2010 astfel că baremul de corectare trebuia stabilit în funcţie de noua reglementare, totuşi constată că în lucrarea reclamantei aceasta nu a tratat aceste aspecte nici potrivit reglementării abrogate şi nici potrivit noii reglementări, de unde rezultă că nu justifică acordarea unor puncte suplimentare la nota acordată de către comisia de concurs.

De asemenea, dată fiind existenţa celor două reglementări ce necesita o analiză comparativă pentru a se stabili care sunt normele în vigoare, candidaţii la concurs aveau obligaţia de a cunoaşte ambele reglementări, astfel că nu se poate reţine că subiectul respectiv de concurs nu era prevăzut în bibliografia de concurs şi că potenţiali candidaţi erau îndreptăţiţi să nu se pregătească cu privire la aspectele menţionate în baremul de corectare, astfel că s-a apreciat că nu există o viciere a notei acordate reclamantei în aşa măsură încât, dacă baremul de corectare ar fi fost stabilit luând în considerare şi dispoziţiile Legii nr. 176/2010, aceasta ar fi obţinut cele 70 de puncte necesare promovării probei scrise; şi deci, nu se poate reţine o vătămare produsă reclamantei.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, prin prisma cazurilor/cauzelor de nulitate absolută şi, respectiv, nulitate relativă sunt nerelevante în cauză, după cum de altfel a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care, în materia contenciosului administrativ nulităţile absolute sau relative ale actelor administrative contestate nu prezintă relevanţă din punct de vedere al cauzelor de nulitate privind regimul juridic aplicabil, deoarece sunt aplicabile dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu actele normative speciale în raport de natura şi emitentul actului administrativ contestat (ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 901 din 15 februarie 2011; Decizia nr. 3064 din 26 septembrie 2006; Decizia nr. 3727 din/ noiembrie 2000; Decizia nr. 1995 din 31 mai 2006).

Acceptând aşadar distincţia între "nulitate expresă" şi "nulitate virtuală", invocarea ambelor presupune o vătămare, însă în cazul primului tip de nulitate, vătămarea se prezumă, rămânând autorităţii sarcina să răstoarne această prezumţie. Însă în speţă, nefiind vorba despre o asemenea nulitate (expresă), instanţa de fond a analizat eventuala vătămare reclamantă de recurentă, concluzionând că aceasta nu există.

Deşi prin cererea de recurs reclamanta susţine incidenţa unei nulităţi exprese şi, implicit, vătămarea unui interes public, Înalta Curte apreciază că prin raportare la prevederile art. 8 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, reclamanta era în măsură să poată invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, dacă vătămarea acestuia ar fi decurs logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

În acelaşi sens, s-a pronunţat instanţa supremă, statuând că "nu se poate contesta că principiul legalităţii este elementul central al autorităţilor publice, dar reclamantul, în calitate de persoană fizică pretins vătămată printr-un act administrativ considerat nelegal, a învestit instanţa cu acţiune în contencios subiectiv, în cadrul căruia nu poate fi sancţionată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancţiunea nulităţii urmând a fi aplicată numai cu condiţia existenţei unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat" (I. C. civ..J., secţia contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1266 din 6 martie 2009).

Revenind la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a fost chemată să apere interesul legitim privat al recurentei - reclamante, justificat de modul de notare (pretins eronat) la concursul la care aceasta a participat, respectiv că unul dintre subiectele de concurs - şi baremul aferent - se referea la prevederi legale abrogate, ce nu putea constitui în mod valabil subiecte de examinare.

Însă, după cum s-a reţinut de către instanţa de fond, este de necontestat faptul că recurenta nu a tratat, în cuprinsul răspunsului la subiectul nr. 5 - Registrul de interese - niciunul dintre aspectele cuprinse în cele trei acte normative (Legea nr. 393/2004, Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 161/2003), care de altfel erau cuprinse în bibliografie; astfel că o abrogare implicită, parţială a Cap. 8 din Legea nr. 393/2004, este nerelevantă sub acest aspect.

