Reasonable time limit for administrative resolution of insurance guarantee fund payment claims following insurer insolvency

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată nr. x din 20 februarie 2017 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2178 din 8 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea reclamantei în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2178 din 8 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul-pârât a arătat, în esenţă că, potrivit art. 20 alin. (3) şi (4) din Norma nr. 16/2015 emisă de ASF şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, listele creditorilor de asigurări ale căror creanţe sunt certe, lichide şi exigibile se întocmesc pe măsura înregistrării şi analizării cererilor de plată, listele fiind supuse aprobării comisiei speciale, iar plata se face ulterior aprobării din disponibilităţile recurentei-pârâte.

În opinia recurentei-pârâte, îndeplinirea operaţiunilor administrative care se realizează în cadrul procedurii necontencioase de soluţionare a cererilor de plată este incompatibilă cu termenul de 30 de zile raportat şi la gradul de complexitate al fiecărui dosar de daună în parte.

A învederat, de asemenea, că legiuitorul nu a prevăzut un termen de plată în cuprinsul dispoziţiilor Legii nr. 213/2015, impunându-se a se avea în vedere un termen rezonabil, conform Recomandării CM/Rec 2007 a Comitetului Miniştrilor Consiliului Europei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 2 august 2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu se poate prevala de susţineri potrivit cărora Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen de soluţionare a cererilor de plată, pentru a tergiversa soluţionarea dosarelor de daună, în dosarul dedus judecăţii, cererea de plată fiind depusă la data de 2 februarie 2017.

A mai arătat că recurentul nu a adus nicio probă în susţinerea afirmaţiilor sale, reluând acelaşi argumente invocate şi la instanţa de fond, respectiv numărul mare de cereri şi soluţionarea acestora în ordinea înregistrării, motive care nu pot înlătura obligaţia recurentei de soluţionare a cererii de plată.

5. Procedura derulată în recurs

Prin Rezoluţia din 7 decembrie 2018 a completului investit cu soluţionarea cauzei a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică fără a se parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

La solicitarea intimatei-reclamante, prin încheierea dată în şedinţa de Cameră de Consiliu din data de 7 martie 2019, Înalta Curte a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Intimata-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorităţii recurente Fondul de Garantare a Asigurărilor la soluţionarea cererii de plată nr. x din 20 februarie 2017.

În esenţă, urmare a unui eveniment rutier petrecut în data de 16 octombrie 2010, printre ale cărui victime s-a aflat şi intimata-reclamantă din prezenta cauză, prin Sentinţa penală nr. 639 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Buftea rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 683 din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, persoana vinovată de producerea accidentului a fost obligată, prin intermediul asigurătorului SC B. SA, să plătească intimatei-reclamante despăgubiri materiale în cuantum de 30.049,20 RON şi 1.105,72 coroane daneze, respectiv despăgubiri morale în valoare de 100.000 euro.

Având în vedere că la data de 27 iulie 2016 Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a hotărât retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii B. S.A. şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, cerere admisă de Tribunalul Sibiu prin Hotărârea nr. 132 din 16 februarie 2017, cererea de plată a despăgubirilor, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, a fost înregistrat sub nr. x din 20 februarie 2017 la Fondul de Garantare a Asigurărilor.

Întrucât recurentul a lăsat în nelucrare cererea o perioadă mai mare de 10 luni, intimata-reclamantă a solicitat constrângerea autorităţii recurente pe calea acţiunii în justiţie.

Soluţia primei instanţe de admitere a cererii şi obligare a recurentului să soluţioneze cererea de plată în termen de cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt reţinută, sentinţa analizând punctual cu argumente de fapt şi de drept atât refuzul autorităţii de a rezolva cererea de plată, cât şi necesitatea de a răspunde intimatei într-un termen rezonabil, soluţie însuşită şi de instanţa de control judiciar.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârea care nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În speţă, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situaţia de fapt pe baza probelor administrate, precum şi motivele pe care şi-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expuse clar şi logic.

În contextul argumentelor invocate de părţile litigante, instanţa de fond a reţinut pasivitatea autorităţii recurente în ceea ce priveşte soluţionarea cererii intimatei de acordare a despăgubirilor şi, totodată, pentru a înlătura vătămarea produsă intimatei prin conduita nelegală a recurentei, a dispus obligarea acesteia la soluţionarea cererii de plată în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici legate de interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează termenul de soluţionare a cererii de plată, Înalta Curte reţine că, în mod corect, judecătorul fondului, în aprecierea caracterului rezonabil al duratei procedurii administrative a avut în vedere circumstanţele concrete ale cauzei.

Astfel, evenimentul rutier în urma căruia s-a născut dreptul intimatei la despăgubiri a avut loc la data de 16 octombrie 2010, iar cererea de plată a fost depusă la data de 20 februarie 2017, nefiind soluţionată până în prezent.

Criticile recurentei în sensul că, în lipsa unui termen legal pentru soluţionarea cererilor de plasă depuse în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/2015, termenul stabilit de către instanţa de fond nu respectă exigenţele unui termen rezonabil, dată fiind multitudinea cererilor de plată înregistrate şi necesitatea soluţionării acestora în ordinea înregistrării, sunt apreciate ca nefondate.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În raport de circumstanţele particulare ale speţei, Înalta Curte constată că, deşi evenimentul a avut loc la data de 16 octombrie 2010, practic recunoaşterea acestui drept este lăsată din nou la latitudinea administraţiei, după un parcurs procesual care datează din data de 22 decembrie 2017, când a fost înregistrată la instanţa de fond cererea de obligare a autorităţii la soluţionarea cererii de plată.

Totodată, în lipsa unor dovezi cu privire la volumul de activitate al autorităţii recurente, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine a fiind nefondate criticile care vizează nerespectarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor de plată în ordinea înregistrării acestora.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte constată nerespectarea de către recurent a unui termen rezonabil de soluţionare a cererii de plată, termen care se apreciază în concret, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cereri de plată.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei civile nr. 2178 din 8 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC - LM