Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3510/2019 AI generated

Suspension of administrative order rendered moot by subsequent repeal

Case Number Decizia nr. 3510/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court dismissed the appeal as unfounded, affirming the lower court's decision that the request for suspension of the administrative order was left without object, thereby allowing the challenged normative act to stand. The dispute involved a commercial entity's challenge to an order by the National Agency for the Administration of Taxes (ANAF) that modified procedures for registering economic operators dealing in energy products, specifically imposing a new condition to hold storage spaces for wholesale distribution. The court determined that the suspension request was moot because a subsequent order published in December 2018 repealed the original framework and established a new procedure with updated deadlines, rendering the specific terms of the challenged order inapplicable. The decisive legal basis was the doctrine of "without object" (lipsit de obiect) in administrative litigation, where the supervening repeal of the contested measure by a later legislative act extinguishes the subject matter of the claim, regardless of the appellant's arguments that the core regulatory burden remained substantively unchanged.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of administrative order rendered moot by subsequent repeal: Instanţa avea posibilitatea de a verifica dacă cererea îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă nu s-a intrat în cercetarea fondului.

Keywords

AI generated
matter in dispute challenge of administrative decisions legal doctrine new legal argument framework decision standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la dată de 07.12.2018 petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, suspendarea Ordinului nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. l.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice-benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la soluţionarea definitiv[ a acţiunii privind anularea acestuia, inclusiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1/F-Cont din 8 ianuarie 2019, a respins cererea de suspendare a Ordinului nr. 1960 din 06 august 2018, formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - prin Preşedinte B., ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, instanţa respingând cererea de suspendare a Ordinului nr. 1960 din 06 august 2018 doar pe motivul că a rămas fără obiect, dar nu-şi motivează în drept decizia.

Ordinul nr. 1960/2018 nu a fost abrogat de către Ordinul 3236/28.12.2018 şi nu are o perioadă limitativă de aplicare, astfel că instanţa de fond în mod eronat a considerat că apariţia Ordinului 3236/2018 lasă fără conţinut Ordinul 1960/2018, dar însă nu-l abroga, nu îl desfiinţează, nu-i suprimă efectele, astfel că nici cererea recurentei nu este lipsită de obiect.

Obiectul cererii subzistă chiar dacă Ordinul 3236/28.12.2018 stabileşte un alt termen, practic îl prelungeşte pe cel iniţial, însă esenţa este aceeaşi determinată de obligaţia de a deţine spaţii de depozitare, adică de a tranzita toate produsele energetice prin intermediul unui depozit.

Modificarea operată prin Ordinul 3236/28.12.2018 faţă de Ordinului nr. 1960/2018 constă în realitate doar în prelungirea termenului de îndeplinire a condiţiilor de atestare a operatorilor economici, însă condiţiile draconice sunt aceleaşi- de deţinere a acestor spaţii de depozitare.

În realitate Ordinul 3236 nu schimbă în esenţă cu nimic Ordinul 1960, doar că a mai fost prelungit termenul iniţial şi au fost excluşi de la aplicarea acestui ultim ordin operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice astfel că obiectul cauzei subzista la apariţia acestui ultim ordin, cererea nefiind fără obiect.

Un alt motiv de casare a sentinţei rezultă şi din faptul că instanţa nu a soluţionat cererea în fond pe motivul eronat că dispoziţiile Ordinului 1960/2018 nu mai produc efecte, însă Ordinul ulterior 3236/2018 nu-l invalidează, îl menţine, şi îi conferă o aplicabilitate extinsă.

Instanţa avea posibilitatea de a verifica dacă cererea îndeplineşte condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, însă nu s-a intrat în cercetarea fondului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul cauzei îl reprezintă suspendarea Ordinului nr. 1960 din 6 august 2018 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. l.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice-benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului si conţinutului unor formulare, precum şi pentru modificarea Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, până la soluţionarea definitiva a acţiunii privind anularea acestuia.

Înalta Curte constată că intimata-reclamantă deţine atestat pentru distribuţie şi comercializare în sistem angro de produse energetice fără depozitare.

În data de 10 august 2018 a fost publicat în Monitorul Oficial al României Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1960/2018, prin care a fost modificat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum şi Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare

Modificarea operată prin OPANAF nr. 1960/2018 impunea operatorilor economici care comercializează angro produse energetice condiţia deţinerii de spaţii de depozitare pentru a putea obţine atestatul de funcţionare, condiţie inexistentă la obţinerea atestării anterioare.

La art. III Ordinul 1960/2018, modificat prin Ordinul nr. 2761/2018 stabilea " (1) Operatorii economici care au fost înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum şi cei înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat pot să depună, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, la autoritatea competentă o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prevederilor Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activităţii de distribuţie şi comercializare angro de băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.

(2) Atestatele deţinute de operatorii economici înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, produse energetice, precum şi ale celor înregistraţi să distribuie şi să comercializeze în sistem angro, fără depozitare, băuturi alcoolice şi/sau tutun prelucrat, care depun cerere de autorizare în termenul menţionat la alin. (1), rămân valabile până la soluţionarea cererii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data depunerii cererii."

La data de 28.12.2018 a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 1115/28.12.2018 Ordinul Nr. 3.236 din 27 decembrie 2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

La data intrării în vigoare a acestui ordin, potrivit art. 9, se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016.

Conform art. 10 alin. (1), operatorii economici care deţin atestate de comercializare, emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, cu modificările şi completările ulterioare, pot să depună, până la 31 ianuarie 2019 inclusiv, o nouă cerere de înregistrare şi documentele aferente, potrivit prezentului ordin, iar la expirarea acestui termen atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 îşi pierd valabilitatea.

Se instituie însă o excepţie în ceea ce priveşte atestatele de comercializare emise în baza Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.849/2016 pentru operatorii economici care comercializează produse energetice în baza unor contracte de achiziţii publice aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentului ordin care rămân valabile până la expirarea acestor contracte.

Aşadar, începând cu 28 decembrie 2018 a intrat în vigoare Ordinul 3236/2018 prin care s-a prevăzut o nouă procedură, s-au stabilit alte termene pentru depunerea cererilor de înregistrare şi documentele aferente, astfel că termenele şi procedura prevăzute de Ordinul nr. 1960/2018 nu mai sunt aplicabile, cererea reclamantei rămânând fără obiect.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în cauză, cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 1960/06.08.2018 a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1/F-CONT din 08 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.