Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3524/2019 AI generated

Scope of freedom of expression and admissible criticism of political figures in televised satire under the Audiovisual Code and ECHR Article 10

Case Number Decizia nr. 3524/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the National Audiovisual Council, leaving in force the lower court's decision which annulled a disciplinary sanction and exonerated the media company from a 10,000 RON fine. The dispute involved an action to challenge the validity of a CNA decision that penalized the broadcaster for allegedly violating objectivity and prohibiting inciting language during two specific television programs. The court held that the lower instance correctly applied the principle that freedom of expression is not absolute and that the distinction between factual reporting and protected value judgments, particularly in political satire and satire targeting public figures, means the broadcaster did not breach its obligations of objective information or the ban on injurious language. The decisive legal basis included Article 3(2) of the Audiovisual Law, Article 40(3) of the Audiovisual Content Regulation Code, and Article 10 of the European Convention on Human Rights, supported by the doctrine that higher tolerance is required from political figures regarding press criticism.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Scope of freedom of expression and admissible criticism of political figures in televised satire under the Audiovisual Code and ECHR Article 10: The dispute involved an action to challenge the validity of a CNA decision that penalized the broadcaster for allegedly violating objectivity and prohibiting inciting language during two specific television programs. The court held that the lower instance correctly applied the principle that freedom of expression is not absolute and that the distinction between factual reporting and protected value judgments, particularly in political satire and satire targeting public figures, means the broadcaster did not breach its obligations of objective information or the ban on injurious language. The decisive legal basis included Article 3(2) of the Audiovisual Law, Article 40(3) of the Audiovisual Content Regulation Code, and Article 10 of the European Convention on Human Rights, supported by the doctrine that higher tolerance is required from political figures regarding press criticism.

Keywords

AI generated
freedom of expression media law human rights disciplinary law freedom of information e-justice

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Main ground for dismissing the appeal and upholding the lower court's judgment.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive for rendering the final decision on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în principal, să se constate nulitatea Deciziei nr. 116/09.02.2016 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului şi să se dispună exonerarea sa de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment şi reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social la minimul acesteia de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2966 din 10.10.2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a anulat Decizia nr. 116/09.02.2016 şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa fondului a invocat în considerentele sentinţei jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, motivând că dreptul la liberă exprimare se bucură de o protecţie absolută şi că acesta ar fi fost limitat de către CNA.

Sub acest aspect, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră la art. 10 libertatea de exprimare însă, această normă nu conferă libertăţii de exprimare un caracter absolut, necondiţionat, ci exercitarea acestei libertăţi comportă anumite limitări.

Potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestei libertăţi comportă îndatoriri şi responsabilităţi în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala ori drepturile altora.

Prevederea în legi a unor drepturi şi libertăţi nelimitate poate conduce la imposibilitatea unei diferenţieri clare între comportamentul ilegal şi cel legal, poate deschide calea arbitrariului, a interpretărilor care nu se bazează pe normele de drept şi conferă, astfel, sistemului juridic trăsături improprii statului de drept.

Exercitarea libertăţii de exprimare se află în corelaţie directă cu alte drepturi fundamentale, printre care un rol special îl ocupă dreptul persoanei la viaţa privată, drept căruia i se circumscrie şi imaginea persoanei.

În ceea ce priveşte al doilea motiv invocat de instanţa de fond care se referă la art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, recurentul susţine că nu poate fi de acord cu acest argument, potrivit căruia, expresiile folosite de prezentator: machidonii ăştia nenorociţi, zdrenţele astea, adică pochii, căcaţii de lideri politici, nu ar afecta imaginea persoanelor, întrucât, potrivit DEX, demnitate înseamnă calitatea de a fi demn, atitudinea demnă, autoritatea morală, prestigiu. Or, este evident faptul că folosirea unui astfel de limbaj cu caracter injurios, jignitor, este de natură a afecta imaginea acestor persoane.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că sancţiunea aplicată prin decizia contestată, respectiv art. 40 din Codul audiovizualului, nu ar îndeplini cerinţa menţionată, în condiţiile în care, anterior aplicării acestei sancţiuni, prin decizia contestată, intimata-reclamantă a fost sancţionată, prin decizia nr. 669/10.12.2013 (cu somaţie publică de intrare în legalitate) şi cu amenzi în cuantum total de 57.500 RON prin deciziile nr. 375/20.05.2014, 1/13.01.2015, 253/26.05.2015, 324/16.96.2015 şi 427/03.09.2015, pentru încălcarea aceloraşi prevederi în emisiunea "B.". Aceste patru decizii s-au întemeiat pe mai multe articole de lege, între care şi art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului. Aşadar, nu se poate vorbi despre faptul că norma nu era previzibilă, intimata-reclamantă cunoscând că aceasta i se aplică şi neînţelegând să le conteste în instanţă.

În susţinerea celor afirmate se invocă practica judiciară în materie, prin care, în opinia recurentului, instanţa supremă are aceeaşi interpretare în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 91 din Legea audiovizualului, şi anume că scopul urmărit de legiuitor este protecţia în raport de conţinutul programelor audiovizuale, iar dacă în cauză se face dovada că radiodifuzorul a fost sancţionat anterior pentru nerespectarea prevederilor privind o anumită tematică, cerinţa prevăzută de lege este realizată de CNA.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 116/09.02.2016 reclamanta, S.C. A. S.R.L., a fost sancţionată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederilor art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Decizia a fost adoptată în considerarea emisiunii Dosar de politician, din data de 08.12.2015, ora 19:54, precum şi a emisiunii B., ediţiile din datele de 14.10.2015 şi de 912.2015.

