High Court quashes annulment of ANI incompatibility report, remands for retrial after lower court erred in raising prescription sua sponte.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/7 iunie 2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 179 din 28 noiembrie 2017, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Raportul de evaluare nr. x din 7.06.2017 şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că, prin dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare, nu a fost instituit un anumit termen pentru emiterea raportului de evaluare şi, deci, nu s-a prevăzut că raportul de evaluare se emite de inspectorul de integritate înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art,11 alin. f1) din acelaşi act normativ, cum în mod greşit a concluzionat instanţa de fond.

Astfel, în opinia recurentei, raportul de evaluare nr. x/07.06.2017 a fost emis de inspectorul de integritate cu respectarea dispoziţiilor acestui articol de lege, dovadă fiind faptul că, după ce persoana evaluată şi-a exprimat punctul de vedere, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate, acesta, considerând, în continuare, că există elemente în sensul existenţei unei incompatibilităţi, a procedat la emiterea raportului de evaluare ce face obiectul prezentei cauze, la data de 07.06.2017, raportul fiind comunicat persoanei evaluate în termenul legal de 5 zile de la emitere, conform avizului de primire aflat la dosarul cauzei.

Prin urmare, interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la prescripţia răspunderii administrative a reclamantului A. este nelegală, respectiv neconformă cu scopul şi intenţia legiuitorului. Din această perspectivă, în opinia recurentei, nu pot fi reţinute ca fondate cele motivate de instanţa de fond cu privire la prescripţia răspunderii administrative, întrucât Legea nr. 176/2010 reprezintă norma specială în ceea ce priveşte evaluarea regimului incompatibilităţilor care derogă de la norma generală şi care reglementează în mod expres, respectiv la art. 26 alin. (3), aspectele privind prescripţia în materia răspunderii administrative.

Prin urmare, termenul general de prescripţie prevăzut de art. 2517 din C. civ. pe care îşi fundamentează instanţa de fond soluţia, nu este aplicabil în speţa dedusă judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citat, pârâtul nu a formulat şi nu a depus întâmpinare în termenul legal, prevăzut de dispoziţiile art. 201 alin. (2) din C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine caracterul fondat al recursului declarat în cauză, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Ca situaţie de fapt, se constată că, prin raportul de evaluare întocmit la data de 7 iunie 2017, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut în sarcina reclamantului starea de incompatibilitate în care s-a aflat acesta în perioada 25 iunie 2012 - 12 ianuarie 2013, având în vedere că, în această perioadă, ar fi deţinut simultan calitatea de consilier local al Municipiului Paşcani şi pe aceea de asociat al SC B. SRL, societate care a emis un număr de 16 facturi prin care a livrat UAT Paşcani mai multe bonuri valorice pentru consumul de carburant. Reclamantul a contestat acest raport de evaluare, pe cale acţiunii ce face obiectul prezentului dosar.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a apreciat ca fiind fondat motivul de nelegalitate axat pe intervenirea prescripţiei răspunderii administrative a reclamantului, având în vedere, pe de o parte, considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/16 iunie 2015 şi, pe de altă parte, faptul că raportul de evaluare a fost întocmit în iunie 2017, la peste trei ani de la data stării de incompatibilitate derulate în perioada iunie 2012- ianuarie 2013; ca atare, a admis acţiunea şi a dispus anularea raportului de evaluare întocmit în cauză.

Aşa cum se poate observa din analiza conţinutului încheierii de şedinţă de la termenul de judecată din data de 7.11.2017, dar şi din practicaua sentinţei ce face obiectul prezentului recurs, nici la termenul de judecată din data respectivă, dar nici la termenul la care s-a intrat în dezbateri, prima instanţă nu a pus în discuţie excepţia prescripţiei şi nici nu a fost învestită cu soluţionarea unei astfel de excepţii.

Contrar celor susţinute de către intimatul-reclamant în faţa Înaltei Curţi, acesta nu a învestit instanţa de fond cu excepţia prescripţiei, nici prin acţiunea introductivă şi nici prin răspunsul la întâmpinare, această chestiune fiind pusă în discuţie exclusiv din iniţiativa curţii de apel şi sub forma discutării aplicabilităţii Deciziei nr. 449 din 16 iunie 2015 a Curţii Constituţionale, ceea ce nu poate echivala sub nicio formă cu o reală respectare a principiului contradictorialităţii în procesul civil, principiu care presupune respectarea dreptului părţilor aflate pe poziţii contrare de a propune şi a administra probe şi de a pune concluzii în legătură cu problemele de fapt şi de drept care interesează în dezlegarea pricinii, indiferent dacă elementele puse în discuţie reprezintă rezultatul iniţiativei părţilor sau al judecătorului.

Pe de altă parte, art. 2512 alin. (1) din C. civ. instituie norma legală potrivit căreia invocarea prescripţiei se poate efectua doar de titularul în folosul căruia a curs prescripţia. Aceasta înseamnă că prescripţia poate fi opusă, de regulă, pe cale de excepţie, de apărare formulată de cel în folosul căruia curge prescripţia, iar excepţia de prescripţie constituie o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual, deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune) şi nu un drept procedural născut în timpul procesului.

Asupra prescripţiei extinctive instanţa urmează să se pronunţe doar după ce excepţia a format obiect de dezbatere contradictorie. În literatura de specialitate (A. Vasile, "Excepţiile procesuale în noul C. proc. civ..", Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 437) s-a arătat că organul de jurisdicţie nici nu ar putea pune în discuţia părţilor excepţia prescripţiei extinctive, deoarece, în ipoteza în care îi atrage pârâtului atenţia asupra existenţei posibilităţii de a se apăra prin invocarea prescripţiei, ar fi golit de conţinut caracterul relativ al excepţiei, de vreme ce orice pârât va avea interesul să se opună acţiunii prin invocarea excepţiei. Aşadar, normele privitoare la prescripţie au caracter dispozitiv, părţile interesate fiind libere să le folosească sau nu astfel încât, din punct de vedere procesual, excepţia prescripţiei este una relativă, care trebuie ridicată de partea interesată şi, în niciun caz, nu poate fi ridicată prima dată într-o cale de atac.

În contextul expus, este fără putere de tăgadă faptul că prima instanţă, analizând din oficiu prescripţia, sub forma aplicabilităţii Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/16 iunie 2015 şi soluţionând cauza prin admiterea acestui motiv de nelegalitate invocat din oficiu, fără a mai păşi la analiza motivelor de nelegalitate a raportului de evaluare invocate de către reclamant, a depăşit limitele învestirii sale şi a nesocotit reguli de procedură a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 179 din 28 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2020.

GGC - OB