O pretinsă vătămare ar fi putut invoca recurenta în condiţiile în care răspunsul la subiectul nr. 5 ar fi cuprins referiri la actele normative în discuţie, relative la subiectul de tratat - Registrul de interese - însă Comisia de concurs ar fi acordat un punctaj inferior celui rezultat din lucrare.

Or, în aceste condiţii recurenta nu poate justifica o vătămare a interesului său legitim privat, cu atât mai mult cu cât chiar acordarea unui punctaj maxim (20 p.) pentru acest subiect nu ar fi fost relevant pentru ordinea clasificării. Aşa fiind, pretinsa încălcare de către intimată a propriilor obligaţii ce-i reveneau prin prisma H.G. nr. 611/2008, nu este justificată în opinia Înaltei Curţi, astfel că, sub acest aspect, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiat.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu depăşirea, de către instanţă, a atribuţiilor puterii judecătoreşti, Înalta Curte reţine că nici acesta nu este întemeiat, pentru cele ce urmează.

Astfel, se susţine că prima instanţă ar fi procedat la evaluarea lucrării, substituindu-se comisiei de concurs (parte a puterii executive) şi că prin aprecierea posibilităţii acordării unui punctaj maxim pentru subiectul incriminat, recurenta nu ar fi obţinut cele 70 puncte necesare probei scrise.

În opinia instanţei de control judiciar această depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti este doar aparentă, întrucât aprecierile instanţei de fond asupra aspectelor circumscrise subiectului nr. 5 - bibliografie, modalitate de notare - şi cuprinse în considerentele sentinţei atacate, au fost necesare în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei unui interes legitim privat al reclamantei, prin prisma căruia, ulterior, să fie posibilă declanşarea controlului de legalitate.

De altfel, şi abordarea Înaltei Curţi a fost în acelaşi sens, pentru că doar astfel era posibilă identificarea unui eventual interes de a acţiona al reclamantei; astfel că, nu se poate susţine, cu suficient temei, că prima instanţă ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

De remarcat este şi faptul că doar printr-o asemenea apreciere, superficială, se putea contura un argument sustenabil al lipsei interesului legitim al reclamantei, care să justifice, în mod logic, soluţia instanţei de fond.

Şi, nu în ultimul rând, este de remarcat că, acest motiv a fost invocat de către recurentă după cel prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., tocmai datorită caracterului subsidiar, acesta fiind invocat prin raportare la argumentul primei instanţe relativ la lipsa interesului legitim privat.

Pe de altă parte, prezenţa excesului de putere are în vedere, în principiu, depăşirea de către judecători a atribuţiilor conferite de lege, prin ingerinţa în domeniul puterii legislative sau a puterii judecătoreşti, prin atribuirea unei valori legale unor texte abrogate sau a negat orice valoare a unui text care are încă forţă juridică, sau a adus critici legiuitorului; ipoteze nerealizate în cauză, întrucât instanţa de fond a aplicat legea la speţa dedusă judecăţii.

Şi nu în ultimul rând, analogia recurentei între concursul ce face obiectul judecăţii şi modalitatea de desfăşurare a concursului pentru admitere şi absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, nu este permisă în cauză, prin incidenţa celor două reguli: specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală) de generalia specialibus non derogant (norma generală nu derogă de la norma specială).

De altfel, din perspectiva dreptului civil, prin art. 10 din noul C. civ. sunt instituite cazurile exceptate de la analogie. Astfel, nu poate fi aplicată analogia în privinţa legilor care derogă de la o dispoziţie generală, cele care restrâng exerciţiul unor drepturi civile precum şi cel care prevăd sancţiuni civile.

Analogia este prevăzută în art. 1 alin. (2) din noul C. civ., în art. 5 alin. (3) din noul C. proc. civ. ambele cuprinzând cele două forme (analogia legii, aplicabilă în situaţia în care nu există o normă juridică ori aceasta este inexactă prin raportare la situaţia supusă judecăţii, caz în care se recurge la o altă normă asemănătoare şi analogia dreptului, aplicabilă în ipoteza inexistenţei normelor asemănătoare care prin analogie să devină aplicabile situaţiei deduse judecăţii, în acest caz urmează a se recurge la principiile generale ale dreptului).

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 2578 din 14 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.

GGC - LM