University Fails to Overturn Rejection of EU-Funded Salary Claims for Dual-Post Annual Leave Costs

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional SectorialDezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea parţială a actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului" nr. OI/1185/2/SVPF din 18.11.2015 emis de OIPOSDRU-MENCS, ca răspuns la cererea de rambursare nr. x depusă de beneficiarul Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş în cadrul Contractului de finanţare nr. x, în privinţa invalidării unor cheltuieli în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (în cuantum de 59.326 RON) şi costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariate anterior menţionate, respectiv "proratei audit CR4" (în cuantum de 69,19 RON).

Totodată, a solicitat anularea răspunsului la contestaţie, răspuns înregistrat la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/15.01.2016, obligarea OIPOSDRU - M.E.N.C.S. şi AMPOSDRU să recunoască şi să emită rezoluţie pozitivă privind validarea şi rambursarea cheltuielilor în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (59.326 RON) şi costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariale anterior menţionate (69,19 RON), în cadrul Contractului de finanţare nr. x.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 139 din 18 noiembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a situaţiei de fapt, pronunţând o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, recurenta a considerat că membrii echipei de management şi implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferent perioadei în care au desfăşurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului), invocând dispoziţiile art. 35 alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (2) şi art. 144 din Codul muncii.

Potrivit recurentei, prima instanţă a făcut o interpretare generală a art. 3 din H.G. nr. 250/1992, aplicând greşit normele de drept material întrucât nu a ţinut cont de principiul libertăţii muncii, încălcând principiul constituţional care reglementează dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii (art. 41 alin. (2) din Constituţie).

Or, câtă vreme orice angajat are dreptul, în temeiul art. 35 alin. (1) din Codul muncii, să muncească mai mult decât o normă întreagă, fie la angajatori diferiţi, fie la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea, este evident că nu se poate interpreta legea în sensul că nu are dreptul acel angajat care are în afara funcţiei de bază şi alte funcţii (cumulul de funcţii) să primească drepturi băneşti suplimentare faţă de un alt angajat care are numai strict o funcţie de bază.

Totodată, recurenta a susţinut că nu au fost invalidate toate cheltuielile salariale aferente plătii concediilor de odihnă solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x, ci numai cheltuielile salariale pentru membrii echipei de management şi implementare a proiectului, respectiv experţii pe termen lung în cadrul proiectului.

În schimb, cheltuielile salariale aferente plăţii concediilor de odihnă pentru personalul administrativ au fost validate la plată, deşi, din punct de vedere juridic, situaţia celor două categorii de salariaţi este aceeaşi, fie că ei sunt personal administrativ, fie că fac parte din echipa de management şi implementare a proiectului, toţi aceştia având funcţia de bază la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş şi perfectând în mod distinct un alt contract individual de muncă pe durată determinată şi cu timp parţial cu acelaşi angajator.

În concluzie, în principal, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, apreciind că membrii echipei de management şi implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferentă perioadei în care au desfăşurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului).

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin notele scrise depuse la dosar, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a actului administrativ denumit "Scrisoare standard de informare a beneficiarului" nr. OI/1185/2/SVPF din 18.11.2015 emis de OIPOSDRU-MENCS ca răspuns la Cererea de rambursare nr. x depusă în privinţa invalidării unor cheltuieli, anularea răspunsului la contestaţie înregistrat la OIPOSDRU-MENCS sub nr. x/15.01.2016 şi obligarea autorităţilor pârâte să recunoască şi să emită rezoluţie pozitivă privind validarea şi rambursarea cheltuielilor în cuantum de 59.395,19 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente concediilor de odihnă ale echipei de management din luna august 2015 (59.326 RON)

şi costurile corespondente serviciilor de audit financiar pentru auditarea cheltuielilor salariale anterior menţionate (69,19 RON), în cadrul Contractului de finanţare nr. x.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reţinând că actele atacate sunt legale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată la OIPOSDRU - MECT sub nr. x/18.11.2015, pârâtul a informat reclamanta că, din valoarea cheltuielilor incluse în Cererea de rambursare nr. x în sumă de 282.957,05 RON, a validat suma de 223.561,86 RON, nevalidând cheltuieli în sumă de 59.395,19 RON.

