Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3453/2019 AI generated

Appeal dismissed; exclusion of tourism fair participation fees from eligible project costs upheld

Case Number Decizia nr. 3453/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the local municipal authority, thereby upholding the lower court's judgment that affirmed the legality of the national authority's decision to exclude specific costs from reimbursement. The dispute centered on a challenge to an administrative act that refused refund for a participation fee of 5,000 RON plus VAT incurred at a national tourism fair, which the applicant claimed was an eligible expense under the "Services for event organization" budget line of its EU-funded tourism promotion project. The court determined that the expense was ineligible because it did not align with the strict definitions in the relevant ministerial orders, which limited eligible event costs to transport, accommodation, and meals, and because the cost was not properly included in the project's approved budget annex nor executed in strict accordance with the financing contract. The decision relied on Article 22(4) of Urgent Government Ordinance No. 64/2009 regarding the exclusion of non-compliant expenses, Article 7(2) of Order No. 665/2008 defining eligible tourism event costs, and Articles 5 and 2 of the financing contract and Government Decision No. 759/2007 establishing general eligibility conditions.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Appeal dismissed; exclusion of tourism fair participation fees from eligible project costs upheld: The dispute centered on a challenge to an administrative act that refused refund for a participation fee of 5,000 RON plus VAT incurred at a national tourism fair, which the applicant claimed was an eligible expense under the "Services for event organization" budget line of its EU-funded tourism promotion project. The court determined that the expense was ineligible because it did not align with the strict definitions in the relevant ministerial orders, which limited eligible event costs to transport, accommodation, and meals, and because the cost was not properly included in the project's approved budget annex nor executed in strict accordance with the financing contract. The decision relied on Article 22(4) of Urgent Government Ordinance No. 64/2009 regarding the exclusion of non-compliant expenses, Article 7(2) of Order No. 665/2008 defining eligible tourism event costs, and Articles 5 and 2 of the financing contract and Government Decision No. 759/2007 establishing general eligibility conditions.

Keywords

AI generated
reimbursement of transport costs vat refund administrative fees local authority finances project funding event contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Main ground for the verdict, providing the legal basis for the appellate court's power to maintain the appealed decision as legal and well-founded.

art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ.

Procedural rule applied to assess the grounds for cassation (violation of law) invoked by the appellant and to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2016, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice anularea actului administrativ individual Informare din 23 decembrie 2015, în ceea ce priveşte excluderea de la rambursare a cheltuielilor considerate neeligibile în valoare de 5.000,00 RON şi TVA de 1.200,00 RON, aferente facturii nr. x din 18 noiembrie 2015, emisă de furnizorul SC A. SRL, precum şi a actului administrativ nr. x, prin care a fost respinsă contestaţia formulată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 72 din 6 aprilie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 72 din 6 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Târgovişte.

Recurenta a criticat hotărârea ca nelegală şi netemeinică, fiind greşit motivată, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

A precizat recurenta reclamantă că, instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că suma reprezentând taxa de participare la Târgul Naţional de Turism de la B. (inclusiv TVA), nu s-ar încadra în ultimele două categorii de cheltuieli prevăzute la art. 7 alin. (2) din Ordinul de cheltuieli eligibile nr. 655/2008. De asemenea a interpretat faptul că rezultă clar din contractul de finanţare încheiat între părţi că eligibilitatea cheltuielilor este condiţionată de includerea acestora în Anexa V din Bugetul proiectului a prezentului contract şi de efectuarea acestora în conformitate cu termenii şi condiţiile prezentului contract, aspecte care nu sunt îndeplinite în cauză.

Recurenta mai susţine că, instanţa de fond a apreciat că, deşi în cererea de finanţare depusă şi aprobată de M.D.R.A.P. la Cap. 4.1 Bugetul proiectului, o cheltuială este considerată eligibilă dacă este inclusă la capitolul bugetar 1.4 Servicii privind organizarea de evenimente, suma de 5.000,00 RON şi TVA aferente facturii nr. x din 18 noiembrie 2015, emisă de furnizorul SC A. SRL, nu reprezintă o cheltuială aferentă organizării unui eveniment, ci o taxă de participare la un eveniment organizat de alte autorităţi, considerând că reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate, actul administrativ fiind legal şi temeinic întocmit.

