Taxpayer's discrimination complaint over land-tax zoning fails as Council lacks jurisdiction over legislative distinctions.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) dismissed the claimant's appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal's judgment (no. 1580/2017) that had rejected the claim to annul the National Council for Combating Discrimination's Decision no. 626/2016, which had upheld a material incompetence exception and issued a specialized opinion finding no discrimination. The dispute concerned a taxpayer's petition alleging that fiscal code provisions on agricultural land taxation (art. 457(6) of Law no. 227/2015), which tax extra-urban land differently based on the administrative rank of the locality (commune vs. town), were discriminatory. The court held that the Council lacked jurisdiction to review the discriminatory character of a legislative text, as the alleged differential treatment was not grounded in any protected criterion under Government Ordinance no. 137/2000 (art. 2(1)–(3)); the criterion was the locality's rank, a legitimate legislative choice in taxation, not membership in a protected category. The court also rejected reliance on Constitutional Court Decision no. 997/2008, stating the Council cannot substitute courts or the constitutional court by declaring or refusing to apply laws as discriminatory.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 din C. proc. civ, art. 457 alin. (6) din Legea nr. 227/2015, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Taxpayer's discrimination complaint over land-tax zoning fails as Council lacks jurisdiction over legislative distinctions: 1580/2017) that had rejected the claim to annul the National Council for Combating Discrimination's Decision no. 626/2016, which had upheld a material incompetence exception and issued a specialized opinion finding no discrimination. The dispute concerned a taxpayer's petition alleging that fiscal code provisions on agricultural land taxation (art. 457(6) of Law no. 227/2015), which tax extra-urban land differently based on the administrative rank of the locality (commune vs. town), were discriminatory. The court held that the Council lacked jurisdiction to review the discriminatory character of a legislative text, as the alleged differential treatment was not grounded in any protected criterion under Government Ordinance no. 137/2000 (art. 2(1)–(3)); the criterion was the locality's rank, a legitimate legislative choice in taxation, not membership in a protected category. The court also rejected reliance on Constitutional Court Decision no. 997/2008, stating the Council cannot substitute courts or the constitutional court by declaring or refusing to apply laws as discriminatory.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 1388/06.03.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 626 din 12.10.2016.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1580 din 3 mai 2017, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, arătând că prima instanţă a făcut abstracţie de H.G. nr. 1194/2001 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ca organism care să răspundă la posibilele situaţii de discriminare, fiind adoptat ca prim document O.G. nr. 137/2000.
Prin urmare, a apreciat că este greşită motivarea primei instanţe care a reţinut că nu poate fi analizată, de către intimat, sesizarea sa de discriminare ca urmare a prevederilor art. 437 alin. (6) din Legea privind Codul fiscal, făcând trimitere şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008 din care rezultă că activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu se poate restrânge la O.G. nr. 137/2000.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.
În esenţă, Consiliul a susţinut că, în exercitarea competenţelor sale determinate de O.G. nr. 137/2000, nu se poate subroga instanţelor de judecată sau instanţei constituţionale pentru a face aprecieri în legătură cu aspectele de fond ale petiţiei, aspecte ce decurg din modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, precum şi consecinţele juridice ce decurg dintr-o asemenea interpretare.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 626 din 12.10.2016 prin care intimatul-pârât a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, conform art. 20 din O.G. nr. 137/2000, şi a dispus emiterea unui punct de vedere de specialitate, potrivit art. 18 din acelaşi act normativ, prin care a apreciat că nu există o discriminare, aşa cum este definită aceasta de reglementările O.G. nr. 137/2000, în speţă nefiind o situaţie comparabilă, fiind vorba de terenuri agricole ce aparţin unor localităţi cu rang diferit.
Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
În cauză, se constată recurentul, prin petiţia adresată autorităţii intimate, a solicitat să se constate dacă prevederile art. 457 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care stabilesc modul de calcul al impozitului terenurilor agricole din extravilanul localităţilor, sunt discriminatorii, întrucât valoarea impozitului diferă la aceleaşi calităţi de teren şi aceleaşi culturi, dacă ele depind administrativ de Primăria unei comune sau a unui oraş.
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
Din interpretarea acestui text legal se desprinde concluzia că, pentru existenţa unei discriminări directe, sancţionabile în condiţiile O.G. nr. 137/2000, este necesar să fie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
1) să existe un tratament diferenţiat - deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;
2) tratamentul diferenţiat să fie bazat pe criteriile enumerate de legiuitor sau a unui alt criteriu similar;
3) tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect - restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.
Totodată, conform art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se reţine că obiectul petiţiei sale excede prevederilor O.G. nr. 137/2000, act normativ care nu sancţionează orice tratament diferit şi doar acel tratament diferenţiat aplicat subiectului pasiv în considerarea faptului că face parte dintr-o categorie protejată de această ordonanţă.
Prin urmare, modalitatea diferenţiată de stabilire a impozitului pe terenurile agricole, statuată prin lege (Codul fiscal) nu poate constitui obiect de analiză al
Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării întrucât pretinsul "tratament diferenţiat" nu este consecinţa apartenenţei recurentului la una din categoriile ocrotite de prevederile O.G. nr. 137/2000 ci opţiunea legiuitorului în materia impozitării bunurilor, observându-se că criteriul avut în vedere pentru determinarea obligaţiei fiscale este acela al rangului localităţii în care se află terenul impozabil, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
Prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008, invocată, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în activitatea sa jurisdicţională, nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unui text de lege sau să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În consecinţă, nu se poate pronunţa asupra unor aspecte de legalitate, de neconstituţionalitate din care poate decurge un eventual tratament diferit.
Potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 "Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".
Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1580 din 3 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.