Din această scrisoare rezultă că suma de 59.326 RON, pentru care nu s-a admis cererea de validare, reprezintă "cheltuieli cu personalul", respectiv cheltuieli salariale aferente concediului de odihnă ca urmare a aplicării prevederilor art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, subliniindu-se că, dat fiind faptul că experţii au normă întreagă/funcţie de bază specifică contractului de bază de 8 ore/zi, salariatul are dreptul la concediul de odihnă numai pentru contractul de bază/funcţia de bază cu normă întreagă, urmând ca celelalte funcţii să beneficieze de concediu fără plată. Totodată, nu s-a validat suma de 69,19 RON reprezentând alte tipuri de costuri cu TVA, respectiv cheltuieli aferente proratei audit Cererii de rambursare nr. x

Împotriva scrisorii atacate reclamanta a formulat contestaţie, iar aceasta a fost soluţionată prin Adresa nr. x/15.01.2016 în sensul respingerii.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că, în opinia acesteia, membrii echipei de management şi implementare a proiectului au dreptul la plata concediului de odihnă aferent perioadei în care au desfăşurat activitate în cadrul proiectului POSDRU, în temeiul contractului individual de muncă perfectat cu angajatorul (beneficiarul proiectului), contrar celor reţinute de prima instanţă care, prin interpretarea dată art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, a făcut o interpretare greşită a normelor de drept material.

Potrivit art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992, "Salariaţii care îndeplinesc prin cumul, pe lângă funcţia de bază, cu o normă întreagă, o altă funcţie, au dreptul la concediul de odihnă plătit numai de la unitatea în care au funcţia de bază. Unitatea în care salariaţii cumulează le va acorda, la cerere, un concediu fără plată pentru zilele de concediu de odihnă primite de la cealaltă unitate".

Din analiza teleologică a acestui text de lege reiese în mod clar că legiuitorul secundar a înţeles să reglementeze situaţia cumulului de funcţii (dintre care una de bază) indiferent dacă suntem în prezenţa a doi angajatori diferiţi sau doar a unui singur angajator.

Astfel, termenul de "unitate" la care face referire textul de lege menţionat trebuie înţeles în sensul de "angajator", indiferent dacă este vorba despre acelaşi angajator sau de angajatori diferiţi, neputându-se interpreta în sens restrictiv.

Aşadar, legiuitorul a limitat acordarea drepturilor de natură salarială aferente concediului de odihnă în situaţia cumulului de funcţii.

În acest sens, sunt relevante şi prevederile art. 35 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora, "Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă (…)".

Prin urmare, se poate discuta de existenţa unei funcţii de bază la care face referire art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 250/1992 în cadrul aceleiaşi unităţi angajatoare cu care angajatul are încheiate două contracte de muncă, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.

În raport cu celelalte dispoziţii legale invocate de recurentă în legătură cu chestiunea dedusă judecăţii, se reţine că posibilitatea cumulului de funcţii este prevăzută de Codul muncii, care garantează dreptul la concediul de odihnă anual plătit, însă acesta nu cuprinde dispoziţii cu privire la indemnizaţia aferentă concediului de odihnă în cazul cumulului de funcţii, respectiva situaţie fiind reglementată de legiuitorul secundar prin dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 250/1992.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile potrivit cărora nu au fost invalidate toate cheltuielile salariale aferente plăţii concediilor de odihnă solicitate la rambursare prin cererea de rambursare nr. x, ci numai cheltuielile salariale pentru membrii echipei de management şi implementare a proiectului, respectiv experţii pe termen lung în cadrul proiectului, cheltuielile salariale aferente plăţii concediilor de odihnă pentru personalul administrativ fiind validate la plată, deşi, din punct de vedere juridic, situaţia celor două categorii de salariaţi este aceeaşi.

În speţă, instanţa nu a fost învestită cu verificarea legalităţii cheltuielilor pentru personalul administrativ, aşa încât acestea nu pot forma obiect de analiză în prezenta cauză.

În fine, nici critica referitoare la aşa-zisă încălcare a principiului constituţional care reglementează dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii nu poate fi analizată în cadrul prezentului demers judiciar, partea având la îndemână un alt remediu procesual.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş împotriva sentinţei nr. 139 din 18 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.