Apreciază recurenta că instanţa de fond a făcut o interpretare extinsă a termenilor cuprinşi în actele normative, dar şi în contractele încheiate între cele două, deşi contractul este legea părţilor, instanţa trebuia să interpreteze strict prevederile legale.

Nu în ultimul rând, în opinia recurentei, hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motive care să fie de natură a înlătura cele învederate prin cererea de chemare în judecată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) şi lit. d) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programe operaţionale.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, susţinerile recurentei se subsumează, de fapt, motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizând aplicarea normelor de drept material în raport cu aprecierea dovezilor de la dosar.

Astfel, în urma verificării documentaţiei aferente cererii de plată nr. x (CP1), aferentă contractului de finanţare pentru proiectul cod SMIS 29320, cu titlul "Promovarea turistică a monumentului istoric de importanţă naţională Curtea Domnească din Târgovişte", autoritatea de management din cadrul instituţiei intimate a constatat faptul că anumite cheltuieli prezentate spre decontare nu întruneau condiţiile de eligibilitate, situaţie în care aceasta a decis ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, să excludă de la rambursare cheltuielile reprezentând taxa de participare la Târgul Naţional de Turism din cadrul B..

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, se reţin următoarele.

Potrivit art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă:

"Autorităţi de management/Organismele intermediare au obligaţia de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel naţional comunitar".

În prezenta cauză, recurenta, în cadrul Cererii de plată nr. x, a solicitat la rambursare, în cadrul liniei bugetare 1.4. Servicii privind organizarea de evenimente, factura nr. x din 18 noiembrie 2015, emisă de către prestatorul SC A. SRL.

În cadrul acesteia, echipa de control a apreciat ca neeligibilă suma de 5.000 RON + TVA, reprezentând taxa de participare la Târgul Naţional de Turism din cadrul B., arătând faptul că aceasta nu se încadrează în prevederile Ordinului nr. 665/2008 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie 5.3 "Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică".

Or, conform art. 7 alin. (2) lit. a) din Ordinul nr. 665/2008, categoriile de cheltuieli eligibile pentru organizarea de evenimente şi misiuni cu rol în creşterea circulaţiei turistice în România includ cheltuielile cu deplasarea, de tipul cheltuielilor de transport, cazare şi masă, care sunt eligibile pentru participanţii la evenimente dacă au rol în atingerea obiectivului proiectului şi dacă sunt în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare şi în limitele stabilite de H.G. nr. 1.860/2006.

Mai mult, conform art. 5 din contractul de finanţare, "(1) Cheltuielile sunt considerate eligibile numai dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale cu modificările şi completările ulterioare şi cu Ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor nr. 185 din 18 februarie 2008 şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 621 din 3 martie 2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă din cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) al prezentului articol sunt eligibile cu condiţia ca acestea să fie cuprinse în Anexa V din Bugetul proiectului a prezentului Contract şi să fie efectuate în conformitate cu termenii şi condiţiile prezentului Contract".

De asemenea, conform art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, "(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prev.alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2): b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prev.legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile, cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate; c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006".

În speţă, aşa cum a arătat şi judecătorul fondului, cheltuielile în discuţie nu se încadrau în limitele prevăzute de H.G. nr. 1.860/2006, astfel că sumele care depăşesc aceste limite au fost corect considerate neeligibile.

În acest context, Înalta Curte constată, contrar opiniei recurentei, că eligibilitatea cheltuielilor este condiţionată de includerea acestora în Anexa V din Bugetul proiectului a prezentului Contract şi de efectuarea acestora în conformitate cu termenii şi condiţiile prezentului Contract, aspecte care nu sunt îndeplinite în cauză.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

În consecinţă, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., va menţine ca legală şi temeinică hotărârea atacată, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva Sentinţei nr. 72 din 6 aprilie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - LM