În ceea ce priveşte emisiunea "Dosar de politician", recurentul a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în conformitate cu care:

"Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor".

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că informaţiile transmise în cadrul emisiunii, referitoare la conţinutul prevederilor propunerii legislative, au fost corecte, nefiind prezentată o situaţie nereală ori cel puţin trunchiată, cu consecinţa dezinformării publicului.

În aprecierea pertinenţei analizei efectuate din punct de vedere juridic în cadrul emisiunii, cu caracter obiectiv, se subliniază împrejurarea că propunerea legislativă a fost respinsă în cadrul Parlamentului României.

Respectiva propunere a făcut subiectul de discuţie al mai multor asociaţii în domeniu, care au prezentat opinii în sens defavorabil proiectului de lege, idee reluată, în esenţă, în cadrul emisiunii Dosar de politician, din data de 08.12.2015.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că prezentatorul a respectat o clară distincţie între informaţii - fapte, evenimente pe care le-a prezentat - care sunt probate potrivit actelor dosarului, şi opinii, care nu trebuie probate, dar care sunt protejate, în lumina art. 10 din Convenţia E.D.O., chiar dacă ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei.

Atâta timp cât transmiterea informaţiei de către jurnalist a fost realizată cu bună credinţă, iar în speţă nu a fost dovedită reaua credinţă a prezentatorului, nu se poate reţine în sarcina acestuia încălcarea obligaţiei de informare obiectivă şi corectă, urmând ca destinatarul mesajului să adopte în mod liber o opinie cu privire la informaţiile recepţionate, trecând mesajul prin propriul filtru de gândire.

Astfel, se reţine că persoanele despre care s-a discutat în cadrul emisiunii nu au considerat, în mod public, că le-ar fi fost lezate, prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

În ceea ce priveşte emisiunea "B.", recurentul a apreciat că au fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în conformitate cu care:

"Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".

Înalta Curte constată că emisiunea în sine este încadrată de radiodifuzor ca fiind un pamflet, acesta constituind o specie literară, cu caracter satiric, în care sunt înfierate anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sau trăsături de caracter ale unei persoane, subiectele fiind tratate într-o notă satirică de autor, pornind de la date concrete ale realităţii, fiind percepută ca atare nota de exagerare de publicul informat în prealabil despre specificul emisiunii.

Atât termenii utilizaţi, cât şi ideile în sine expuse, sunt menite să stârnească interesul, dar fără o incitare la ură şi fără abordarea unei atitudini dispreţuitoare la adresa unei populaţii, neregăsindu-se nicio deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie ori în temeiul unui alt asemenea criteriu.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că atât cu privire la emisiunea din data de 14.10.2015, cât şi cu privire la cea din 09.12.2015 "B.", nu este incident art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, întrucât afirmaţiile făcute în cadrul emisiunilor, se încadrează în limitele libertăţii de exprimare recunoscute atât de normele de drept interne, cât şi de normele de drept internaţional. Mai mult decât atât, având în vedere calitatea de jurnalist, limitele libertăţii de exprimare trebuie să fie privite într-un mod mai larg (cauza Handyside c. U.K., cauza Lingens c. Austria, cauza Oberschiick c. Austria, cauza Sunday Times c. U.K., cauza Observer şi Guardian c. U.K., cauza Caste/ls c. Spania, cauza Jersild c. Danemarca, cauza Goodwin c. U.K., cauza Dalban c. România), cum de altfel în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului pe baza probatoriului administrat.

Persoanele despre care s-a discutat în cadrul emisiunii nu au considerat, în mod public, că le-ar fi fost lezate, prin prezentarea de fapte inexacte în cadrul unui program, drepturi sau interese legitime, în special reputaţia şi imaginea publică, astfel că în mod corect s-a reţinut că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011.

În ceea ce priveşte cealaltă critică circumscrisă primului motiv de recurs, respectiv că instanţa de fond ar fi motivat, pe baza jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, că dreptul la exprimare se bucură de o protecţie absolută, Înalta Curte apreciază că şi aceasta este vădit nefondată.

Instanţa de fond, în baza unui raţionament juridic complex şi argumentat, a arătat expres că dreptul la liberă exprimare nu este unul absolut, ci unul supus unor limitări, contrar susţinerilor de vădită rea-credinţă ale recurentului-pârât.

În schimb, prin raţionamentul său minuţios, judecătorul fondului a făcut pe de o parte distincţie între fapte şi judecăţi de valoare prin prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar pe de altă parte a arătat că atunci când ne aflăm în prezenţa afirmaţiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, fie că aceştia ocupă deja funcţii publice sau nu, "limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic, vizat în această calitate, decât a unui individ obişnuit; spre deosebire de acesta din urmă, omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale atât din partea ziariştilor cât şi a masei cetăţenilor. El trebuie, prin urmare, să dea dovadă de o mai mare toleranţă'" (hotărârea CEDO din 8 iulie 1986 Lingens împotriva Austria, par. 42 alin. (2)".

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional a Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 2966 din 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.