Environmental stamp fee restitution claim perished for six-month inactivity after CJEU reference, rejecting late reinstatement motion

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a atacat cu recurs sentinţa nr. 671/14.03.2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, prin care a fost respinsă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, având ca obiect restituirea timbrului de mediu în cuantum de 2218 RON,

2. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 358 din 11 aprilie 2017, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, a admis excepţia de perimare, invocată din oficiu, şi, în baza art. 416 din C. proc. civ. a constatat perimat recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 671/14.03.2014 a Tribunalului Iaşi pronunţată în dosarul nr. x/2013.

Cu privire la cererea de redeschidere a procesului instanţa a apreciat că este nefondată câtă vreme s-a produs deja repunerea pe rol din iniţiativa instanţei.

Totodată, a constatat că în cauză a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., reţinând că de la ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, respectiv de la data 14.04.2015, când cauza Manea contra României aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost soluţionată, şi până în prezent partea care justifică un interes nu a îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării procesului, act care să întrerupă cursul perimării, judecata prezentei cauze fiind suspendată, potrivit încheierii de şedinţă din data de 18.11.2014, conform 413 alin. (1) din C. proc. civ., până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., susţinând, în esenţă, că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 416 alin. (3) şi, având în vedere că suspendarea judecăţii cauzei a fost dispusă din oficiu a apreciat că şi repunerea pe rol a acesteia trebuia efectuată tot din oficiu.

A mai arătat că a solicitat repunerea cauzei pe rol motivat de faptul că a încetat motivul pentru care s-a dispus această măsură.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 671/14.03.2014 pronunţate de Tribunalul Iaşi.

Curtea de Apel Iaşi a respins cererea de repunere pe rol formulată den recurent şi admis excepţia perimării şi a constatat intervenită perimarea cererii de recurs.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din C. proc. civ.,

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac. Ea are natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor un timp îndelungat în judecată.

Cu privire la cursul perimării, dispoziţiile art. 417 din C. proc. civ. prevăd întreruperea acestuia prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecăţii procesului de către partea care justifică un interes.

Se constată că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, conform prevederilor menţionate,

De esenţa sancţiunii perimării este culpa procesuală a părţii, buna administrare a justiţiei impunând ca respectivele acte procedurale să fie îndeplinite cu respectarea condiţiilor cerute de lege şi să se succeadă, în timp, în ordinea şi cu respectarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de judecător.

În acest sens sunt şi prevederile art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., care instituie în sarcina părţilor obligaţia de a-şi îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite şi de a contribui la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind astfel finalizarea acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 416 alin. (1) cu referire la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., cauza rămânând în nelucrare odată cu pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Manea contra României, respectiv de la data de data de 14.04.2015.

Suspendarea judecăţii produce efecte, în acest caz, începând cu data soluţionării cauzei până la care s-a dispus măsura suspendării dacă începând cu acea dată nu se mai îndeplineşte niciun act de procedură în scopul judecăţii.

În cauză, până la data de 14 aprilie 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, părţile nu au înregistrat la dosar nicio cerere de repunere pe rol în vederea continuării judecăţii.

Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect că intervine perimarea cererii de chemare în judecată câtă vreme de la pronunţarea C.J.U.E. în cauza Manea contra României la 14.04.2015 şi până la repunerea cauzei pe rol pentru discutarea perimării, respectiv la formularea cererii de repunere pe rol de către recurent, care a fost respinsă în mod corect câtă vreme procesul fusese redeschis la iniţiativa instanţei, au trecut 24 de luni.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar reţine că în cauză nu sunt incidente prevederile 416 alin. (3) teza I din C. proc. civ. în raport cu temeiul suspendării şi acordul părţii cu privire la această măsură, astfel, repunerea pe rol a cauzei nefiind un act de procedură ce trebuia efectuat din oficiu de către instanţă.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 358 din 11 aprilie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.