Agri-subsidy recovery: Inadmissibility of appeal where cassation is exclusive remedy

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra apelului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalului Suceava şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 1736 din 15 decembrie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, anularea Deciziei de respingere a contestaţiei (necomunicată) şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.11.2015 emis de Direcţia Antifraudă Control Intern şi Supracontrol referitor la sprijinul financiar aferent campaniei 2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin

Sentinţa nr. 49 din 27 martie 2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., solicitând admiterea căii de atac şi desfiinţarea hotărârii atacate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, apelanta a reluat situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut că există inadvertenţe între actele depuse de asociaţie, singura neregulă găsită ar fi dovedită doar cu declaraţiile unui număr de 5 persoane din 128 de persoane, declaraţii care au fost luat după aproximativ trei ani de la data semnării tabelelor în cauză.

4. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a invocat excepţii tardivităţii şi nulităţii căii de atac exercitate în cauză, iar pe fond a solicitat respingerea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra căii de atac execitate

Analizând, cu prioritate, potrivit art. 248 C. proc. civ., regularitatea învestirii instanţei cu apelul de faţă, Înalta Curte reţine următoarele.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 7887/25.02.2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.11.2015, emise de autoritatea publică pârâtă.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, lege specială în materie, stabileşte, derogând de la norma generală de procedură civilă, pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă calea de atac a recursului, declarat în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

În cauză, reclamanta a înţeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanţe şi nu recurs.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că se impune, cu prioritate, analizarea admisibilităţii căii de atac declarate în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. privind principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Totodată, instanţa de control judiciar are în vedere Decizia nr. 19 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu privire la o eventuală calificare a căii de atac în recurs, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) şi art. 152 din C. proc. civ., conform cărora, "Judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire. În acest caz, judecătorul este obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă" şi, respectiv, "Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită."

În considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2016 date în recursul în interesul legii, care a analizat sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 457 alin. (4) din C. proc. civ., în care legiuitorul vorbeşte expres despre recalificarea căii de atac, s-au reţinut următoarele:

"Astfel, în viziunea codului, judecătorul, iar nu partea, este cel care dă calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, posibilitatea ca părţile prin acordul lor să determine calificarea juridică fiind reglementată special [art. 22 alin. (5) din C. proc. civ..] şi fiind, astfel, de strictă aplicare.

Ca atare, recalificarea căii de atac este operaţiunea pe care o face instanţa sesizată, prin raportare la o calificare inexactă, făcută tot de către o instanţă de judecată, în cuprinsul hotărârii atacate, iar nu de către parte în cuprinsul căii de atac formulate. În acest din urmă caz nu are loc o recalificare a căii de atac, ci o calificare, prin aplicarea art. 22 alin. (4) raportat la art. 152 din C. proc. civ.

În al doilea rând, alin. (4) trebuie interpretat în contextul articolului din care face parte, art. 457 din C. proc. civ., intitulat "Legalitatea căii de atac". Astfel, primele două alineate consacră expres principiul legalităţii căii de atac, principiu ce este conturat prin opoziţie cu eventualele menţiuni inexacte din cuprinsul hotărârii. Aşa cum se reţine în doctrină, prin alin. (3) al art. 457 din C. proc. civ. s-a adus un "corectiv, pentru ca partea ce a dat crezare hotărârii judecătorului să nu fie prejudiciată în cazul în care judecătorul a greşit". Alineatul (4), introdus ulterior, nu putea reprezenta decât tot o încercare de înlăturare a unei posibile vătămări în cazul existenţei unei menţiuni inexacte în dispozitivul hotărârii atacate referitor la calea de atac prevăzută de lege, o astfel de interpretare fiind concordantă cu prevederile art. 47 şi 48 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.".

Prin dispozitivul deciziei menţionate, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis următoarele:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, stabileşte că:

Dispoziţiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate.

În ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.."

Decizia nr. 19/2016 este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu pot fi ignorate dezlegările în drept ale instanţei supreme.

Raportat la considerentele şi la dispozitivul deciziei menţionate, Înalta Curte reţine că recalificarea s-ar impune numai în măsura în care s-ar fi menţionat eronat calea de atac în cuprinsul hotărârii atacate, ceea ce nu este cazul în condiţiile în care în hotărârea Curţii de Apel Suceava s-a menţionat în mod legal că poate fi atacată cu recurs.

De asemenea, în măsura în care cererea nu conţine suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

În consecinţă, urmează să se dea eficienţă dispoziţiilor legale relevante în rezolvarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a apelului declarat şi a se respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedând la verificarea modului în care această decizie este incidentă în speţă.

Examinând conţinutul cererii de apel formulate de reclamantă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului.

Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de legalitate, ci de temeinicie, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinţei atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres şi limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin urmare, cererea părţii trebuie să cuprindă suficiente elemente care să permită instanţei să califice calea de atac declarată ca fiind cea prevăzută de lege, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 19/2016 incidentă în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge apelul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 49 din 27 martie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.